Conform unui proiect de lege care a trecut de Parlament, românii vor putea cumpăra țigări, alcool, dar și băuturi energizante doar cu buletinul. Această schimbare vine cu o lovitură pentru adolescenții care nu au împlinit 18 ani și care obișnuiesc că cumpere astfel de produse, fără niciun stres.
După promulgarea acestei legi, vânzătorii din magazine și angajații barurilor, restaurantelor sau cluburilor vor fi obligați să ceară un act de identitate cumpărătorilor, înainte de a le vinde tutun sau băuturi alcoolice. Ei vor fi nevoiți să verifice dacă aceștia au 18 ani.
Proiectul de lege a fost adoptat, miercuri, în Camera Deputaților, urmând ca actul normativ să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis. Proiectul a fost adoptat de Senat pe 16 octombrie 2023, în calitate de prim for sesizat.
De altfel, legea prevede ca reprezentanții magazinelor și localurilor unde nu se respectă obligația să fie sancționați. Amenzile sunt cuprinse între 10.000 de lei și 30.000 de lei, potrivit proiectului de lege.
„În vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor şi consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante şi/sau produselor reglementate de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor de tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun, cu modificările şi completările ulterioare, membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale au obligaţia de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor.
În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale pot fi sancţionaţi cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei”, arată proiectul de lege.
Acest act normativ vine în contextul în care un raport recent al OMS (Organizația Mondială a Sănătății) arată o creștere a numărului de minori care consumă alcool, țigări electronice și canabis. Iar asta se întâmplă de la vârste fragede.
Studiul a fost realizat în 44 de țări, iar România se clasează pe locul 8 în topul consumului de alcool în rândul copiilor cu vârsta mai mică de 11 ani. Prima poziție în clasament este ocupată de Anglia, iar pe locul doi se află Republica Moldova.
În România, circa 25 la sută dintre băieți și 22 la sută dintre fetele care au mai puțin de 11 ani consumă băuturi alcoolice. Reprezentanții OMS au solicitat tuturor statelor să fie luate măsuri, în acest sens, care să protejeze minorii.