PSD a reacționat în urma demisiei ministrului Chesnoiu. Social democrații îl consideră pe acesta ”unul dintre cei mai eficienți membri ai actualului guvern”.
”PSD consideră că pe durata întregului mandat de ministru, domnul Chesnoiu și-a îndeplinit sarcinile în mod profesionist și cu integritate, fiind unul dintre cei mai eficienți membri ai actualului guvern. PSD va respecta deciziile luate de domnul Chesnoiu. Conduita onorabilă a acestuia, de a se retrage prompt din toate funcțiile deținute în Guvern și în partid, va permite instituțiilor abilitate să facă cercetările necesare cât mai rapid, pentru a înlătura astfel orice suspiciune asupra activității sale”, a transmis partidul prin intermediul unui comunicat de presă.
De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a declarat că a luat act de anunțul demisiei lui Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al agriculturii și dezvoltării rurale.
”Guvernul României își menține angajamentele de a asigura standardele de integritate și profesionalism necesare bunei funcționări a Executivului”, a transmis Ciucă.
Ministrul agriculturii a anunțat pe Facebook că a demisionat din funcție și a cerut colegilor săi parlamentari să voteze pentru ridicarea imunității.
”NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!
În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii:
Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să am posibilitatea de a elimina orice potențială suspiciune!
Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale.
De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat! Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut! Doamne ajută!”, a scris Chesnoiu.
Digi 24 anunță că ministrul agriculturii Adrian Chesnoiu e pregătit să demisioneze. Colegii din PSD ai politicianului declaraseră, la aflarea veștii, că nu doresc să comenteze „la cald” situația, însă sunt „convinși” că ministrul va lua decizia „corectă”.
Ministrul vrea să transmită un mesaj prin demisie, arătând că nu se teme de justiție și nu intenționează să se ascundă sub paravanul imunității parlamentare.
O reacție oficială din partea lui Adrian Chesnoiu sau a Partidului Social Democrat se lasă așteptată, momentan, potrivit sursei citate.
Ministrul agriculturii este acuzat că ar fi săvârșit abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.
”În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni)”, transmite DNA.
Conform Realitatea PLUS, Chesnoiu este suspectat de DNA că în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022 ar fi determinat o persoană din subordine să-i furnizeze unui coleg o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute la un examen destinat cu ocauparea următoarelor posturi: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv al unor direcții județene.
Potrivit sursei citate, subiectele ar fi ajuns la patru candidați „prieteni”, dintre care trei au promovat concursurile respective.
Mai mult, candidatul care a picat examenul a fost promovat la intervenția directă a ministrului, chiar dacă nu obținuse punctajul necesar. Persoana în cauză a ajuns șef de serviciu care a obținut, până acum, venituri salariale de 33.782 lei.
Dosarul de urmărire penale are șase volume, care au fost atașate cererii transmise de procurorii DNA. Reacția lui Chesnoiu rămâne așteptată, însă procurorii au nevoie ca imunitatea acestuia să fie ridicată pentru a putea începe urmărirea penală în acest caz. Colegii din PSD a lui Chesnoiu au refuzat, la rândul lor, să comenteze informația.