Adrian Cristea a jucat alături de Ionel Dănciulescu la Dinamo București, în ultima echipă a „câinilor” care a câștigat titlul în România. „Prințul” a vorbit despre relația cu actualul oficial al lui Dinamo, pe care îl acuză pentru faptul că a ratat un transfer important în Spania. Mai mult, Cristea susține că Dănciulescu era genul de jucător egoist, care nu se bucura când colegii săi reușeau să înscrie.
UPDATE, ora 12:00 După ce Adrian Cristea a vorbit la GSP Live, Ionel Dănciulescu a ținut să îi dea replica: „Nu am ce să vorbesc despre fostul prieten al Biancăi Drăgușanu. Este un mare mincinos! Întrebați-i pe Esteban Vigo și pe Giovani Becali dacă a fost vreodată vorba să ajungă acolo! Dacă nu jucam bine și nu vorbeam frumos de colegii mei cum ar mai fi ajuns Pulhac după mine la Alicante? Nu știam că soția mea era director sportiv la Hercules. Nu am ce să comentez în plus despre acest om!”, a spus oficialul lui Dinamo, pentru FANATIK.
Adrian Cristea susține că a fost dorit în Spania, chiar la Hercules Alicante, când la acea echipă jucau Dănciulescu și Cristi Pulhac: „A fost Esteban Vigo la Dinamo, a stat puțin aici și apoi a plecat în Spania, la Alicante. Acolo jucau Dănciulescu și Pulhac. Antrenorului i-a plăcut de mine din perioada în care eram la Dinamo și mă voia acolo.”
Cu toate acestea, „Prințul” a fost deturnat de către soția lui Danciu-gol: „L-a chemat pe Dănciulescu în birou să-l întrebe despre mine. Dănciulescu era și cu soția. A vorbit soția mai mult decât jucătorul. I-a spus de toate. Vigo a vorbit cu cine nu trebuia. Am aflat apoi discuția, că știi cum e… femeile vorbesc între ele”, a spus Cristea, la GSP Live.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2019/04/adrian-cristea-danciulescu-2.jpg)
Adrian Cristea a continuat apoi despre Dănciulescu: „Nu eram apropiat de Dănciulescu. El era singurul jucător care nu se bucura când câștiga echipa. De ce? Că el nu dădea gol. Dacă dădea un mijlocaș gol, nu era nicio problemă, dar dacă marca un atacant, era supărat rău. A fost o șansă ratată de mine din cauza unor oameni. Nu sunt genul să bârfesc, sunt mai discret.”
„Prințul” regret că transferul la Hercules nu a mai avut loc: „Dacă m-ar fi întrebat cineva despre Dănciulescu i-aș fi spus că e cel mai bun. Era normal să-i vorbesc de bine, că-i român de-al nostru. Probabil el credea că-i iau pâinea de la gură dacă ajungeam în Spania. Mă bucuram dacă ajungeam acolo, că era un fotbal pe stilul meu.”