News

Adrian Daminescu a spus cum l-a găsit pe Mihai Constantinescu: “Era de mână cu Simona”

15.05.2019 | 09:20
Mihai Constantinescu e în stare gravă la Spitalul Floreasca. Sursa foto: Digi24

Adrian Daminescu a povestit în ce stare l-a găsit pe Mihai Constantinescu. Artistul cu serioase probleme de sănătate continuă să fie internat la Spitalul Floreasca, după ce în ultimele ore a suferi trei stopuri cardiace, iar acum o lună ar fi făcut un accident vascular cerebral, fără ca presa să fi aflat la momentul respectiv.

Mihai Constantinescu e în stare gravă: Cum a fost găsit de cântărețul Daminescu

Daminescu susține că Mihai Constantinescu era de mână cu Simona, partenera lui de viață, atunci când l-a văzut ultima oară. Cântărețul a făcut o comparație a situației lui Mihai cu cea prin care a trecut Gabriel Cotabiță, care a căzut la pământ în timp ce se antrena la sala de fitness și a intrat apoi câteva zile în comă.

Adrian spune că Mihai are nevoie de un miracol, căci numai Dumnezeu mai poate face ceva pentru a-l salva ori pentru a-i ameliora cât de cât situația. De altfel, toți colegii de breaslă au adresat mesaje emoționante și le cer fanilor să se roage pentru viața lui Constantinescu ori să se gândească din când în când la el.

Adrian Daminescu nu vede cu ochi buni situația prietenului său. Sursa foto: Revista Tango

”Nu știu cu Mihai cum o să se întâmple”

“Când soția mea mi-a spus că a făcut un infarct sever și că era de mână cu Simona și a trebuit să aștepte 10 minute până a venit salvarea să-l resusciteze… Dacă într-adevăr au fost 10 minute, știi bine ce se întâmplă după atâta vreme fără oxigenare a creierului.

Gabi (n.r. Cotabiță) a stat 4-5 minute. Acum, nu știu cu Mihai cum o să se întâmple. El e și micuț și firav, dar nu mai are vârsta lui Gabi. Nu știu. Mi-e gândul numai la Simona”, a declarat Daminescu în cadrul emisiunii ”Răi da buni” de la Antena Stars. Ieri, medicii s-au chinuit să îl resusciteze o bună bucată de vreme.

Mihai Constantinescu suferă de mai multe afecțiuni la inimă și are și insuficiență pulmonară. A fost operat pe cord deschis în anul 2017, când i s-a montat o proteză aortică.

Tags: