Povestea fabuloasă a românului plecat din Drumul Taberei şi devenit milionar în SUA. “Am intrat în Topul Forbes, după ce mi s-a pus cuțitul la gât!”

Prezent în Topul Forbes, cu o avere estimată la 65 de milioane de dolari, Adrian Ghilă rămâne un tip prietenos, care și-a deschis sufletul, în exclusivitate pentru FANATIK. Discuția cu milionarul a fost destinsă, iar interlocutorul, jovial și, mai ales, motivațional. Nu-i este teamă de notorietate, chiar dacă și-a sporit măsurile de precauție, în urma unui atac armat…

–      Domnule Adrian Ghilă, în primul rând, cum ați fost selectat în categoria „Young Forbes”?

Te invită ei, după ce depășești suma de 15-20 de milioane de dolari. În mod curent, este vorba despre peste două milioane câștigate, anual. Ca să nu mai întrebați, în acest moment, câștigurile mele ajung undeva la suma de 65 de milioane…

–      Sunteți unul dintre milionarii români cu o prezență constantă în mass-media. Ce nu știm despre dumneavoastră?

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

Dincolo de faptul că sunt un fost sportiv, m-am născut și am copilărit în cartierul bucureștean Drumul Taberei, sunt un om care nutrește o mare dorință față de ceea ce numim schimbarea în bine. Sunt o persoană ambițioasă, care se concentrează pe lucruri făcute pe termen lung.

–      Momentele de cumpănă v-au ocolit?

Deloc. Pe vremuri, niște filipinezi au vrut să mă răpească, precum în filme. Mi-au pus arma la cap… Până la urmă, am scăpat fără nicio vânătaie, iar agresorii au fost prinși. Stați liniștiți, chiar și într-o asemenea situație, totul a fost sub control!

Adrian Ghilă: „Infractorii pregătiseră lovitura la San Francisco. Topul Forbes înseamnă, în primul rând, comunicarea cu liderii antreprenoriatului”

–      Ați vorbit fără menajamente despre afacerile dumneavoastră, iar pe internet se găsesc inclusiv filmări realizate la locuința dvs…

De felul meu sunt foarte transparent. E drept, odată am făcut o greșeală și de atunci am început să-mi protejez mai mult familia și proprietățile.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

–      Ce s-a întâmplat, mai exact?

Au intrat peste mine, în casa din L.A. Nu mi-au „spart” casa, dar se pare că planul era să mă răpească. Am controlat situația, dar am avut noroc, pentru că un șofer de-al meu a sunat la urgențe, iar eu aveam căștile pe urechi. Altfel nu puteam comunica. Infractorii plănuiseră lovitura demult. Angajaseră un om, la o filială de-a mea din San Francisco și așa au aflat când vin acolo. În acel moment, am decis să nu mai postez filmări din biroul meu…

–      Ce înseamnă, mai exact, faptul că faceți parte din Top Forbes, dincolo de faimă?

Pentru unul ca mine, care face parte din categoria tinerilor, prezența în Top Forbes oferă accesul la o mulțime de resurse, în domeniul antreprenoriatului. Dacă avem nevoie de statistici, de „tools”(n.r unelte), mai ales în domeniul online, care sunt foarte importante, există o bază de date sufiecientă. Mă scuzați că mai combin, uneori, limba română cu engleza, dar este vorba despre obișnuință. De altfel, observ că așa vorbesc și românii din țară, ha, ha…

–      Care sunt aceste „unelte”?

În primul rând, programele pe care le găsim în mediul online. Apoi, mergem la întâlniri, alături de alți antreprenori de aceeași valoare cu noi. Spre exemplu, suntem invitați de Top 20 antreprenori din Los Angeles la o cină foarte bine pregătită. Cu toții suntem specialiști în diverse domenii, dar nu ne batem cap în cap. Acolo, toți ne oferim propria experiență. Spre exemplu, eu mă ridic și vorbesc despre ceea ce înseamnă „costul clientului” și vă pot ajuta din punctul de vedere al strategiei de business. Altul discută despre marketing. Practic, ne dăm lecții, reciproc. Avem acces la alți antreprenori, unii poate mai buni decât noi, și la o mulțime de date indisponibile pe piață.

Milionarii nu poartă în buzunare „bani gheață”

–      Estimările legate de câștiguri vă motivează?

Eu nu privesc câștigul ca pe o sumă de bani, pe care, dacă aș câștiga-o, aș folosi-o la ceva anume. Văd lucrurile ca în sport. Dacă marchezi mai multe goluri, devii mai puternic și mai motivat. Este singurul mod prin care poți crea o companie sănătoasă, cu care poți dezvolta o cultură sănătoasă și poți adăuga un plus de valoare, inclusiv propriei tale afaceri.

–      În interviurile oferite nu ați vorbit despre cifre. Este vorba despre principiul discreției?

Dintr-un punct de vedere, da, dar nici nu m-a întrebat nimeni (râde)… De obicei, vorbesc despre asta. Odată, cineva îmi spunea că sunt „boring”. Să zicem că sunt plictisitor, în zona tehnică. Este o diferență între banii care îți rămân în mână și sumele reinvestite.

–      De ce când îi întrebi pe oamenii cu dare de mână dacă au „cash”, de o bere, îți răspund că dețin doar carduri?

Ha, ha, ha! Nici eu nu am! „Hârtii” nu port niciodată, nici în America și nici în România. Un aspect foarte interesant ține de faptul că, privind un individ despre care cred că are 500 de milioane, oamenii nu se gândesc că aceia nu sunt bani „cash”. De asemenea, dacă dispui de o asemenea, sumă, asta nu înseamnă că mâine poți să te duci la bancă și să retragi 100 de milioane… Acești bani reprezintă valorile caselor, ale investițiilor imobiliare, mașinile, valorea companiilor tale, etc. Veniturile se multiplică. Să vă dau exemplul lui Donald Trump…

Donald Trump și averea reală de 12 miliarde de dolari

–      S-a vorbit mult despre averea lui Donald Trump…

Potrivit Forbes, fostul președinte avea o avere de 3 miliarde de dolari, dar, de fapt, el avea 12 miliarde. La bănci, avea numai 160 de milioane, lichizi… Asta ma face sa cred că valoarea sa era de 12 miliarde. Când discutăm despre „cash”, nu ne gândim la „hârtii”, ci la bani lichizi, pe care îi poți accesa. Există o regulă generală, potrivit căreia, dispui de zece procente, cash din averea ta estimată. Niciun om de afaceri din lume nu va avea prea mulți „bani lichizi”.

–      Ați pornit de jos. A contat acest lucru în economisirea câștigurilor?

Nu cred că faptul că aș fi fost cumpătat a contat atât de mult. Sunt o persoană simplă și nu sunt atât de motivat de bunurile simple, precum haine, etc, care să mă facă să cheltuiesc irațional.

–      Ce înseamnă să-ți experimentezi limitele?

Să fii mai bun decât ar fi trebuit să fii. Dacă pot alerga acum 5 km, trebuie să mă gândesc că mâine  pot face 10. Cu toate că, realist vorbind, trebuie să fiu conștient de cât pot. Așa stau lucrurile și în afaceri. Dacă eu întreprind un business din care ar rezulta 10 milioane, trebuie să mă gândesc că aș putea scoate 100. Atunci, oricum ajung la mai mult decât era, teoretic, posibil.

„Acum 15 ani, americanii o cunoșteau pe Nadia Comăneci. Cei cu origini  europene auziseră și de Hagi”

–      Cum ați fost privit în SUA, ca român?

Nu cred că, acum 15 ani, americanii știau prea multe despre România. Pentru aproape jumătate din oamenii cu care discutam trebuia să explic cine suntem noi și unde se află țara. Dar am fost primit foarte bine. Ori erau curioși să învețe, ori își aminteau de Nadia Comăneci pe care o cunoșteau foarte bine. Unii dintre americani, cu rădăcini europene, auziseră și de Hagi. Noi, românii, am făcut o impresie bună în America, iar acum se știu mai multe lucruri frumoase despre țara noastră.

–      Există o vorbă: „Cum ați făcut primul milion?”. Cum răspundeți, mai ales că ați dezvoltat prima afacere de anvergură, în România?

Am reușit în domeniul afacerilor imobiliare, cu un bloc din Prelungirea Ghencea. Pe vremea aceea, locuiam în zonă… Ca o paranteză, rareori am mai ajuns prin cartierul bucureștean Drumul Taberei. Am mers seara și am văzut că s-a dezvoltat extraordinar. Parcul este superb… Dar, ca să revin, am strâns primul milion din imobiliare și dintr-o companie de construcții pe care am înființat-o în SUA. Dar acei bani s-au întors în investiții.

–      Și primul milion „cash”?

Din spălătoria auto. Începusem să cumpăr acțiuni, printr-o aplicație…

100.000 de euro investiți, cu profit de 600%, la debutul în afaceri

–      La vârsta de 23 de ani, ați investit în domeniul imobiliar. Aveați o anumită experiență?

Începusem să intermediez tranzacții cu terenuri. Când am început proiectul legat de primul bloc, nici eu și nici prietenii cu care am pornit afacerea nu aveam experiență. Am angajat oameni competenți, așa cum, de altfel, procedez și în România. Îmi amintesc cum priveam acel bloc, aflat pe drumul spre Clinceni. Era singurul din zonă și vorbeam cu prietenii că, în cel mai rău caz, ne mutăm noi acolo. Am avut noroc că unul dintre parteneri era mult mai experimentat în domeniu, el ne-a ajutat și a și pus mai mulți bani decât noi.

–      Cu câți bani ați debutat în afaceri?

Inițial, am avut 40.000 de euro și am adăugat alți 60.000. Am făcut profit de 600 la sută, cu primul bloc.

„Școala românească nu m-a ajutat. Aveam impresia că nu învăț nimic”

–      Studiile făcute în țară v-au ajutat?

Îmi pare rău să spun că nu. În anul trei de facultate, am renunțat. Mai aveam un pic și terminam facultatea de management-marketing, la Universitatea Româno-Americană. Aveam impresia că nu învăț nimic. Devenisem un exemplu pentru colegi că fac business și că am experiență. Simțeam că-mi irosesc timpul cu prea multă teorie, fără niciun pic de practică. Totul se rezumă, însă, la practică.

–      Cu ce diferă „școala” de business în SUA, față de cea din restul lumii?

Prin spiritul practic. Americanii studiază foarte multe tipuri de afaceri și sunt învățați, din copilărie, să facă business. În primul rând, școala americană te învață să strângi bani de la familie. Apoi, îți arată cum să faci afaceri cu alte bănci sau din alte fonduri. Este cel mai simplu. Abia ulterior afli cum să strângi bani de la alți oameni. De asemenea, se învață foarte mult despre taxe. Am observat că, în România, oamenii au doar o idee, dar nu știu exact unde ajung impozitele pe care le plătesc și mai ales, cum sunt taxați.

–      În America se lucrează mai mult judecând „sistemic”? Dincolo de sondarea pieței, dar referindu-ne inclusiv la planificarea profitului într-un anumit termen…

Da! Ei calculează absolut tot, înainte de a se întâmpla. Studiază o piață de desfacere, pentru a înțelege competitorii, avantajele și dezavantajele, strategia și mai ales momentul în care trebuie să vină cu bani de acasă. Acesta este un punct foarte important. Apoi, este evaluat momentul în care începi să aduni profit. În SUA, nouă din zece oameni de afaceri respectă acești pași.

Familia, valoarea pe care nu o periclitezi niciodată!

–      Educația primită în familie, la București, v-a ajutat după ce ați cunoscut sistemul american?

Cu siguranță. Familia este una dintre valorile principale. Datorită părinților și fratelui meu, care este un pic mai mare, am învățat să fiu corect, punctual și să spun lucrurilor pe nume. În America, esențial este propriul tău cuvânt. Nimeni nu ți-l poate lua.

–      În Statele Unite, ați avut vreodată probleme legate de faptul că sunteți român?

Niciodată. Am ajuns acolo cu Ana Maria, care a devenit viitoarea mea soție. Dacă respecți legea, nimeni nu te judecă incorect.

–      Până în ce moment riscă un om de afaceri?

Până nu mai poate! Dar să fie un risc calculat. Niciodată nu-ți pui familia în pericol, să rămână fără un acoperiș deasupra capului…

–      Ați investit în spălătorii ecologice de mașini. De ce ați ales această variantă?

Tot ce am făcut în viață a venit din nevoile personale. Spre exemplu, îmi cumpărasem o mașină mai joasă, iar în SUA sunt multe tuneluri. Se zgârie roțile, așa că am vrut să cumpăr o mașină normală. Apoi, am ajuns în California, unde am devenit un pionier al industriei ECO.

3,5 milioane de dolari, suma maximă pierdută

–      Ați traversat recesiunea, dar ați pierdut mulți bani. Care este cea mai mare sumă pe care ați investit-o deficitar?

În jur de 3 – 3,5 milioane de dolari. Începusem o afacere cu niște vanuri pentru pasageri, pentru 8 sau 15 persoane. M-am aruncat cu capul înainte și am pierdut tot…

–      Dar care au fost cei mai mulți bani câștigați dintr-o singură afacere?

Am produs și zeci de milioane, cu rulotele. Inclusiv jucând la bursă, pe timpul pandemiei, am câștigat aproape un milion de dolari, investind în Tesla și în alte mașini electrice, cu energie solară.

Justin Bieber, Jim Carrey și rapperul Wiz Khalifa își curăță mașinile la spălătoria românului

–      Ați cumpărat o locuință de la actorul Will Smith, pentru suma de 2 milioane de dolari. L-ați cunoscut pe actor, în particular?

Nu. În SUA, în domeniul imobiliarelor, cumpărătorul nu se întâlnește cu vânzătorul. Totul se desfășoară prin intermediul brokerilor. Știu multe despre Will Smith, avem prieteni indirecți, dar nu ne-am întâlnit niciodată.

–      Sunteți vecin, la Los Angeles, cu vedete precum Kim Kardashian sau Lebron James. Aceste staruri își spală deseori mașinile la firma dvs.?

Justin Bieber, Jim Carrey și rapperul Wiz Khalifa își curăță mașinile la mine. Sunt mulți artiști care apelează la noi, pentru că am folosit dinaintea Uberului metoda respectivă de business. Avem un pachet de servicii lunar, iar ei vin săptămânal, ceea ce este foarte des.

„Îmi place să vorbesc cu fetițele mele, fără să fim distrași de muzică și de TV”

–      Puneți mare preț pe intimitate. Ca un amănunt, în living nu aveți televizor…

Așa este. Pentru mine și pentru familia mea „imediată”, comunicarea este foarte importantă. Îmi doresc să nu fim distrași de muzică și de televizor. Cel mai mult îmi place să vorbesc cu fetițele mele, care, deși sunt mici, pun întrebări de adult. Este un aspect care ne apropie și ne face să fim mai atenți, unul cu celălalt.

–      Aveți două fetițe, dar nu le-ați adus în lumina reflectoarelor…

Pe Isabella Lana și pe Stefany Cleo nu am dorit să le expun. Împreună cu soția mea, am ales, fiecăreia, câte două nume și le-am „mixat”…

–      În SUA, predați strategii de business. Care este prima lecție, care ne învață cum să reușim în afaceri?

Am o lecție simplă, cu care încep mereu cursurile. În primul rând, trebuie studiată piața, cu avantajele și cu dezavantajele sale. Apoi, am o formulă. Mi-am dorit mereu să lucrez într-o piață puternică și să fac profit, pentru a putea crește afacerea și să-mi pot plăti angajații. Cel mai important lucru este să știi să calculezi. Se numește „achiziția clientului”. Practic, se calculează media cumpărăturilor unui client, înregistrate într-o singură vizită. Și mai importantă este „lifetime value”, adică valoarea clientului, în decursul vieții. Sigur, nu stau să socotesc cât plătește clientul, în 30 de ani. Dar, pentru că m-ați întrebat în legătură cu respectivele vedete, ele plătesc o dată, săptămânal. Pe mine mă interesează cât plătesc în trei sau în cinci ani și astfel pot să dau valoare „vieții clientului”. În momentul în care dispui de aceste date, poți crea o strategie clară și un buget. Acestea sunt lucruri pe care nu le-am învățat în România, ci din cărți și din experiență.

Despre prietenia cu angajații: „Trebuie să fim ca niște frați”

–      Care este relația dvs. cu angajații? Se spune că aveți frigiderele pline cu bere…

Ha, ha, ha! Am o relație foarte bună cu toți angajații mei. Nu cred în ideea că unul este șef, iar ceilalți reprezintă restul. Cred în egalitate și în ideea de familie. Trebuie să fim ca niște frați. Este important ce îi învăț pe angajații mei, dar și ce învăț eu de la ei.

–      Când v-a cerut, ultima oară, cineva să-l împrumutați cu bani?

Cred că se întâmpla în România, acum vreo zece ani… În America nu se mai practică acest fenomen. Acolo avem foarte multe carduri și linii bancare cu „zero interes”, așa că americanii împrumută bani de pe carduri. Le e rușine să-ți ceară bani, în particular.

–      Vă tentează să sponsorizați artiști? România este o țară plină de oameni talentați…

Da, de ce nu? Nu ar fi prima oară când aș investi bani în cauze în care cred. Atâta timp cât văd talentul susținut de un plan bine stabilit, pot face acest lucru.

„ANAF-ul” american, mai receptiv față de cel românesc

–      Cum funcționează „ANAF-ul” american? I.R.S-ul, mai exact…

Din proprie experiență, pot spune că, în acest domeniu, americanii sunt foarte simpli. Și mai ales, logici. Am observat că, în România, funcționarii sunt foarte drastici în privința regulilor, chiar dacă nu au logică. Chiar discutam cu cineva, pentru că doresc să înființez un magazin, în România, care să nu aibă casierie, ca să nu mai stea oamenii la cozi. Doresc să implementez ceva pe sistemul Apple Store, care este lipsit de casierie, dar comunicarea cu ANAF-ul este foarte dificilă. Practic, ce pot face în SUA cu un singur „device”, în România este realizabil abia cu trei telefoane. Americanii sunt serviabili. Chiar dacă nu au înțeles, inițial, ideea mea dar eu le-o explic și ei realizează că este bună, devin receptivi. Așadar, diferența este că acolo beneficiezi de oportunitatea de a te explica.

–      Recent, v-ați implicat din nou în afaceri în România, începând cu un cartier de vile… Ce mai urmează?

În primul rând, doresc să înființez acest magazin de băuturi alcoolice, care va funcționa atât fizic, cât și online. Atât proiectul referitor la vile, cât și magazinul au același scop. Doresc să ridic ștacheta și să demonstrez că pot construi ceva benefic pentru oameni, dar, în același timp, profitabil. Știu că, spre exemplu, în industria imobiliară „se taie colțuri”. Cu alte cuvinte, nu se adaugă destul fier, pe fiecare stâlp. În acest proiect, am decis să filmăm fiecare etapă, iar cumpărătorii vor putea viziona imaginile. În plus, în România se pun aceste porți, ca de garaj și cu gard de sârmă.

–      Și care va fi diferența?

Noi vom face un cartier, ca în America. Casele vor avea fântâni afară, porți cu telecomandă, etc. Voi pava eu strada, nu voi aștepta Primăria și voi face tot gardul exterior, din ciment, cu design, totul cu o garanție de cinci ani. Într-adevăr, nu-mi voi dubla suma investită, dar am demonstrat, pe hârtie, că voi avea profit. În plus, ridicând ștacheta, îi voi forța și pe alții să filmeze construcția și să folosească materialele necesare.

–      Revenind la magazin, veți vinde băuturi, la 100.000 de euro, sticla. Despre ce este vorba?

Aducem cel mai vechi scotch din lume, ținut 78 de ani. Nu vreau să-i fac reclamă, așa că voi spune doar că, în România, i se spune „Macală”… Dincolo de acesta, avem o mulțime de sticle, care valorează fiecare 10-15.000 de euro. Unele sunt îmbuteliate în sticle confecționate din cristal Lalique și sculptate manual. Băutura, ca băutura, dar aici vorbim despre artă…

–      Pandemia COVID-19 v-a afectat afacerile?

Dimpotrivă. Cel puțin din afacerea cu rulotele, am „sărit” la 40 de procente, în plus. De frică, oamenii n-au mai zburat cu avioanele și au folosit rulotele, plus că nu mai aveau nevoie să meargă la toaletă în benzinării.

Întânirea cu Ana Maria pe terasă și… în genunchi în fața vânzătorului de diamante

–      Când v-ați cunoscut viitoarea soție, Ana Maria locuia deja în America. Totuși, v-ați întâlnit prima oară la o terasă din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Este o poveste demnă de film…

Culmea, Ana Maria locuia în același cartier. O prietenă comună, pe nume Simona, juca tenis cu ea, la Steaua. Ei bine, eu fusesem coleg de clasă cu această Simona. Așadar, eram conectați indirect. Mergeam la antrenamente în aceleași perioade, în același loc, dar nu ne întâlniserăm. A fost dragoste la prima vedere, de tipul… Drumul Taberei.

–      Grație soției ați învățat totul despre diamante…

În România, nu prea erau la modă diamantele. Când i-am propus Anei să ne logodim, o prietenă comună mi-a explicat că, în America, trebuie să-i ofer un inel de logodnă, cu diamant. Am fost la Robbins Brothers, cel mai mare magazin de bijuterii din SUA. Acolo m-au învățat totul despre culori și despre cum sunt tăiate bijuteriile. Pentru mine, acel diamant parcă venea din altă lume. La un moment dat, vânzătorul care îmi explica amănuntele legate de diamant m-a întrebat cum vreau s-o cer de soție pe Ana Maria…

–      Și ce s-a întâmplat?

El a stins lumina, iar spuneam că doresc să mă așez în genunchi și să-i ofer inelul. Vânzătorul a deschis cutiuța, iar eu am rămas surprins de lumina degajată. Diamantul reflecta totul, în încăpere… La vremea aceea, nu văzusem niciodată așa ceva. Mi se făcuse pielea de găină…

–      Sunteți un familist convins și un om fără ifose. Cât contează acest lucru în afaceri?

Absolut enorm. Și înainte de a-mi iubi soția și copiii am fost un familist convins. Cât despre ifose, nu am. Revin la locul copilăriei și spun că majoritatea celor crescuți în cartierul Drumul Taberei am fost educați foarte bine. Eu discut în același mod și cu un miliardar și cu omul care îmi spală mașina.

–      Fetițele dumneavoastră ce pasiuni au?

Isabella, cea mare, știe totul despre film, actorie și fashion. Ne oferă un adevărat show. Dansează, vorbește cu accente diferite… Stefany este pasionată de artă. Este capabilă să creeze copia perfectă a unui tablou. Ar fi foarte fericită dacă, spre exemplu, ar crea o rochie. Acum, s-a implicat într-un proiect care presupune construcția unei mașini.

„Un tânăr om de afaceri trebuie să se găsească pe sine însuși”

–      Care este sfatul pe care l-ați oferi unui tânăr român, înainte de a se lansa în afaceri?

Să se găsească pe el însuși. Afacerile nu sunt pentru toți oamenii. Unii dintre noi putem fi capabili din punct de vedere executiv sau ca parteneri. Zilnic, eu îmi scriu țelurile, pe hârtie. M-am gândit cine aș fi acum, dacă aș avea 80 de ani: Cum arăt, ce familie am alături, de ce statut social dispun și de ce anume sunt mândru… Ideea este să ne plănuim viața.

–      România mai rămâne o piață propice marilor investiții?

Mai degrabă, pentru investițiile mici și mijlocii.

–      Citiți foarte mult. Care sunt domeniile preferate?

Dincolo de lumea afacerilor, mă pasionează limbajul corpului. Dar folosesc în business inclusiv aceste lecturi…

–      Cât contează norocul, în afaceri?

Un pic. Cam 20%… Restul ți-l faci. Englezii spun „cu cât muncesc mai mult, cu atât mă simt mai norocos”.

„Dacă strâng un milion, nu mă opresc!”

–      Este dificil să-ți asumi creația propriei vieți, pe toate planurile?

Pe mine mă ajută. Îmi oferă un scop, pe care trebuie să-l ating și să-l depășesc. Mă simt împăcat, atunci când realizez ce mi-am pus în minte. Dificil este să nu știi încotro te îndrepți și ulterior să te măsori cu o altă viață.

–      Aveți regrete?

Nu. Niciodată nu mă compar cu alții. Mă uit la mine, observ ce limită am dorit să ating și dacă am depășit-o.

–      Ați oferit o mulțime de interviuri. Ce nu ați fost întrebat niciodată, dar ați fi dorit să răspundeți?

Probabil că, până la acest interviu, n-am fost întrebat niciodată care este diferența adevărată: de unde am plecat și unde am ajuns… Parcă nimeni nu a intrat în această zonă „reală”, în care parcă aș vorbi cu un membru al familiei. Aș dori, totuși, să adaug faptul că, dacă mulți cred că ai adunat o sumă de bani și ai ajuns undeva, în respectiva zonă te simți în siguranță. Nu este adevărat! Întotdeauna ești același om. Nu s-a schimbat nimic cu tine.

–      Mai exact?

Dacă ți-e frică, îți va fi în continuare. Dacă ești puternic, la fel vei rămâne. Spre exemplu, un prieten mi-a spus că, dacă ar câștiga 20.000 de euro lunar, în România, n-ar mai avea nicio grijă. Este incorect, pentru că, la fiecare nivel, apar alte cheltuieli. În America s-a făcut un calcul, care spune că, de la un câștig de 70.000 de dolari în sus, în viața ta nu se mai schimbă nimic. Mai clar, după ce ai cumpărat o casă, ai asigurat hrana zilnică și mai ai și un telefon, lucrurile nu mai fac diferența, în viață. Dimpotrivă, cheltuielile cresc exponențial.

–      Care este morala?

Aud mulți români care spun: „Dacă strâng un milion, mă opresc”. Este incorect. Normal este să ai un țel și să fii fericit, dacă l-ai atins. Iar apoi, să găsești un altul mai mare și tot așa… Nu banii te salvează. Milionul de astăzi nu mai este același, peste zece ani! Pe mine nu mă schimbă nimic. Rămân același puști din Drumul Taberei, care deschide ușa tuturor și își dorește să ajute.