Desfășurată pe un frig pătrunzător, partida CFR – Rapid 1-1 nu a oferit prea multe ocazii de poartă. Tocmai acest lucru l-a nemulțumit teribil pe Adrian Ilie, care i-a taxat pe tehnicienii celor două echipe.
Prezent în studioul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, fostul mare internațional a avut o reacție vehement față de modul în care Petrescu și Șumudică au pregătit jocul din etapa a 17-a, considerând că ambii au fost interesați mai mult să se închidă.
”Eu am o întrebare că tu (n.r. – Cristi Balaj) poate ești mai în temă. Câți jucători de la ambele echipe au fost pe la naționale la ultima acțiune?”, s-a interesat Adrian Ilie, iar răspunsul a venit de la Robert Niță: ”Rapid i-a avut pe Borza, Vulturar și Rareș Pop”.
”Ultimii doi nu prea joacă. Amândoi antrenorii n-au avut timp să-și pregătească jocul ăsta? Doar să se apere, o spadă și un scut. Hai să vedem dacă avem trei situații de gol în prima repriză”, a declarat dezamăgit ”Cobra” Ilie.
Intrat prin telefon la FANATIK SUPERLIGA, președintele clubului CFR Cluj, Cristi Balaj, a încercat să se apere amintind de faptul că jucătorii echipei sale au scăpat de două ori singur cu portarul în prima repriză.
”Au existat situații. Noi, din punctul nostru de vedere, a lipsit inspirația jucătorilor pentru că au scăpat spre poartă singuri cu portarul. Să scapi de două ori într-o repriză singur cu portarul…”, a contrat Cristi Balaj, dar Adi Ilie i-a replicat imediat: ”Și să nu ajungi să tragi spre poartă e problemă mare”.
”Nkololo face preluare cu meniscul când i-o lasă Ignat, de se ferește, nu dă cu capul”, a glumit Robert Niță, însă Balaj și-a apărat jucătorul: ”A preluat greșit. Terenul greu, pentru că să joci la minus 4 grade nu e deloc ușor”.
Tot la FANATIK SUPERLIGA, Andrei Vochin, consilierul președintelui Răzvan Burleanu, a precizat că rezultatul derby-ului din Gruia este echitabil, dar și-ar fi dorit mai multe faze de poartă.
”Rezultatul mi se pare echitabil. Derby-ul a fost sărac în faze de poartă. După raportul ocaziilor, Rapid a început să joace din a doua repriză. Mă așteptam la mai multe faze de poartă”, a spus Vochin.