Sport

Adrian Ilie, fost jucător la Galatasaray, sfat pentru Moruțan: „E inconstant și îi lipsește viteza. Dacă joci două meciuri bune și cinci proaste, nu e deloc OK!”

Adrian Ilie l-a analizat pe Olimpiu Moruțan și e de părere că mijlocașului îi lipsesc câteva calități, însă principala problemă e faptul că e inconstant.
26.08.2021 | 00:12
Adrian Ilie fost jucator la Galatasaray sfat pentru Morutan E inconstant si ii lipseste viteza Daca joci doua meciuri bune si cinci proaste nu e deloc OK
ADVERTISEMENT

FANATIK a anunțat în exclusivitate transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray, cât și salariul pe care îl va avea jucătorul în Turcia.

„Cobra” a evoluat pentru Cim-Bom în perioada 1996-1998, când s-a transferat de la Steaua și a reușit să marcheze 12 goluri în 30 de partide. Turcii au plătit atunci pentru atacantul de doar 22 de ani două milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Adrian Ilie e de părere că în România nu mai există jucători care să semene cu „Cobra”, însă îl apreciază pe Moruțan

Adrian Ilie este o prezență extrem de rară în presa din România, iar fostul mare atacant al naționalei evită să ofere declarații. Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, „Cobra” a vorbit despre transferul lui Moruțan la Galatasaray, însă consideră că nu mai există niciun jucător care să se asemeneze cu stilul său.

„Niciunul în România. De exemplu, Moruțan e OK, dar inconstant. Dacă joci două meciuri bune și cinci proste, nu e deloc OK. Mie îmi place, e tehnic, știe cu mingea, îi lipsește viteza”, a explicat Adrian Ilie.

ADVERTISEMENT

Fostul jucător al Stelei și al Valenciei știe de ce România nu mai produce atacanți de valoare și a mărturisit cum a reușit în fotbalul din Vest: „Eu n-am lipsit în viața mea de la vreun antrenament și îl luam ca pe un meci. Antrenamentul îl duceam la perfecție pentru ca meciul să-mi fie mai ușor. M-am simțit foarte bine când eram OK fizic. Când nu te antrenezi, oricât de talentat ai fi nu poți să treci de adversar. Acum jucătorul român nu mai are explozia necesară, la unu contra unu pe Hagi nici nu-l vedeai când trecea pe lângă tine!”.

Adrian Ilie a dezvăluit de ce a plecat de la FCSB

Adrian Ilie a lucrat în cadrul clubului FCSB timp de doi ani de zile, după care s-a întors la meseria de impresariat, însă a vrut să lămurească faptul că nu a avut niciun conflict cu Gigi Becali: „Am plecat de la Steaua pentru că a fost alegerea mea, nu m-am certat cu Becali. La fotbal mă uit doar la televizor și la Spania, Italia, Anglia, mai puțin România. În rest, am afaceri. Am avut o companie de energie cu vicepreședintele de la Valencia. Ăsta e motivul pentru care am plecat de la Steaua, am lucrat patru ani acolo”, a mai explicat fostul mare jucător în cadrul aceleiași emisiuni.

ADVERTISEMENT

„Cobra” a ajuns la Steaua într-o perioadă în care Marius Lăcătuș și Ilie Dumitrescu erau vedetele echipei și în care mulți jucători talentați nu au reușit să se impună: „Mai era și Ilie Dumitrescu. Erau jucători foarte buni și era foarte greu să joci acolo, ținând cont de ce lot avea Steaua. Acolo au venit foarte mulți jucători talentați care n-au reușit. Cu Lăcătuș am avut o perioadă foarte bună. Un băiat foarte bun și încă am rămas prieteni. Eu dacă nu sunt vorbăreț, vorbeam mult pe teren”.

Adrian Ilie, despre conflictul dintre FCSB și CSA Steaua: „Ar face bine să fie o singură echipă”

Adrian Ilie a abordat și subiectul „marii schisme steliste” și e de părere că sunt orgolii foarte mari de ambele părți și nu se încearcă să se ajungă la o soluție de mijloc: „Nu m-aș plasa niciunde. Cred că ar face bine să fie o singură echipă. Sunt prea multe orgolii și nu se vrea să aducem fotbalul într-o lumină foarte bună. Orgolii de ambele părți”.

ADVERTISEMENT

Stelistul admite însă că Gigi Becali a investit foarte mulți bani și e singurul care ar fi dispus să susțină un club precum Steaua: „Suporterii au un rol foarte mare, dar să nu uităm că Gigi Becali a investit foarte mulți bani la Steaua! Și cred că s-ar dacă prelua și partea cealaltă, tot Gigi ar putea să țină clubul foarte sus”.

„Cobra” regretă că nu a apucat să joace pe un stadion modern în România și e de părere că în Ghencea ar trebui să joace și alte echipe: „Eu cred că CSA trebuie să lase orgoliile și să lase echipele să joace pe stadioane bune. Vedem că de mulți ani fotbalul nostru merge în jos și din cauza terenurilor de fotbal. Am construit stadioane, dar nu mai avem echipe. Eu nu am prins să joc pe un stadion modern în România”.

Adrian Ilie a fost suporterul Universității Craiova

Născut în 1974 la Craiova, Adrian Ilie a debutat la Electroputere și a crescut în culorile alb-albastre, avându-i drept idoli pe Ilie Balaci, Cârțu, Cămătaru sau Ștefănescu: „La Universitatea am ținut pentru că eram suporter și n-am pierdut niciun meci. În perioada Craiova Maxima eram copil de mingi, îi dădeam mingea mereu lui Silviu Lung, din spatele porții. Iar primele mele meciuri le-am jucat cu numărul 8 pe spate. Era numărul lui Ilie Balaci, primul meu idol! Cârțu, Cămătaru, Ștefănescu erau imenși pentru mine, niște modele”.


  • (P) Cota BETANO pentru CFR Cluj -FCSB: 2,27 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT