Adrian Ilie împlinește 50 de ani pe 20 aprilie. Jumătate de secol pentru unul dintre ultimii Fotbaliști pe care i-a dat România. „Cobra” noastră, botezată așa de celebrul Ranieri într-o conferință pe „Mestalla”, mușcă și sâsâie periculos și acum, la mulți ani după ce s-a lăsat de fotbal. S-a lăsat? Fostul mare atacant român, unul dintre cei mai mari, a acordat un amplu interviu în urmă cu un an, în aprilie 2023, la aniversarea de 49 de ani. Iată ce spunea atunci “Cobra” pentru FANATIK.
Dacă îl vezi față în față, bagi mâna-n foc că intră și mâine pe teren. Dar nu o face. Joacă doar la FANATIK SUPERLIGA în actualul sezon, dar și-a făcut timp și pentru două ore de dezvăluiri în premieră ale unei cariere de gală.
Între un orez cu salată și un pahar de apă plată – asta pentru că omul chiar ține tot Postul Paștelui (!!!) -, Adi Ilie face show și pe reportofon, așa cum a făcut-o (doar) 12 ani la nivel înalt și pe „verde”. Play!
Adi, îți mai amintești prima zi când te-ai dus la fotbal?
– Aveam 10 ani când m-a dus tata de mână la Universitatea Craiova. După primele luni am renunțat puțin pentru că nu mi-a plăcut sistemul ordonat și jucam mai mult în curtea școlii. De acolo m-a luat Mircea Miereanu și m-am întors la Universitatea.
Ai fost acolo, dar nu ai jucat niciodată pentru Universitatea…
– Da, am fost la ei, dar nu am jucat pentru Universitatea.
De ce?
– De bun ce eram! Nu m-au considerat între primii jucători pe care-i aveau, au fost mai buni Augustin Călin, Mircea Papa și alții.
Cine era antrenor?
– Sorin Cârțu! Am discutat peste ani cu el de momentul acela și mi-a zis că eram cam slăbuț când m-a văzut și erau alții înaintea mea. Așa am ales să merg la Extensiv, iar de acolo într-un timp foarte scurt, vreo șase luni, am ajuns la Steaua.
Dacă aș avea așa o chestie de care să-mi pară rău, este că nu am debutat la Universitatea Craiova. Eram copil de mingi pentru Ștefănescu, Cârțu, Lung, Balaci. Când am început fotbalul, eu, Ilie Adrian, îmi doream foarte mult să fiu Ilie Balaci! Acesta era visul meu de mic și i l-am spus și lui nea Ilie la un moment dat. Ilie Balaci iubea fotbaliștii. Era zeu!” – Adrian Ilie
Cine te-a căutat de la Steaua?
– Nea Ion Alecsandrescu și cu nea Tică Dănilescu. Bătusem Steaua cu Extensiv și au venit imediat să mă ia. Au fost la Craiova, au discutat cu clubul, care și-a dat acordul, apoi au vorbit cu părinții mei. Trebuia să iau eu o decizie, pentru că între timp a intrat pe fir și Universitatea care m-a avut în curte. Am ales Steaua!
Era vara din 1993… Anghel Iordănescu tocmai plecase din Ghencea și a preluat apoi naționala…
– Da, a rămas nea Imi Ienei. Am debutat la Steaua contra lui Dinamo și am dat gol! La națională m-a debutat nea Puiu în toamna aia, în amicalul cu Israel.
Cât a plătit Steaua pe tine la Extensiv?
– Parcă vreo 100.000 de dolari.
Salariul în Ghencea?
– Mi-au dat o primă de instalare de 18.000 de dolari și o mașină. Contractul era de 50 de dolari pe lună, adică 600 de dolari pe an! Dar trăiam din primele de meci. Câștigam și 10.000 de dolari pe lună!
După ce a plecat Gâlcă de la Steaua, am stat în cameră cu Lăcătuș. E unul dintre cei cu care am crescut, am învățat multe de la Lăcă. Un om total diferit față de cum era pe teren. Îi lua pe cei tineri sub aripa sa și-i creștea. Pe teren te spulbera, te lua cu fulgi cu tot, în afara terenului era pâinea lui Dumnezeu!” – Adrian Ilie
Deci salariul la Steaua însemna doar bani de buzunar…
– Da, dar aveam prime serioase. Jucam pe 1.000 și pe 2.000 de dolari prime de victorie în campionat, 20.000 de dolari primă de titlu, apoi 25.000 de dolari prime de calificare în cupele europene! Depindea de tur, de adversari…
Păi aveai salariu de 600 de dolari pe an, dar puteai câștiga 1.000 de dolari în 90 de minute la victorie!
– Exact! La primul meci al meu la Steaua, cu Dinamo, când ți-am zis că am dat gol, am luat primă de victorie de 5.000 de dolari! Și atât costa și un apartament în Craiova la vremea aceea.
Care a fost cel mai bun meci al tău la Steaua?
– Au fost destule. Dubla cu Brugge, meciul cu Casino Salzburg. Am cam dat gol în toate meciurile în care Steaua s-a calificat în Liga Campionilor. Astea rămân!
Primii bani cu multe zerouri dați pe tine i-a plătit Galatasaray în noiembrie 1996…
– S-a făcut repede transferul. Da, vreo 2,5 milioane de euro. Dacă Steaua cerea 4, cred că Galata dădea și suma asta. Hagi era deja acolo, deschisese drumul. Hagi venise de vreo trei luni la Galata și, când am auzit că mă vor, am acceptat imediat. Aveam sentimentul ăsta că trebuie neapărat să joc cu Hagi în fiecare zi, nu doar la echipa națională. Era un jucător fenomenal, cu o gândire incredibilă și am vrut să mă antrenez zilnic cu el. Doream enorm să învăț de la el. Hagi și Gică Popescu m-au ajutat foarte mult să fac un pas înainte către Spania.
Spune-mi un lucru pe care l-ai luat de la ei și l-ai folosit toată cariera.
– Mi-au zis că în timpul meciului nu am voie să mă pierd niciodată, indiferent de ce se întâmplă pe teren. Că, la calitatea mea, pot să fac lucruri foarte mari! Mă mai certa Hagi în timpul unor partide, dar toate mi-au prins foarte bine și emoțional, și mental.
Ce te-au mai învățat Hagi și Popescu la Istanbul?
– Mi-au povestit foarte multe despre Spania, despre campionatul de acolo, unde jucaseră amândoi, despre viața de acolo, tot, tot… Eu, când am plecat în Spania peste un an, eram pregătit sută la sută!
Ai plecat de la Galatasaray la Valencia cu discuții mai aprinse, nu?
– Clubul și-a dat acordul să plec, dar Terim nu dorea să mă lase. A fost un transfer cu câteva peripeții. Problema era că nu prea doream să mă despart de Hagi și de Popescu după doar un an. Era însă visul meu să ajung în Spania. Eram pregătit. Învățasem deja și limba spaniolă la Istanbul.
Când am ajuns la Valencia, am avut două ședințe tactice cu Claudio Ranieri. Mi-a spus unde trebuie să stau în teren, ce să fac în timpul meciului. Să nu-mi părăsesc postul. Asta a fost tot” – Adrian Ilie
Cum așa, la Istanbul?
– Umblam cu carnețelul după mine și scriam cuvinte în spaniolă de la Hagi și de la Popescu. Așa am învățat limba, pe bune! Unii o învață din telenovele, eu am învățat spaniola cu carnețelul, cu cei doi Gică, la Istanbul! Când am ajuns în Spania, vorbeam spaniolă bine. Tot timpul am avut sentimentul ăsta că o să ajung să joc în Spania… Cum am avut sentimentul, când eram la Extensiv, că mă voi transfera la Steaua, când nici nu se punea problema! Când Steaua a luat Cupa Campionilor, copil fiind de 12 ani, mi-am zis că într-o zi voi juca la Steaua!
Acum, la 49 de ani, ce feeling ai?
– Că, într-o zi, eu o să mă reîntorc la Steaua!
Să ne întoarcem la Fatih Terim. Cum l-ai convins să-și dea acordul să pleci la Valencia?
– După ce s-a negociat contractul seara, a doua zi am fost la antrenament. După, m-a chemat Terim la el în birou pentru o discuție de aproape o oră. Asta pentru că engleza mea cu turcă și turca lui cu engleză ne-au creat ceva probleme (n.r. – râde) Oricum, din turca pe care o știam am înțeles ce-mi spunea: că trebuie să rămân la Istanbul pentru că el este tatăl meu!
Și nu ți-ai ascultat tatăl…
– I-am explicat că este un moment important pentru mine, cât sunt tânăr, să fac acest pas spre fotbalul mare. Dar i-am promis că, dacă nu mă adaptez, mă voi întoarce la el, la Galatasaray. A discutat apoi și Giovanni cu Terim și l-a convins… Așa am ajuns la Valencia.
Înainte să plec de la Galatasaray la Valencia, mi-a spus Gică Popescu că l-au sunat de la Barcelona să-l întrebe de mine. Le-a zis că sunt bun, de perspectivă! După transfer, Gică mi-a spus că Barcelona i-a reproșat că le-a zis că sunt doar bun, nu le-a spus că sunt foarte bun! Barcelonei îi părea rău că nu m-a luat înaintea celor de la Valencia!” – Adrian Ilie
Se scria de un transfer de circa 4 milioane de euro la vremea respectivă…
– Nu știu ce se scria, dar totul, cu salariul meu, cu bonusuri, cu tot ce a inclus transferul a fost de circa 10 milioane!
Cât ar costa la prețurile de azi Adrian Ilie?
– E greu să apreciez, dar cred că undeva pe la 50 de milioane de euro!
La Valencia ai explodat pur și simplu…
– Eram oricum pe un trend ascendent și la Galata, dar în Spania eram deja într-o altă vitrină. Acolo aveai derby-uri cu Real Madrid, cu Barcelona, cu Sevilla, cu Bilbao. Se scria zilnic de tine în Marca, în AS, în toată presa. Era altă expunere.
Te-a surprins ceva când ai ajuns acolo?
– Nimic! Eram pregătit, ți-am spus. Am avut super-profesori în Hagi și Popescu. Mă antrenam la fel, jucam la fel, nivelul era mai ridicat.
Au fost două momente importante în cariera ta, ambele în 1998: ofertele de la Real Madrid și Manchester United… Cât regreți acum că nu s-a realizat niciuna?
– Nu știu dacă regret… Până la urmă, am rămas la Valencia, am câștigat titlul, Cupa și Supercupa în fața lui Real Madrid și a Barcelonei. Dar mai ales am jucat cu Valencia două finale de Champions League…
Adi, totuși, e Real Madrid…
– Da, ai dreptate! Suna altfel „Adi Ilie, jucător la Real Madrid”. Dar m-a chemat președintele Pedro Cortez și mi-a zis clar: „Nu ai voie să dai nicio declarație că vrei să pleci, ești primul jucător transferat de mine și așa o să rămâi până termini contractul!”
Știi unde s-au blocat negocierile dintre Valencia și Real Madrid?
– Au fost negocieri serioase, dar mie mi s-a spus că nu am voie să discut personal fără acceptul Valenciei. Și nu am discutat. Știu că s-a vorbit de o ofertă a Realului de 25 de milioane de euro plus Davor Suker la schimb! Și era Suker, care peste câteva luni ne elimina de la Mondiale cu Croația!
Am jucat două finale de Champions League cu Valencia. Nu le trec la capitolul dezamăgiri, pentru că e extraordinar să ajungi acolo. Consider că atât s-a putut în acel moment și cu Real, și cu Bayern. A fost pe muchie de cuțit, mai ales cu Bayern. Probabil că adversarii au avut mai multă experiență, dar și șansă” – Adrian Ilie
Cum a ajuns Manchester United pe urmele tale?
– Gary Neville m-a propus lui Sir Alex Ferguson. Asta după meciul România – Anglia 2-1 de la Mondialul din 1998 din Franța. Neville i-a spus că „băiatul ăla e incredibil, trebuie să vină la noi!” Am fost sunat din club de la Manchester, dar i-am rugat să vorbească mai întâi cu Valencia și cu impresarul meu. Eram încă la turneul final. S-a întâmplat a doua zi după meciul cu Anglia!
După Mondial nu s-a mai discutat nimic de transfer?
– Ba da, cum să nu? Dar Valencia nu a fost de acord să mă lase să plec.
Prea puțini bani pentru Cortez?
– A fost o ofertă de la Manchester United de 40 de milioane de euro pe masă! Dar Valencia a refuzat-o într-un final!
Ai totuși vreun regret în toată cariera?
– Da! Că nu am semnat prelungirea contractului cu Valencia în 2002 și am ajuns la Alaves. A fost o nebunie de oferte în acea vară. Fatih Terim ajunsese la Milan, chiar am vizitat baza lor de pregătire de la Milanello cu Giovanni! Puteam să ajung acolo…
De ce nu ai mai prelungit cu Valencia?
– Îți spun adevărul: pentru că în ultimele 4 meciuri din sezon îmi spuseseră că mă trimit la echipa a doua dacă nu semnez! Nu am acceptat așa ceva! Mi-a căzut rău ce mi-a spus Benitez. Anume că e obligat să mă scoată din lot dacă nu prelungesc cu Valencia! Mi-au propus 2 milioane de euro anual, cel mai mare contract din cariera mea! Aveam 1,8 milioane la Valencia… Dar așa s-a rupt! Cortez plecase! M-am dus la Alaves, iar în ianuarie 2004 am ajuns împrumut la Beșiktaș.
Mai vorbesc și acum cu foștii colegi de la Valencia. Cu Mendieta, cu Carboni, cu Djukic, cu Bjorklund, cu Baraja, care e antrenor acum. Îi țin pumnii lui Baraja să scape echipa în acest sezon! E greu de tot! Cu băiatul lui Bjorklund m-am întâlnit când au jucat un amical cu România” – Adrian Ilie
Puțină lume își mai amintește că ai ratat lotul României pentru Mondialul din 1994 la mustață…
– Da, puteam prinde Mondialul, dar mi-am rupt piciorul. Mi-au pus ghipsul după ce m-am accidentat la tineret într-un meci cu Țara Galilor, parcă… Nea Puiu mă avea în vedere, mergeam în America, dar a venit ghinionul ăsta. L-a luat pe Marian Ivan în locul meu.
Cum ai privit acel Mondial de excepție?
– Nu-mi prea dădeam eu seama în zilele alea că trebuia să fiu acolo. Făcusem deja legătura cu echipa mare, dar eram la început. Am văzut Mondialul cu piciorul în ghips, m-am bucurat la fiecare gol, dar săream doar într-un picior😊
Ți-a trecut vreodată prin cap în 1998, la Mondialul din Franța, că România nu va mai prinde o calificare zeci de ani?
– Ce român se putea gândi la așa coșmar? Nimeni! În 1998, din punctul meu de vedere, România era o forță în Europa și chiar în lume. Cine se putea gândi la așa ceva?
Gică Hagi vorbea atunci de statui… Acum realizăm câte dreptate avea…
– Să știi că și eu l-am luat pe Hagi puțin în râs pentru fraza aia, dar ulterior i-am dat dreptate. De fapt, timpul i-a dat dreptate. Cred că nici el nu se gândea că o să aibă dreptate. Din păcate pentru noi toți!
Ai încredere în actuala națională cu Edi Iordănescu?
– Avem șanse importante! Edi este un antrenor foarte bun, are experiență, a avut rezultate în prima ligă, îl are pe tatăl lui, pe nea Puiu cu care să mai discute.
Ai fost și manager la FCSB, echipa lui Gigi Becali, în 2007. Cum ai gestionat relația cu el?
– A fost foarte ok. M-am înțeles foarte bine cu el, chiar dacă acum se spune că face echipa, schimbările, totul. Pe vremea aceea era o echipă la Steaua în care nu prea aveai pe cine să schimbi. Atunci se intra an de an în Champions League. Când vorbeai cu Gigi Becali, sigur te înțelegeai.
Dacă te-ar suna mâine Gigi Becali să te întorci la FCSB, ce ai face în condițiile actuale?
– Mi-ar plăcea enorm să ajut Steaua, dar nu știu dacă m-aș întoarce! Cunosc oamenii de acolo, îi apreciez, mă înțeleg bine cu toți.
În 2009 le-am dus celor de la Terek Groznîi doi jucători. Mă lăsasem de fotbal de 4 ani, începusem cu impresariatul. Mi-au oferit și mie un contract de jucător, cel mai mare din carieră! De nivelul celui propus la prelungirea cu Valencia! Am refuzat! Nu puteam să mă reapuc de fotbal după ce mă lăsasem” – Adrian Ilie
Există calități ale tale pe care le vezi la jucători din SuperLiga noastră?
– Există, dar pe o scară de la 1 la 10, ei sunt doar la 3, hai 4… Vestea proastă este că nu văd potențial să mai crească!
Nume?
– Octavian Popescu lovește mingea foarte bine cu dreptul, driblează foarte din scurt, nu are însă viteza mea de reacție. Nu are mintea mea de la 19 ani să ia decizii singur în timpul meciului. Eu, la 19 ani, jucam cu Lăcătuș, cu Ilie Dumitrescu. Luam mingea, driblam și știam că trebuie să dau gol. Alte exemple ar fi Andrei Ivan sau Florinel Coman. Totul pleacă de la responsabilitate. Eu aveam foarte mare încredere în mine. Când luam mingea, știam ce trebuie să fac! Pe scara respectivă, eu dacă aveam 7, ei au acum maxim 4. Undeva la jumătate…
Adi, ce nu ai realizat până la 49 de ani și ai vrea să realizezi de acum încolo?
– Am avut o carieră foarte frumoasă și cam tot ce mi-am propus am făcut. Am mers mereu în sus, niciodată nu am bătut pasul pe loc. Tot timpul mi-am dorit să fac un pas în față, la fiecare echipă la care am jucat. Când am simțit că o să cobor, am spus stop! După operații mi-am dat seama mental în primul rând, nu fizic, că nu mai pot da randament sută la sută. Dar am avut o carieră și am o viață foarte frumoase!
Am și la vârsta asta aceleași kilograme ca atunci când eram fotbalist activ. Dar nu aș mai putea juca în Liga 1 nici măcar un minut. Este vorba despre uzură, despre cartilaje, despre problemele pe care le-am avut” – Adrian Ilie
Unul dintre momentele de care Adi nu-și aduce aminte cu plăcere este revenirea în Ghencea pentru meciul Steaua – Valencia. A fost 3-4 pe 16 septembrie 1998, cu primele două goluri ale meciului marcate de Adrian Ilie.
„La antrenamentul oficial au fost 3.000 de fani care m-au fluierat și m-au huiduit! Cu 4 ore înainte de meci, Ranieri a vorbit cu mine și mă testa. Vrei să nu mă bagi sau ce? I-am zis că vreau să joc, că nu o să aud nimic din ce strigă lumea în tribună. Am dat două până în minutul 25! Fanii Stelei au făcut o greșeală: dacă mă lăsau în pace, poate le dădeam doar un gol! Puteau să mă huiduie doar pe final de meci!”, dezvăluie acum, zâmbind, „Cobra” Ilie.
În acel meci de pe Ghencea, turul dublei adjudecate de spanioli, Adrian Ilie a fost schimbat în minutul 70 de Gabi Popescu. În lotul Valenciei în acel sezon, 1998/1999, era și fratele lui Adi, Sabin Ilie, dar era împrumutat la Lleida.
„Nu am probleme cu fanii de la CSA în disputa aceasta cu FCSB. Sunt prieten cu suporteri din ambele tabere. Am jucat la Steaua trei ani. Din punctul meu de vedere, echipa lui Gigi Becali este continuatoarea Stelei. Îmi pare rău pentru ceea ce se petrece în ultimii ani. Cele două echipe puteau face un pact. Inclusiv în perioada în care eu am fost manager în Ghencea, au fost discuții în acest sens.
Dar nu s-a rezolvat nimic. Eu sunt prieten și cu cei de la CSA, și cu Gigi. Dar spun că FCSB e Steaua fără discuție! Și nu pot fi acuzat de nimeni, pentru că eu nici măcar nu am fost crescut de copil în Ghencea, am fost crescut la Craiova”, este părerea tranșantă a lui Adrian Ilie despre războiul de identitate dintre CSA Steaua și FCSB.
Cum arată un top 3 al antrenorilor cu care au lucrat?
– Fără să fie neapărat asta ordinea, eu zic Ranieri, Mircea Lucescu, Benitez.
Un singur român, Lucescu…
– Nea Mircea? Sen-za-țio-nal! Am lucrat cu el șase luni la Beșiktaș, în 2004, și aveam impresia că sunt tot în Vest, în ritmul din Spania. De aia a făcut atâta performanță și antrenează și la vârsta asta.
Eu m-am înțeles bine cu toți antrenorii, doar unul nu s-a înțeles cu mine: Hector Cuper! I se părea lui ceva ciudat că vin de la echipa națională unde dau goluri și la Valencia nu fac unele lucruri cum vrea el” – Adrian Ilie
Hagi sau Mutu?
– Nu se pot compara. Există Hagi și restul lumii. Dacă e să facem top, avem Hagi, Hagi, Hagi, apoi ceilalți, printre care și Mutu. Deci primele trei locuri Hagi, apoi rezervele.
Ronaldo sau Messi?
– Ronaldo e cel mai bun atlet din fotbal, Messi e cel mai mare jucător! Messi face cu stângul ce face Ronaldo cu ambele picioare și cu capul! Messi are un singur picior, stângul, și o gheată falsă cu dreptul și tot e cel mai mare, peste Ronaldo!