Naționala României a jucat în luna martie a acestui an barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial, pierdut, din păcate, în deplasare cu Turcia. Adrian Ilie a dezvăluit o discuție purtată cu foștii săi colegi din Generația de Aur. „Cobra” le-a spus tuturor marele minus pe care l-au avut în carierele lor, vizibil amuzat de subiect.
Generația de Aur a fost prezentă la barajul dintre Turcia și România, câștigat de gazde cu 1-0. Adrian Ilie și compania au fost cazați la Swissôtel The Bosphorus, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Istanbul, aflat foarte aproape de Beşiktaş Park, stadionul pe care s-a disputat meciul. „Cobra” a povestit că a discutat cu foștii săi colegi despre faptul că niciunul dintre ei nu au strălucit în timpul carierelor de fotbaliști la golurile marcate cu capul, cu excepția lui Gică Popescu, poreclit și „Baciul”.
„Râdeam de ei când am fost în Turcia. Am stat la masă cu toții și tot râdeam. Și vă spun, echipa noastră națională, în afară de Gică Popescu, care putea să sară la cap și să lovească curat mingea, restul țopăiam un pic. Și tot râdeam așa, unii cu alții, Hagi își aducea aminte că a dat 5 goluri la viața lui cu capul. I-am zis că poate l-a șters mingea pe cap, că el n-a sărit niciodată la cap. Eu am mai dat, dar nu eram nici eu jucător de cap.
Și l-am întrebat pe Selymeș dacă el a sărit vreodată la cap, inclusiv în defensivă. Dorinel Munteanu, Petrescu, ca să nu mai vorbim de toți care erau pe acolo și în atac. Și am ajuns la Răducioiu și m-am uitat așa la el și l-am întrebat de ce râde. L-am întrebat câte goluri a dat în viața lui cu capul și tot eu i-am zis că zero!”, a spus inițial „Cobra”.
Ulterior, fostul mare atacant român a dezvăluit ce îi îndemna Anghel Iordănescu, fostul selecționer al României, pe elevii săi și cum au reușit „tricolorii” să evite majoritatea golurilor primite în urma loviturilor de cap ale adversarilor.
„În afară de Anderson, care ne dă gol cu capul la Mondiale în 94, nu ne dă nimeni. Toți cu care am jucat și în 98 și în 94. Dar știți de ce nu ne dădeau gol cu capul? Pentru că în tactica noastră, zicea nea Puiu așa: ‘Nu săriți la cap cu ei, săriți în ei, ca să îi împingeți să nu mai dea niciunul!’. Deci am râs cu ei în seara aia…”, a mai spus Adrian Ilie la FANATIK EDIȚIE SPECIALĂ.