În perioada glorioasă a Generației de Aur, jucătorii mergeau, alături de Anghel Iordănescu, la același preot din Alba, părintele Vasile Crișan de la mânăstirea Dumbrava. Adrian Ilie a povestit că acesta i-a spus faptul că o să piardă ambele finale de Champions League cu Valencia.
Adrian Ilie a făcut parte din lotul celor de la Valencia în ambele finale pierdute în Champions League. “Liliecii” au pierdut-o pe prima cu 3-0 în fața celor de la Real Madrid în sezonul 1999-2000. Iar în 2000-2001, Bayern Munchen le-a suflat trofeul la loviturile de pedeapsă după un 1-1 în timpul regulamentar.
“Un părinte de la Alba mi-a spus că voi pierde ambele finale de Champions League. Mi-a spus fix așa cum stăm noi de vorbă. La a doua m-a surprins că mi-a zis că o să o pierdem și la 11 metri.
Prima cu Real Madrid am pierdut-o cu 3-0 și pe a doua am pierdut-o cu Bayern Munchen la 11 metri. Eu jucam pentru Valencia atunci.
Am vorbit cu părintele în acea perioadă ca să vină la Valencia să o boteze pe fata mea. În perioada aceea, domnul Iordănescu mergea foarte mult pe la dânsul, am impresia că era duhovnicul lui.
Și atunci l-am întrebat și mi-a zis că o să pierdem. Mi-a zis și scorul la prima, iar la a doua a zis clar că pierdem la penalty. Are un har.
Nu am crezut atunci. Am lucrurile cum au fost atunci, nu m-am gândit la asta. Cel mai bine e să nu întrebi. Am trecut repede peste ce s-a întâmplat atunci. Treceam toți (n.r. jucătorii echipei naționale) pe acolo (n.r. la mânăstirea de la Alba)”, a mărturisit Adrian Ilie la FANATIK SUPERLIGA.
“Au fost momente când jucam fotbal în care am văzut golurile înainte de joc. Îmi imaginam cum ar fi meciul de mâine. Aveam momente în care vedeam lucrurile ca în timpul meciului. A doua zi se și întâmplau. Exact la fel.
Erau momente când ajungea mingea la mine în anumite zone din teren ziceam ‘Ăsta e momentul de aseară’. Vedeam în mintea mea ca într-un film. Și toate lucrurile astea s-au întâmplat de multe ori în teren.
Când am fost la Muntele Athos am întrebat și de ce văd lucrurile puțin altfel sau se accentuează. Am mai trecut prin astfel de momente și de aceea.
Mi s-a spus că fiecare dintre noi are un har și depinde cum îl descoperim și ce facem cu el. Cu siguranță cu toții avem aceste premoniții”, a spus Adi Ilie la FANATIK SUPERLIGA.