UTA are o deplasare la Ploiești, duminică, 3 mai, pentru meciul contra Petrolului. Adrian Mihalcea a vorbit la conferința de presă premergătoare meciului despre situația sa la club, explicând ce are de gând după această partidă. Ce mesaj a transmis conducerii „Bătrânei Doamne” despre eventuala sa plecare după doar un sezon pe banca echipei.
UTA, clubul de tradiție din România care a aniversat recent 81 de ani de existență, a ratat și în acest sezon prezența în play-off. Echipa a avut de curând probleme cu doi jucători, Patriot Sejdiu și Ime Ndon, plecați după ce nu au putut fi înregistrați. Acum, antrenorul Adrian Mihalcea, cel care a preluat echipa în vara anului trecut, a vorbit despre viitorul său la echipă. Fostul mare fotbalist român a transmis că, dacă cei din conducere nu îi vor putea pune la dispoziție condițiile necesare pentru accederea în primele 6 sezonul viitor, șederea sa pe banca tehnică se va încheia.
El a subliniat că discuțiile cu superiorii săi vor avea loc după meciul cu Petrolul, pe care vrea să îl abordeze cu maximă seriozitate. „Voi avea o discuție după acest meci cu cei din conducere și cred că atunci se va clarifica situația. Am de gând să pregătesc foarte bine meciul cu Ploiești și atunci vom avea săptămâna viitoare o discuție. Mă cunoașteți, adică nu voi nega sau nu vă voi minți legat de ceea ce se va discuta. Dar după meciul de la Ploiești. E acum important că a fost o săptămână mai scurtă și n-am avut timp să ne întâlnim săptămâna asta.
(Ce ați vrut să spuneți când ați indicat că v-ar plăcea să antrenați o echipă cu șanse reale la play-off?) Nimic altceva decât de a avea această posibilitate, la un moment dat, aici sau în altă parte. Acest lucru depinde și de un buget mai mare, și de o stabilitate, și de o organizare mult mai bună a tuturor factorilor implicați. Și ca și jucător, acum ca și antrenor de ceva timp, tind de fiecare dată, în fiecare an, la mai mult. Și cred că până la urmă am urmat niște pași normali și dacă la un moment dat cred că pot face pasul și mai sus, îl voi face. Dar nu voi sări etapele”, a declarat Adrian Mihalcea, la conferința de presă premergătoare meciului.
Situația financiară de la UTA nu este departe de una delicată. În august 2025, clubul a intrat în concordat preventiv, procedură premergătoare insolvenței. Datoriile către foști jucători și către fisc au adus „Bătrâna Doamnă” într-o poziție nu tocmai confortabilă. FANATIK a făcut analiza financiară a clubului de pe Arena Francisc Neuman, iar cifrele indică faptul că datoriile au ajuns în 2025 la aproape 39 milioane de lei, de la 30 în 2024.