Unirea Slobozia a suferit o nouă înfrângere în Superliga României. Echipa lui Adrian Mihalcea nu a rezistat în meciul cu Universitatea Craiova. Oltenii s-au impus cu 3-0, iar ialomițenii au din ce în ce mai multe emoții în ceea ce privește salvarea de la retrogradare.
Meciul de pe „Ion Oblemenco” a fost dominat de echipa din Bănie de la un capăt la altul. Ștefan Baiaram a înscris o dublă de senzație în prima repriză, iar Mitriță a stabilit scorul final în prelungiri. Unirea Slobozia a trimis și ea mingea în poartă în repriza a doua, însă reușita lui Gele a fost anulată pentru offside.
La finalul partidei, antrenorul celor de la Unirea Slobozia, Adrian Mihalcea, s-a declarat resemnat. Echipa sa a avut mari probleme în defensivă. Oltenii au câștigat majoritatea duelurilor în linia mediană. Acesta a recunoscut că perioada nu este una extraordinară. În plus, tehnicianul a oferit noi informații despre starea stadionului din Slobozia.
„Îmi era frică în prima repriză că scorul poate fi și mai mare. Am fost modești. Am rămas și în inferioritate numerică. E mai puțin important scorul, însă e mai importantă evoluția noastră. Trebuie să ne pună pe gânduri acest meci. Am mai pierdut și doi oameni. Nu stau să mă plâng. Trebuie să găsesc soluții și le voi găsi.
Am simțit că avem o atitudine delăsătoare. Starea noastră de spirit s-a pierdut. Am jucat totuși împotriva unor jucători extrem de valoroși. Nu le-au trebuit multe ocazii ca să decidă meciul. Știam de la început că va fi extrem de dificil. Am avut un început de campionat bun, totuși. Noi încă suntem acolo. Campionatul este destul de strâns. Nu dramatizăm.
Jucătorii trebuie să își schimbe atitudinea. Vom continua această luptă. Eu nu mă dau bătut așa ușor. Eu am reușit să promovez și voi face tot posibilul să mențin echipa în Superliga. Nu ne-a bătut o echipă oarecare.
Jucăm din 3 în 3 zile. Pierdem și oameni. Dacă jucătorii înțeleg nivelul Superligii, va fi bine. Jucătorii trebuie să își revină. Vom găsi cu siguranță soluții.
Pentru orice echipă este important să joace acasă. Până la sfârșitul competiției sunt convins că vom juca pe stadionul nostru. Lucrurile decurg bine. Sper să nu se întâmple nimic rău. Ceea ce vom trăi acasă va fi cu totul altceva”, a explicat Adrian Mihalcea după meciul pierdut în fața Universității Craiova.
Jucătorii celor de la Unirea Slobozia au recunoscut că au fost dominați de adversari în meciul de pe „Ion Oblemenco”. Aganovic a vorbit și el despre problemele de lot. Mijlocașul s-a declarat dezamăgit de înfrângere, însă a precizat că adversarul nu a fost deloc unul simplu.
„Din păcate, am avut ocazii în acest meci. Craiova te taxează. Am avut o primă parte bună, cu o posesie bună, dar după s-a văzut că sunt echipa mai bună. Ridicăm capul și mergem mai departe. Au avut centrări de calitate. Am avut și câțiva jucători absenți. Pentru noi e foarte complicat. Am sperat, ne-am pregătit bine, dar nu am fost suficient de buni. Am jucat cu echipe foarte bune. Avem mulți jucători în lot care nu au mai jucat în Superliga”, a declarat Aganovic, conform Digi Sport.