Juan Bauza (30 de ani) a semnat în luna august cu Levadiakos, echipa antrenată de Elias Charalambous. Însă decizia mijlocașului l-a scandalizat puternic pe Adrian Mititelu, fostul său patron, care nu a ezitat să îl reclame. Ce se întâmplă acum, de fapt.
Juan Bauza a denunțat unilateral contractul cu FCU Craiova. Argentinianul a semnat inițial cu Csikszereda, la începutul anului 2020. După jumătate de an, FCU Craiova l-a luat sub formă de împrumut, după care l-a cumpărat definitiv. A bifat apoi în cariera sa împrumuturi la Baniyas și Atletico Nacional. În această vară, după ce a revenit la echipa lui Mititelu, Bauza a decis să nu mai rămână din cauza problemelor avute de echipă și a semnat ulterior cu Levadiakos, în Grecia.
Patronul echipei din Liga 4 a avut o nouă reacție dură la adresa jucătorului, după cea din urmă cu mai bine de o lună, și a spus că procesul deschis va ajunge pe masa TAS. „Am introdus litigiul la FIFA. I-am chemat să răspundă pe Bauza, Levadiakos și FIFA, care este responsabilă pentru legitimare. Cazul este pe rol la FIFA, dar cred că procesul va fi mutat la TAS direct. Asta pentru că este FIFA implicată. După TAS, vom merge la Dublin, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de acolo.
Vechea legislație europeană care se aplică acum prevede ca orice activitate contractuală fotbalistică să fie atacată pe raza teritorială a Uniunii Europene. FIFA și UEFA au stabilit ca Dublin să fie acest loc unde să se judece cazurile. Vom ajunge în instanța civilă la final, procesul e pe rol la ora asta. FIFA, fiind parte din proces, nu poate judeca. De asta spun că procesul va merge direct la TAS”, a spus Adrian Mititelu, pentru Digi Sport.
Juan Bauza a strâns deja 5 apariții pentru Levadiakos, însă situația echipei este departe de a fi una roz. Cu doar un punct după cele 5 etape din noul sezon, echipa lui Elias Charalambous se află pe ultimul loc din clasament. Ba mai mult, Levadiakos se calificase în faza principală a Cupei Greciei 2026/2027 după 2-0 cu Asteras Tripolis.
Însă echipa lui Charalambous a pierdut ulterior la „masa verde”. Motivul? Tehnicianul cipriot ar fi folosit un jucător care nu se afla pe listă (Moses Cobnan, 23 de ani, intrat în teren în minutul 71). Cazul a fost analizat de Comisia de Apel, care a decis la mai bine de două săptămâni după disputarea partidei că Asteras Tripolis are câștig de cauză.