Sport

Adrian Mititelu, acuzații explozive la ieșirea de la DNA! Dezvăluiri: “M-au pus să-l înregistrez pe Mihai Rotaru!” Ce spune de Gabriel Bodescu. Video

Adrian Mititelu a făcut noi acuzaţii despre "mafia din fotbalul românesc", după audierile la DNA, în dosarul în care Florian Coldea este acuzat de trafic de influență.
03.06.2024 | 11:16
Adrian Mititelu acuzatii explozive la iesirea de la DNA Dezvaluiri Mau pus sal inregistrez pe Mihai Rotaru Ce spune de Gabriel Bodescu Video
Adrian Mititelu a vorbit despre mafia din fotbalul românesc la ieșirea de la audierile DNA, în dosarul în care Florian Coldea este acuzat de trafic de influență. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După ce fostul șef adjunct al SRI a apărut în fața procurorilor, Direcția Națională Anticorupție a anunțat că în acest caz s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de patru persoane.

Adrian Mititelu a mers la DNA în dimineața aceasta. Scopul vizitei la sediul Direcției Naționale Anticorupție: el a formulat o plângere la adresa lui Doru Trăilă, unul dintre avocații care au reprezentat FRF în procesul pe care Mititelu l-a avut cu instituția după dezafilierea echipei sale.

ADVERTISEMENT

Proprietarul fostului club Universitatea Craiova, falimentat între timp, cerea să fie despăgubit cu 200 de milioane de euro ca urmare a dezafilierii abuzive a echipei sale. Valoarea despăgubirii fusese calculată în funcție de cotele de piață ale fotbaliștilor din lot, rămași liberi după excluderea clubului de către Federație.

FRF a câștigat procesul în 2017 și i-a mulțumit public avocatului Doru Trăilă pentru prestația pe care o avusese. Trăilă face parte și din Comisia de Recurs a Federației.

ADVERTISEMENT

Acuzații uluitoare făcute de Adrian Mititelu în față la DNA

La ieșirea de la audierile de la DNA, Adrian Mititelu a făcut acuzații extrem de dure. Patronul formației FC U Craiova, recent retrogradată din SuperLiga, a vorbit despre corupția de la DNA și din fotbalul românesc.

”Justiția română nu e competentă să judece o dezafiliere. Și am rămas cu buza umflată, pe urmă, făcând plângeri după plângeri, i-am deranjat și mi-au dat și o condamnare. Mi-au spus înainte să am grijă.

ADVERTISEMENT

Eu denunț maniera de trafic și cumpărare de sentință. Dovezile mele sunt că Federația a plătit sume uriașe de bani. Am câștigat la fond, respectiv Curtea de Apel București și Tribunalul București, în apel la Înalte Curte.

Chiar concomitent cu încheierea unor contracte de asistentă de ordinul milioanelor de ordine încasate de Țuca Zbârcea și Trăilă. Cum a lucrat acest stat paralel? Se cumpărau sentințele și se punea capac la orice demers pentru a-și câștiga dreptatea.

ADVERTISEMENT

S-au dat niște sentințe aberante. Doamna procuror Iorga, pe care o felicit, și care are un curaj nebun, ea chiar face anti-corupție. Eu am stat 7-8 ani la ușa DNA-ului, știu ce făcea doamna Kovesi”, a declarat Mititelu.

“Bani grei pentru îngroparea unor dosare” din fotbalul românesc

Patronul FC U Craiova a mărturisit că a fost pus să-l înregistreze pe Mihai Rotaru, șeful rivalei Universitatea Craiova, și a precizat că Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, i-a oferit o sumă impresionantă de bani pentru a renunța la procesul cu FRF.

”Dacă m-au pus să-l înregistrez pe Rotaru 10 zile la rând cum mă șantaja, iar când am fost la notar să facem flagrant nu a mai venit. Oameni buni, ăsta e DNA-ul lui Kovesi. Ca la un moment dat să îmi spună un procuror că nu am nicio șansă, că mafia e prea mare.

Era adjunctul secției a doua din DNA. La DNA a fost cea mai mare corupție, s-au făcut dosare acolo unde era cazul. Este anormal să plătești 10 milioane de euro unor avocați. Să vedeți câte milioane au plătit și Burleanu, și Mircea Sandu pentru a îngropa acest dosar.

Premergător deciziei din 2017, după ce am câștigat la Tribunal, Bodescu mi-a oferit 5 milioane de euro să-mi văd de treabă. Eu am crezut că e o glumă. Au stabilit niște nebunii care nu au nicio legătură cu legea.

Au spus că nu se judecă în România procesele legate de fotbal. Băi, sunteți nebuni? Era o societate comercială, mi-au luat jucătorii! Uite, acum poți să mergi la instanță, acum toate cluburile merg acolo și nu mai e nicio problemă.

Ca să îngroape tot, au inventat o echipă, au făcut niște nebunii cu palmaresul. Nu pot niciodată Burleanu și Mircea Sandu să justifice aceste milioane de euro plătite la avocați”, a mai spus Adrian Mititelu.

Adrian Mititelu, INCA UN DENUNT la DNA impotriva FRF! "AM DOVEZI DE CUMPARARE DE SENTINTE"

ADVERTISEMENT