Falimentul FC U Craiova, declanșat oficial în 2014, s-a dovedit a fi o adevărată povară financiară pentru patronul Adrian Mititelu. Potrivit ultimului raport al lichidatorului judiciar, cheltuielile de procedură estimate până în prezent depășesc 600.000 de euro, iar o mare parte dintre acestea sunt încă neachitate.
Pe primele locuri în topul costurilor se situează onorariile lichidatorilor judiciari, estimate la peste 470.000 de euro. Agenția de Insolvență SPRL a acumulat aproximativ 1.200.000 lei, echivalentul a circa 240.000 de euro, iar firmele Lider Lichidare și Reorganizare SPRL, creditat de către creditor Euro Expo SRL, și C.I.T.R. SPRL au facturat 83.731 lei (16.746 euro), respectiv 145.000 euro. La aceste sume se aplică TVA.
În paralel, avocații implicați în administrarea și apărarea intereselor clubului au estimat cheltuieli de aproximativ 40.000 de euro. Printre aceștia, Ion Panaitescu figurează cu 12.760 euro, plus un onorariu de succes, iar Marius Vărgatu a facturat aproximativ 27.000 euro.
Alte costuri de procedură, precum expertiza de evaluare (4.555 euro), contabilitatea (aproximativ 1.000 euro), curieratul și cheltuielile administrative (circa 55 euro), depozitarea mașinilor (aproximativ 4.700 euro) și cheltuielile de judecată legate de LPF, FRF și procesele lui Sandu Mircea (circa 7.000 euro), au contribuit la un total de aproape 17.300 euro.
În detaliu, cheltuielile de judecată aferente proceselor legate de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) se ridică la 19.915,53 lei (aproximativ 4.000 euro), cele legate de Federația Română de Fotbal (FRF) însumează circa 5.000 lei (1.000 euro), iar cheltuielile de judecată pentru procesele lui Sandu Mircea totalizează 9.713,50 lei (aproximativ 2.000 euro).
În total, sumele estimate pentru cheltuieli de procedură neachitate până acum se ridică la peste 600.000 de euro, o povară financiară pe care Adrian Mititelu speră să o acopere din cele 400 de milioane de euro pe care speră să le câștige din războiul cu FRF.
Până atunci, lichidatorul judiciar a obținut din partea instanței un nou termen, 15 octombrie 2025, pentru continuarea procedurii, în vederea recuperării creanței de două milioane de euro pe care Adrian Mititelu o așteaptă din dosarul de despăgubiri aprobat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), aferent unui teren de 43 de hectare din Craiova. În paralel, se are în vedere și soluționarea litigiilor și dosarelor conexe în care Fotbal Club U Craiova SA este parte.
Valoarea totală a creanțelor înscrise în tabelul consolidat al masei credale a fostei societăți Fotbal Club U Craiova SA, actualizat la 28 martie 2024, se ridică la 61.697.355,88 lei (peste 12,4 milioane de euro).
Victor Pițurcă este principalul creditor, cu o creanță salarială de 31.087.799,90 lei (aproape 7 milioane euro), reprezentând peste 50% din totalul creanțelor și 93% din categoria celor salariale. Suma provine din litigiul generat de rezilierea unilaterală a contractului său în 2011, eveniment care a declanșat și dezafilierea clubului de către FRF.
Adrian Mititelu, fondatorul clubului, a încercat fără succes să fie înscris cu o creanță de aproape 46 de milioane de lei (circa 9 milioane de euro), pe care o consideră garantată, invocând bunuri și terenuri transferate clubului. Instanța a respins însă contestația acestuia și a soției sale, Ileana Mititelu, iar doar 4 milioane de lei au fost acceptați ca „creanță pură și simplă”. Restul este afectat de o condiție suspensivă și rămâne în afara priorității de plată.
Această decizie îl menține pe Victor Pițurcă în fruntea listei creditorilor și îi consolidează influența în comitetul creditorilor, în timp ce Mititelu pierde poziția strategică pe care o viza în procedura de faliment.
Conform actualizării din 28 martie 2024, masa credală a fostei societăți Fotbal Club U Craiova SA a ajuns la un total de 61.697.355,88 lei.