În minutul 77 a avut loc o fază controversată în careul ”marinarilor”, dar ”centralul” nu a dat 11 metri atunci când Gabriel Compagnucci a căzut în careu după o intervenție a lui Damien Dussaut, deși oltenii au protestat vehement.
La finalul partidei Farul – FC U Craiova 1-0, din etapa a 23-a din SuperLiga, patronul oltenilor Adrian Mititelu a făcut acuzații dure, fiind convins că formația sa a fost privată de un penalty extrem de clar.
”Am vorbit cu jucătorii noștri, cu cei serioși, nu cei plângăcioși, acea fază e foarte clar de penalty și al doilea galben pentru jucătorul de la Constanța. Dacă era în careul nostru, în 5 secunde era pusă pe var. Nu e o surpriză pentru mine.
Acest Iulian Călin e omul de încredere al lui Bodescu. Bodescu conduce arbitrajul, el face, el drege, Vassaras acoperă doar, ca să fie pus unul care să fie înjurat și ei să aibă liniște. Iulian Călin e membru PNL și va fi promovat pe lista UEFA de Bodescu!
Bodescu taie și spânzură, are probleme cu mine că n-am achiesat la ce a vrut el. O să vină momentul când o să vorbesc. El e cel mai important om din FRF, fotbalul românesc e condus de el. Burleanu e mai mult plecat, Bodescu face jocurile, arbitrajul e ‘afacerea’ lui”, a declarat Mititelu, la Orange Sport.
Extrem de dezamăgit de modul în care formația sa a pierdut întâlnirea de la Ovidiu, patronul ”juveților” a dezvăluit că poate să aducă probe în tot ceea ce susține și a afirmat că se va ajunge chiar și la DNA.
”El are putere foarte mare în fotbalul românesc, a trimis o brigadă cu temă clară. Nu spun că cei de la Farul sunt implicați, ci e legat de noi, trebuie să pierdem cu orice preț. Nu-i acuz pe cei de la Constanța. Dar Hagi, fiind un nume foarte mare, ei vor să fie într-o relație bună cu el, să nu-l supere. Au îmbinat utilul cu plăcutul acum.
O să duc și eu dovezi la Comisii dacă mă cheamă și o să ajungem la DNA. Am probe, nu doar informații. Degeaba le duc acum, că n-au chef de ele, au treburi mai importante. Bodescu are legături politice în ambele partide care conduc țara, intră în jocuri de culise, face afaceri la nivel mare.
Controlează și Adunarea Generală, partidele controlează fotbalul românesc. E Cosa Nostra (n.r. – mafia siciliană), o variantă mai mică! Spun adevărul, chiar dacă pare o nebunie! Controlează sistemul”, a completat Adrian Mititelu.