Elevii lui Nicolo Napoli și-au luat revanșa în fața rivalei din oraș, iar finanțatorul oltenilor se bucură pentru victoria obținută pe stadionul „Ion Oblemenco”. Adrian Mititelu speră ca succesul din derby-ul din Bănie să crească moralul jucătorilor pentru următorele confruntări din SuperLiga.
Cu Nicolo Napoli pe banca tehnică, FC U Craiova 1948 a învins pentru prima oară în derby-ul oltenesc. Adrian Mititelu a declarat că aștepta de mult timp o victorie împotriva rivalilor din oraș.
„O seară frumoasă pentru noi, după un șir de meciuri în care am fi meritat mai mult. A fost o seară așteptată de mult timp, cu atât mai mult cu cât e în fața rivalei noastre numărul unu. Sper să ne descătușeze și să legăm și alte victorii în decembrie.
Avem încă trei meciuri foarte importante și sper ca acest meci să ne ajute să câștigăm celelalte meciuri, pentru a avea continuitate și să urcăm în clasament. Suntem foarte departe de ceea ce ne-am propus, pentru lotul și valoarea echipei. Spun că avem valoare, dar nu avem punctele care să confirme aceste aspecte.
Am trăit meciul intens, e unul special pentru mine. Sunt ani de zile de când mă gândesc la prima victorie contra lor. Și în cel mai greu moment al vieții mele visam să construiesc o echipă, care să o învingă pe CS U. S-a întâmplat și cred că vor mai urma și alte victorii împotriva acestei echipe”, a spus Adrian Mititelu.
Rivalitatea dintre FC U Craiova 1948 și CS Universitatea Craiova a existat încă de la primele confruntări dintre cele două formații, iar Bănia fierbe înaintea derby-urilor de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Adrian Mititelu a declarat că aceasta nu este benefică pentru fotbalul craiovean.
„Rămâne o echipă foarte puternică, cu atât mai mult pentru meritul nostru pentru că am bătut o echipă foarte puternică. I-am bătut pe un gazon unde ei sunt mult mai familiarizați. Asta este un început pentru noi, am spart gheața, pentru că aveau trei victorii în fața noastră și s-a mai domolit relația cu suporterii.
Ura asta nu ajută fotbalul craiovean. Îmi pare rău de această schismă. Frații,rudele și prietenii care mergeau împreună la meciuri, au ajuns rivali și unii dintre ei au ajuns să își spună lucruri urăte, să nu mai vorbească. Din păcate este o situație cu care trebuie să ne obișnuim și să mergem înainte.
Au existat tentative din partea unor persoane neutre, care au vrut să creeze o singură echipă. Dar nu am ce echipă să fac cu oamenii care mi-au dorit răul mie și familiei mele, m-au băgat în închisoare și au distrus clubul. Cum aș putea să vin în fața celor 7-8 mii de persoane care au rămas alături de club”, a spus finanțatorul lui FC U Craiova 1948.
Adrian Mititelu a mărturisit că victoria în fața rivalilor nu este singurul său motiv de bucurie în aceste zile. Finanțatorul lui FC U Craiova 1948 a declarat că zilele viitoare urmează să se nască nepotul său.
„Cea mai mare bucurie a mea este că peste câteva zile o să vină pe lume nepotul meu. Se va mai naște un Mititelu, așa că nu scăpați de noi. Sunt fericit că se naște la câteva zile, după ce am învins CS U. Mai am o nepoțică, iar peste câteva zile o să am și un băiat”, a declarat Adrian Mititelu.
Adrian Mititelu îl apreciează pe Nicolo Napoli, însă acesta crede că tehnicianul italian nu a făcut nimic special față de predecesorii săi. Finanțatorul oltenilor a declarat că Marius Croitoru a făcut niște greșeli la formația din Bănie.
„Să nu credeți că Napoli a făcut ce nu au făcut alții. Croitoru a făcut niște greșeli mari fizice, dar echipa are un proiect. Napoli e doar o rotiță în proiect. Să nu credeți că Napoli face ce vrea la echipa asta”, a spus Mititelu.
Finanțatorul oltenilor lasă deoparte rivalitatea și spune că ar fi dispus să cedeze jucători la Universitatea Craiova. Adrian Mititelu a mărturisit că Ivan Martic putea să ajungă la formația sa, însă nu a acceptat mutarea pentru a nu-i supăra pe suporteri.
„Din două echipe s-ar putea face o echipă foarte puternică, dar nu este posibil. Sunt jucătorii foarte buni pe care îi apreciez, chiar dacă îi invidiez. Bănuiesc că și ei și-ar dori trei, patru jucători de la noi. Dacă vine cineva și îți oferă o sumă împortantă pentru un jucător, ce treabă am eu că este rival.
Suntem în 2022, de ce nu? Rivalitatea asta trebuie să o lăsăm, ce atâta dușmănie. Ce a fost a fost, iar acum încercăm să arătăm fiecare dintre noi ce are mai bun. Dacă există un fotbalist dorit de la mine, iar eu poate nu îl apreciez, de ce să nu meargă la ei?
Problema se pune dacă suporterii celelaltei echipe ar agrea un jucător de la noi. Ivan Martic a fost oferit la noi și eu am aflat de Ivan Martic în urmă cu un an și ceva. La fel și Dimitrov trebuia să ajungă aici. Au fost câțiva jucători care au fost la CS U, dar i-am refuzat pe acest criteriu”, a spus Adrian Mititelu.