Fotbal intern

Mititelu nu se lasă. FC U revine în Liga 4. Napoli e aşteptat în Bănie

UPDATE. Adrian Mititelu a prezentat pe pagina sa de facebook ultimele informaţii cu privire la proiectul pe care îl va demara începând de luni....
13.07.2017 | 10:56
Mititelu nu se lasa FC U revine in Liga 4 Napoli e asteptat in Banie

UPDATE. Adrian Mititelu a prezentat pe pagina sa de facebook ultimele informaţii cu privire la proiectul pe care îl va demara începând de luni.

Informare :

Lotul se reuneşte luni la ora 12,30 la Policlinica Sportivă,urmând să se deplaseze la cantonamentul echipei.Sunt aşteptaţi 22 jucatori la reunire.
-În acest moment dosarul pentru afiliere şi înscrierea la Ajf Dolj este complet urmând ca luni AJF să afilieze clubul. 
-Am încheiat contract cu CJ Ştiinţa pentru folosirea bazei de la Aeroport atât pentru antrenamente cât şi pentru meciuri ,însa avem în calcul şi alte variante.
-Aşteptăm răspunsul Municipiului Craiova cu privire la folosirea pentru antrenament a bazei de la lunca Jiului,baza de interes public ,construită din bani publici.
-Staful tehnic administrativ va fi prezentat săptamana viitoare.

–––––––––––-

După mai bine de şase ani FC Universitatea Craiova este gata de un nou început chiar dacă în 2013 echipa lui Adrian Mititelu a activat o scurtă perioadă în Liga 2, dar din cauza problemelor financiare clubul din Bănie s-a retras din competiţie.

Adrian Mititelu a pierdut din păcate pentru el şi pentru suporterii clubului FC Universitatea Craiova procesul cu FRF, LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, iar din acest motiv visul de revenire în Liga 2 s-a spulberat. Însă omul care s-a ocupat aproximativ 10 ani de destinele lui FC U nu se lasă şi este gata să o ia de la început din Liga 4.

Napoli este aşteptat la ora 17:00 în Bănie!

Astfel că, de mai bine de o lună Adrian Mititelu şi Marcel Iancu lucrează la un nou proiect pentru FC U CRAIOVA care va demara din Liga 4. Iar după ce s-a definitivat lotul, jucătorii au fost anunţaţi să se prezinte în cursul zilei de luni la vizita medicală urmând ca ulterior să efectueze şi primul antrennament, cel mai probabil sub comanda tehnicianului Ovidiu Turcu.

Însă Adrian Mititelu vrea să dea o lovitură şi pentru întărirea staff-ului tehnic. FANATIK,RO a aflat că joi după amiază, în Bănie, în jurul orei 16.30 este aşteptat să sosească din Italia, Nicolo Napoli. Acestuia i se va propune preluarea funcţiei de director tehnic, iar Mititelu speră să îl convingă pe fostul său antrenor să pună şi el umărul cât poate de mult la demararea noului proiect. Este de apreciat faptul că ori de câte ori i s-a cerut sprijinul tehnicianul italian nu a întors niciodată spatele echipei FC U, dar şi suporterilor alb-albaştrilor.

Adrian Mititelu: “Vom începe din Liga 4”

Adrian Mititelu s-a rezumat să declare pentru FANATIK,RO: “În această perioadă am preferat să nu vorbesc prea mult, deoarece am decis să mă concentrez pe demararea noului nostru proiect. De mai bine de o lună lucrez la acest plan. A venit vremea faptelor, iar în următoarea perioadă o să vă prezint tot proiectul meu. Important este că o să revenim în competiţie. Îl aşteptăm lângă noi şi pe Nicolo Napoli”