Joi, 5 februarie, Curtea de Apel Timișoara a dat o hotărâre finală în dosarul pentru palmaresul Universității Craiova. Apelul celor de la U Craiova a fost respins, iar Adrian Mititelu jr. a lansat o serie de ironii la adresa formației din SuperLiga României, dar și a patronului Mihai Rotaru.
Sentința civilă a Tribunalului Dolj din 2017 a fost menținută, iar instanța a respins apelul formulat de Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Acest lucru se traduce simplu prin faptul că titlul câștigat în sezonul 1990/1991, ultimul cucerit de olteni, cu Sorin Cârțu la cârma echipei, se află în palmaresul echipei patronate de Adrian Mititelu.
Deși în acest moment echipa tatălui său ar trebui să joace în Liga a III-a, însă nu activează în nicio competiție după ce a fost exclusă de FRF, Adrian Mititelu Jr. și-a permis să fie ironic la adresa marilor rivali din Bănie, care se află în lupta pentru câștigarea titlului de campioană din acest sezon.
„Așa cum o parte din mass-media și din suporteri nu au crezut în noi și în dovezile noastre, iată că, după aproape 13 ani, a venit ziua dreptății. Vă anunț de pe acum, că ziua dreptății va veni în curând și în dosarul dezafilierii din anul 2011. Chiar dacă Universitatea Craiova nu evoluează în acest moment, lucrurile vor reveni la normal în curând. De asemenea, țin să îi felicit pe avocații Dan Idita și Tudor Chioariu. Îi urez lui Mihai (n.r. – Rotaru) baftă în câștigarea primului titlu de campioană, clubul nostru are deja patru titluri”, a declarat Adrian Mititelul Jr., în exclusivitate pentru FANATIK.
La scurt timp de la decizia Curții de Apel Timișoara în dosarul privind palmaresul Universității Craiova, clubul patronat de Mihai Rotaru a reacționat printr-un comunicat, în care a subliniat faptul că nu dorește să comenteze deciziile, mai ales pe cele care nu sunt definitive.
Adrian Mititelu jr. a ținut să-i corecteze, subliniind faptul că decizia dată astăzi este definitivă, iar calea de la ÎCCJ este una extraordinară: „Țin să corectez comunicatul celor de la CSU în sensul că sentința de azi este definitivă, calea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind o cale extraordinară, iar acest lucru vă poate confirma orice avocat”, a completat el.
Adrian Mititelu a oferit, de asemenea, prima reacție în exclusivitate pentru FANATIK, și a dezvăluit că acest proces nu putea fi pierdut de ziua lui Gică Hagi și a tatălui său, care a plecat demult dintre noi.