FC U Craiova 1948 a ajuns la al șaselea meci consecutiv fără înfrângere, însă Adrian Mititelu Jr. se distrează din plin în Statele Unite ale Americii.
După ce a spart mii de dolari pe zeci de sticle de șampanie la un club de fițe din Miami, Adrian Mititelu Jr. a petrecut de această dată într-un club unde a concertat Snoop Dogg.
Fan înrăit al raperului american, Mititelu Jr. s-a filmat la doi metri de Snoop Dogg, care a fumat marijuana pe scenă: „Snooopppyy”, a scris fiul patronului lui FC U Craiova 1948 pe Instagram.
Adrian Mititelu Jr. s-a filmat apoi lângă scenă, unde se distra la maxim pe versurile celor mai cunoscute melodii ale lui Snoop Dogg.
Adrian Mititelu Jr. petrece ca în filme în Statele Unite ale Americii, iar milionarul a comandat peste 20 de sticle de șampanie, aduse cu artificii și confetii.
Angajații clubului au defilat și cu un semn luminos unde era inscripționat numele FC U Craiova 1948 și România.
Omul de afaceri își petrece vacanța alături de iubita, Andra Apostol, care a recunoscut relația: „Din moment ce am postat, eu cred că se deduce de la sine. Instagramul spune tot în ziua de azi. Adi este o persoană deosebită, o persoană dragă mie. De aceea încerc să țin privată toată chestia asta. Simt o tensiune.
El este obișnuit, eu nu sunt așa. Nu îmi place să îmi expun viața, sau cel puțin partea de relație. Așa am fost tot timpul, nici cu persoanele apropiate nu prea povestesc. Sunt câteva persoane cu care vorbesc, dar țin pentru mine mai mult”, a spus iubita lui Adrian Mititelu potrivit Antena Stars.
Marius Șumudică a dezvăluit că a negociat preluarea lui FC U Craiova 1948 cu Adrian Mititelu Jr.: „Am avut și eu ofertă de la Craiova când eram în România. Am fost sunat de tatăl lui Adi, care era privat de libertate.
Am fost sunat și de băiat, mi s-au părut oameni echilibrați. Dar și mie mi s-a impus să îl țin pe acel preparator fizic (n.r. Dan Vasilică). Am refuzat, nu se punea problema”, a explicat antrenorul lui Al-Raed la Digi Sport.
Deși FC U Craiova 1948 a intrat în criză și e pregătită de un preparator fizci, familia Mititelu nu se grăbește să numească un antrenor nou, însă Deși FC U Craiova 1948 a intrat în criză și e pregătită de un preparator fizci, familia Mititelu nu se grăbește să numească un antrenor nou, însă Walter Zenga e favorit să îi preia pe olteni..