Sport

Adrian Mititelu Jr, prezent la partida FC U Craiova – Sepsi! Cum a pătruns pe stadion patronul oltenilor, deși a fost interzis un an

Adrian Mititelu Jr, patronul clubului FC U Craiova, a fost prezent în tribune la meciul cu Sepsi, deși a primit interzis un an pe stadioane.
06.11.2021 | 22:30
Adrian Mititelu Jr prezent la partida FC U Craiova  Sepsi Cum a patruns pe stadion patronul oltenilor desi a fost interzis un an
ADVERTISEMENT

Adrian Mititelu Jr. a fost interzis un an pe stadioane, după ce, în partida Rapid – FC U Craiova, 0-0, ar fi aruncat o sticlă de plastic plină cu apă în teren, care era să-l lovească pe fundașul Cristian Săpunaru.

Adrian Mititelu Jr, prezent la partida FC U Craiova – Sepsi

Deși a fost interzis pe stadioane, Adrian Mititelu Jr. și-a susținut echipa, din tribunele arenei „Ion Oblemenco”, la partida FC U Craiova – Sepsi. Însă, patronul oltenilor nu a încălcat legea.

ADVERTISEMENT

Mai exact, pedeapsa lui Adrian Mititelu Jr. va intra în vigoare după ce va semna procesul verbal prin care i se interzice prezența pe arenele sportive.

Procedurile din România prevăd faptul că primirea procesului verbal, de către persoana sancționată, poate dura câteva luni.

ADVERTISEMENT

„Este incredibil așa ceva! Sunt șocat! E imposibil! Asta este România! Cine a mai auzit să intezici patronul unui club timp de un an pe stadioane…

Ce probe au? Pe ce m-au interzis? Pe vorbele unuia de la Rapid care le-a zis probabil că am aruncat eu sticla? La Mioveni nici nu sunt camere. Să îmi arate și mie ce probe au! Cereți și voi proba video, dacă au așa ceva.

ADVERTISEMENT

Era minutul 80 și ceva, mă uitam la meci și când a fost conflictul am încercat să îl aplanez. Mi-au cerut cei de la jandarmi buletinul să dea o amendă clubului, așa au zis, și pentru că mai era puțin din meci le-am dat actul de identitate.

Acum, mă trezesc că sunt eu interzis! Așa ceva… Ce contestație să fac? Astea sunt executorii și durează mai mult până se judecă… Sunt șocat, nu știu ce să mai zic”, declara Adrian Mititelu Jr, pentru ProSport, după ce a aflat de sancțiunea primită din partea Jandarmeriei.

ADVERTISEMENT

Comunicatul Jandarmeriei Craiova

„Cu privire la incidentele care au avut loc la meciul de fotbal dintre echipele FC Rapid București și FC U Craiova 1948, facem precizarea că a fost aplicată o sancțiune contravențională și s-a stabilit măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de un an.

Sancțiunea contravențională a fost aplicată unui oficial al clubului FC U Craiova 1948, conform art. 20, lit. i, din Legea nr. 4 /2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare.

Reamintim că, persoanelor care săvârșesc astfel de fapte li se poate aplica, pe lângă amendă și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapte antisociale, potrivit Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, este comunicatul Jandarmeriei.

ADVERTISEMENT