Laura Vicol și Adrian Mititelu au avut o dialog neașteptat. Totul a pornit de la o postare a fostei deputate PSD care a contestat dezvăluirile făcute în cel mai recent documentar realizat de cei de la Recorder.
Menționăm faptul că Laura Vicol a fost și una dintre persoanele acuzate în investigația ”Schema Nordis”. Aceasta este partenera lui Vladimir Ciorbă, unul dintre acționarii Nordis.
Acuzațiile care i-au fost aduse însă nu au oprit-o pe aceasta. De altfel avocata și-a susținut în mod constant nevinovăția, iar mai nou, s-a arătat deranjată și de cea mai recentă investigație Recorder legată de justiție.
Fosta deputată PSD a contestat informațiile apărute în spațiul public. Iar asta s-a întâmplat în ciuda faptului că peste 800 de magistrați au semnat o scrisoare comună prin care recunoșteau și condamnau neregulile din justiție.
„Corupția trebuie sancționată fără rest. Dacă există judecători corupți, nu au ce căuta în sistem și trebuie să plece. Asta nu e negociabil. Dar ceea ce se întâmplă astăzi, sub pretextul ‘luptei anti-corupție’, nu mai este curățenie. Este demolare!
A arunca acuzații generale, fără probe, asupra Justiției, a insinua că unii judecători sunt corupți ca regulă, nu ca excepție, nu este curaj civic. Este o armă periculoasă. Justiția nu se face la microfon și nu se execută mediatic. (…)
Ori ai dovezi și le duci în fața legii, ori taci. Şi pleci acasă. Restul nu e reformă. E pură iresponsabilitate din partea celor de la care aveam pretenții. Alo, stimați domni procurori din Parchetul General, vă e frică de Recorder? Mie nu. Cu respectarea prezumției de nevinovăție evident, de ce nu au fost audiați până în acest moment? Hai pa”, a fost o parte din mesajul postat de Laura Vicol, pe Facebook.
Adrian Mititelu a citit și el rândurile scrise de Laura Vicol. Iată însă că patronul FCU Craiova a ținut să o contrazică pe avocată. Mai mult de atât, el a subliniat faptul că în realitate ”justiția este coruptă”.
Totodată, acesta a mai adăugat că dacă unora le ”merge bine în instanțe”, în cazul său situația este alta. Adrian Mititelu a mai precizat că lucrurile ar fi chiar mai rele decât le-ar fi prezentat jurnaliștii de la Recorder.
„Cu tot respectul, nu este așa! Realitatea este că justiția este coruptă până în măduva oaselor! Poate dumneavoastră v-o merge bine în instanțe, dar pentru foarte mulți, printre care mă număr și eu, reprezintă un calvar. Lucrurile sunt chiar mai rele decât le prezintă Recorder!”, a fost comentariul lui Adrian Mititelu.
Laura Vicol a venit și cu un răspuns rapid pentru Adrian Mititelu. Aceasta a ținut să precizeze că știe prin ce a trecut patronul FCU Craiova. Totodată, avocata a făcut referire și la faptul că ea a ajuns în spatele gratiilor fără probe.
La finalul răspunsului său, fosta deputată PSD a adăugat că ea alege să țină capul sus. De asemenea, despre cei de la Recorder, avocata a ținut să spună că doar ”manipulează”.
„Știu prin ce ați trecut. Aşa şi eu aș putea vorbi despre judecătoarea care m-a trimis în spatele gratiilor pe zero probe. Dar nu o fac pentru că nu am probe împotriva dânsei. Si nici nu vreau să generalizez. În ciuda tuturor stau drept și cu capul sus. Recorder manipulează ordinar!”, a fost răspunsul Laurei Vicol.