Sport

Adrian Mititelu, primul avertisment pentru Marius Croitoru: ”Îl mai iert o dată sau de două ori”

Marius Croitoru a fost eliminat încă din prima etapă din SuperLiga, iar patronul lui FC U Craiova, Adrian Mititelu, l-a avertizat că nu este de acord cu astfel de ieșiri.
20.07.2022 | 10:35
Adrian Mititelu primul avertisment pentru Marius Croitoru Il mai iert o data sau de doua ori
Marius Croitoru a fost eliminat încă din prima etapă din SuperLiga, iar patronul lui FC U Craiova, Adrian Mititelu, l-a avertizat că nu este de acord cu astfel de ieșiri. Sursă foto: Facebook Fotbal Club Universitatea 1948
ADVERTISEMENT

Oltenii au fost învinși de Farul Constanța, scor 1-2, iar tehnicianul de 41 de ani a fost trimis în tribună încă din prima repriză după ce a protestat vehement la mai multe decizii ale arbitrului Iulian Călin.

Marius Croitoru, avertizat de Adrian Mititelu

Tocmai această ieșire nervoasă a lui Marius Croitoru l-a deranjat pe Adrian Mititelu, iar patronul FC U Craiova l-a avertizat că nu mai acceptă un astfel de comportament din partea antrenorului său.

ADVERTISEMENT

”Îmi place de Croitoru, sunt mulțumit de el. Am ajuns la o înțelegere cu el să nu mai aibă ieșiri necontrolate. Sper să se țină de cuvânt. Îl mai iert o dată sau de două ori, dar nu mai mult.

El are spirit de oltean, îmi place. Se mulează pe felul nostru de a fi. Pe lângă faptul că nu dau bine la public, aceste manifestări pot avea un efect pozitiv asupra echipei”, a declarat Mititelu la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Patronul oltenilor visează la 6 puncte cu CFR Cluj și FCSB

În ciuda faptului că echipa a început cu stângul noul sezon din SuperLiga, patronul lui FC U Craiova, recent eliberat din închisoare, a spus că nu se teme de programul dificil din prima parte a stagiunii și vrea victorii cu CFR Cluj și FCSB.

”Avem o echipă bună, iar noi, în acest sezon, vom pierde greu și rar. De 41 de ani sunt în fotbal, ce am văzut eu până acum este că vom arăta bine. Vor mai veni 1-2 jucători.

ADVERTISEMENT

Din duelurile cu CFR Cluj și FCSB luăm 6 puncte. Așa sper. Eu cred că putem să le batem pe amândouă. Nu au niciun atu în fața noastră, în afară de faptul că sunt echipe de cupe europene. Ca echipă suntem pe acolo. Eu spun că am încredere în echipă”, a încheiat Mititelu.

Mititelu vrea mai mulți bani din drepturile TV

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat printr-un comunicat oficial că partida dintre FC U Craiova și CFR Cluj, din etapa a 2-a din SuperLiga, se va disputa duminică, 24 iulie, de la ora 16:00, așa cum a anunțat FANATIK.

ADVERTISEMENT

Radu Naum și Adrian Mititelu au avut o dispută în direct la TV pe tema drepturilor de televizare din campionatul României, totul pornind de la discuția privind data de disputare a meciului dintre FC U Craiova și CFR Cluj.

ADVERTISEMENT