Adrian Mititelu versus Caragiale: „Trădare să fie, dar s-o știm și noi”. Sau fotbal à la Craiova, nu știe stânga ce face dreapta

Nu face rasismu’ ce face amatorismu’! După ce Adrian Mititelu l-a martelat (Emil Grădinescu, mulțumim pentru inspirație!) pe Laszlo Dioszegi, acuzând clubul Sepsi că ar fi orchestrat dezacordurile xenofobe de la Sfântu Gheorghe, inimosul craiovean a primit o lovitură de excepție. Mititelu a aflat că a fost trădat de o… „Scrisoare pierdută”, prin care se certifica faptul că un oficial al FCU Craiova a semnat țidula care dovedește că juveții au preluat peluza în stare de grație. Deci niciun agent „străin” n-a fost „infiltrat” între „ultrași”. Din nefericire, dincolo de derapajele xenofobe, etc, la care ne vom referi mai târziu, este clar că la FCU nu știe stânga ce face dreapta…

O scrisoare pierdută și trădarea uitării unui angajat, care l-a tras pe Adrian Mititelu pe dreapta

Respectiva Scrisoare Pierdută a fost semnată de „omul care se ocupă de siguranța spectatorilor”. Voiosul în cauză a uitat să-l anunțe și pe Mititelu că n-are sens să intre în focul Cruciadei, cu brațele legate la spate. Însă, dezvăluirea făcută la Fanatik SuperLiga nu are legătură doar cu pierderea procesului de către Adrian Mititelu sau cu cele trei puncte duse în hău, ci cu problemele legate de mentalitate. Este, dacă vreți, o bună lecție de oferit copiilor, pentru a învăța că, înainte de a ridica piatra, e preferabil să se privească, atent, în oglindă.

„Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi”, sună dialogul dintre Farfuridi și Brânzovenescu, din piesa lui Caragiale. Chiar așa, cine o fi avut „interesul” să-l „lucreze” pe Mititelu, ori e vorba strict despre incompetență? Din acest punct de vedere, probabil că și acum un junghi ascuțit îl sapă, sub omoplați, pe boss-ul oltean.

Sacru în ineficiența sa – poate, cu excepția CFR-ului, în ultimii ani – fenomenul fotbalistic românesc provoacă dezamăgiri la nivel internațional și consternare combinată cu hlizeli, pe plan intern. Dar mulți cataloghează situația drept cel mult fistichie, în loc să ia taurul de coarne sau, în fine, să-l tragă pe Sucă de cobiliță. Fără să vreau, mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă istorioara s-ar fi petrecut la Curtea lui Gigi „Blându’”. Ar fi ieșit un tămbălău cu șuier de capete tăiate, de tremura Palatu’… La Craiova, e o iubire alb-albastră, de tremură și vorbele lui Marin Sorescu, din „Uitarea”:

Digi24.ro

Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva în spațiu? Nu-i nimic, reparăm cu sârmă

„…Că stă ca un vinovat la rechizitoriu, Ca unul care nu-și nimerește păcatele la judecata de apoi”

Așa s-o întâmpla și cu „oficialul” Craiovei, care în toiul scandalului și mai ales auzindu-și superiorul răcnind cu turbăciune, cu securea lui Mihai Viteazul într-o mână și cu Regulamentul în ailaltă, a gândit el că-i mai bine să nu iasă la suprafață… Asta este politica, acestea sunt roadele. Degeaba ar mai intra acum vinovatul la saramură, pentru că penibilul nu are grad de comparație…

Câteva întrebări retorice, cu acoperire în realitate

Dincolo de situația jenantă și de scandalul xenofob, mai apare un semn de întrebare, ipotetic dar îndreptățit, nu de alta dar istoria în materie de „cafturi” stă mărturie. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă, înainte sau după meci, ar fi avut loc (și) bătăi de stradă?

Cine ar fi răspuns în fața „organului”, având în vedere că, potrivit propriilor sale afirmații, Adrian Mititelu nu avea habar (sau nu a vrut să știe?..) că pe stadion se află un fragment din aripa dură a propriei galerii, și nu o companie de secui de-ai contelui Gaspar Korniș, deghizați în Frații Buzești?

Digisport.ro

Ce surpriză! Despărțiți de mai bine de 16 ani, cei doi au apărut din nou împreună: "Am primit multe telefoane!"

Sigur, acestea par întrebări retorice, dar evenimentele nefericite și chiar  tragediile de pe sau din apropierea stadioanelor românești stau mărturie, de la moartea nefericitului Vrăbioru, la cupletul „Unde-i bricheta, dați-mi bricheta” și până la clasicele ciomăgeli dintre suporteri. Așadar, cine plătește, atunci când nu știe stânga ce face dreapta?

În asemenea situații, trădarea dovedită e ca prima ploaie de după moarte.

Xenofobia, ulciorul care nu se mai satură de apă

Am promis, însă, că ajungem și la fondul problemei, în speță tradiționala și deloc grațioasa xenofobie. Meciul Sepsi – FCU a fost dovada că ulciorul merge deseori la apă, atunci când obiceiul prost este hrănit cu nepăsare. Ani de-a rândul, începând cu scandările anti-românești de pe patinoarele din Miercurea Ciuc și de la Gheorghieni, aproape că n-a glăsuit nimeni, de parcă s-ar fi ieșit la furat. Pe unde o fi dormit CNCD-ul la ora aceea, că bun lăcaș pentru hibernare a dibuit…

Să ne amintim cum decurgeau evenimentele la partidele de hochei din anii ’90, când, sub oblăduirea unui anume Janos Kurko, ciucanii aplicau ciocane verbale ordinii de stat și Imnului Național al României. Steliștii, la ora aceea rivalii echipei din Miercurea Ciuc, răspundeau și ei prin hit-ul de largă audiență „Afară, afară, cu ungurii din țară!”. Nici unii nici alții nu erau mai breji, dar cert este că „șerifii” anti-discriminare au trecut peste cuvinte și au rămas la sunete.

Lipsa de educație persistă și astăzi, iar educația unui popor nu se face prin amenzi și prin burdușirea dubelor cu golani, cărora oricum neomilițienii le dau drumul înapoi pe tarla, după o amendă modică și două perechi de palme. În momentul în care există deja o tradiție, este greu să speli creiere și suflete cu mir, fiind călăuzit exclusiv de faptul că vrei ca alții să te considere „european”, în timp ce tu rămâi un basamac cu frustrări iredentiste sau/ și huliganice.

Românii nu sunt rasiști. În schimb, rasiștii sunt părinții acestor tineri, precum cei din peluza de la Sfântu Gheorghe, cărora le-au programat sau le-au înlesnit o educație nocivă. Nici românii de alte etnii nu trebuie cântăriți la kilogram, dar faptul că mulți dintre aceștia nu au înțeles că drepturile se câștigă și că toleranța se aplică de ambele părți este îngrijorător.

Tunicile negre care vor în Schengen și curajul lui Andrei Chivulete

Glumind un pic, pentru că uneori hazul e deprins din necaz, în clipa în care Nicușor Dan își lăsase zulufi tip Gullit, am fost convins că hoardele rasiste nu vor mai bocănci pavajul Bucureștilor. De unde? Tunicile negre fluturau pe „ultrași” ca steagurile de înmormântare, iar lista meciurilor unde am asistat la deviații serioase merită pusă pe tapet: Dinamo – CSA Steaua, CSA – Carmen, etc.

În timp ce la Sfântu Gheorghe se auzea iureșul craiovean, protectorii multora dintre huliganii de etnie maghiară își frecau, probabil, palmele, pe motiv că li s-a ridicat mingea la fileu. Ceea ce nu înțeleg acești „suporteri” este că, dacă pretindem să fim respectați în propria noastră țară, iar România să fie, deopotrivă, tratată cu cinste în Occident (și într-un posibil Schengen, na!), este fundamental ca legea să fie aplicată în cazul tuturor.

Într-adevăr, scandalul Sepsi-FCU nu are precedent, dar asta numai pentru că Andrei Chivulete a avut curajul să oprească meciul. Xenofobia trebuie îngropată, pentru că aparține altei lumi, deja apuse. Îmbătrânirea în rău a lăsat în jurul sportului românesc un aer putred.

Și ca să nu revenim la incompetență, la omisiuni și la restul „condimentelor”  care țin de „docomentul” despre care un angajat a omis să-i spună (și) lui Mititelu, ar fi cazul ca, de această dată, autoritățile să-și facă un pic de timp și pentru hăul în care a alunecat acest fenomen social.

Uitarea varsă cheaguri de venin…