Sport

Adrian Mutu a condus primul antrenament la Petrolul. Discurs impresionant în fața jucătorilor. Video

Adrian Mutu și-a cunoscut noii elevi în Antalya, unde Petrolul se va pregăti timp de zece zile pentru a doua parte a sezonului din Superligă.
04.01.2025 | 00:33
Adrian Mutu a condus primul antrenament la Petrolul Discurs impresionant in fata jucatorilor Video
Adrian Mutu a condus primul antrenament la Petrolul. FOTO: FC Petrolul Ploiești (Facebook)
ADVERTISEMENT

Prezentat oficial pe 31 decembrie ca noul antrenor al Petrolului, Adrian Mutu (45 de ani) și-a cunoscut elevii în cantonamentul din Antalya.

Adrian Mutu, primul antrenament la Petrolul

Tehnicianul a ajuns în Turcia în prima parte a zilei de vineri, cu câteva ore înainte de delegația Petrolului, iar de la ora locală 18:30 a avut loc primul antrenament din această perioadă. Imagini din cadrul acestuia pot fi urmărite aici.

ADVERTISEMENT

Înainte de începutul ședinței de pregătire, noul antrenor al ploieștenilor li s-a adresat jucătorilor. „Vom sta mai mult de vorbă de mâine încolo, după ce vor veni și ceilalți băieți, dar, cel mai mult, vom vorbi aici, prin ceea ce vom face pe teren” le-a transmis Mutu noilor săi elevi, conform fcpetrolul.ro.

Din staff-ul „Briliantului” la Petrolul vor face parte antrenorii secunzi Bogdan Pătrașcu și Florin Stângă, antrenorul de portari Cătălin Grigore și preparatorul fizic Laurențiu Marinescu. Ploieștenii vor disputa trei meciuri amicale în Turcia, pe 8 ianuarie cu Orduspor 1967 SK (Turcia), pe 11 ianuarie cu CSKA 1948 Sofia (Bulgaria) şi pe 12 ianuarie cu Zaglebie Lubin (Polonia).

ADVERTISEMENT

Adrian Mutu, prima reacție după ce a fost numit pe banca Petrolului

Tehnicianul a oferit o primă reacție în exclusivitate pentru FANATIK după ce a fost prezentat oficial ca noul antrenor al celor de la Petrolul.

„Sunt mulţumit că am ales Petrolul Ploieşti! Am făcut-o fiindcă eu cred în echipă şi chiar dacă sunt unele probleme, băieţii au demonstrat pe teren că au un spirit foarte bun. După opt luni de zile, m-am săturat să stau acasă şi am chef foarte mare să antrenez! 

ADVERTISEMENT

Am venit, în primul rând, să ajut Petrolul, aici nu este vorba despre bani. Am venit fiindcă respect acest club, oraşul şi galeria “lupilor galbeni”. Tradiţia şi istoria Petrolului ne obligă pe toţi şi sunt mai importante decât banii” a afirmat Adrian Mutu.

În prima parte a sezonului, formația ploieșteană a fost condusă de antrenorul turc Mehmet Topal. Sub comanda acestuia, „lupii galbeni” au strâns 31 de puncte în primele 21 de etape și ocupă în acest moment locul 6 în clasamentul din Superligă.

ADVERTISEMENT

Primul meci oficial din 2025 al Petrolului va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 19:30, când gruparea preluată de Adrian Mutu va juca pe terenul Oțelului, o altă formație care și-a schimbat antrenorul în această iarnă. Pe 1 ianuarie, gălățenii au anunțat oficial că Ovidiu Burcă va prelua echipa după ce Dorinel Munteanu și-a dat demisia.

ADVERTISEMENT
A intrat peste Gigi Becali și a rămas mut de uimire când a...
A intrat peste Gigi Becali și a rămas mut de uimire când a văzut ce făcea milionarul. „Poate se supără că spun...”
Scandal în lumea mondenă! Vedeta de la Antena 1 SE DESPARTE de tatăl...
Scandal în lumea mondenă! Vedeta de la Antena 1 SE DESPARTE de tatăl copiilor ei, după 20 de ani de relație! 'Simt că e sfârșitul lumii'
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la...
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Strigătul de disperare al românului care a scris istorie. A făcut public venitul...
Strigătul de disperare al românului care a scris istorie. A făcut public venitul său de la stat ca persoană cu handicap. „Îmi cer scuze că exist!”
Fenomen rar într-un oraș din Alaska. Locul pare desprins din altă lume
Fenomen rar într-un oraș din Alaska. Locul pare desprins din altă lume
Adriana Bahmuţeanu, anunţ neaşteptat despre relaţia cu George Restivan după scandalul privind custodia...
Adriana Bahmuţeanu, anunţ neaşteptat despre relaţia cu George Restivan după scandalul privind custodia copiilor: Ne-au separat kilometri, a fost distanţa!
Mândria lui Ceaușescu, lăsată în paragină și demolată. O fabrică importantă din comunism,...
Mândria lui Ceaușescu, lăsată în paragină și demolată. O fabrică importantă din comunism, transformată în complex comercial
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
BOMBA ZILEI despre ION ILIESCU! Au CONFIRMAT ACUM! Poliția, acasă la PREȘEDINTE
Divorț șocant în showbiz. Vedeta de la Neața cu Răzvan și Dani s-a...
Divorț șocant în showbiz. Vedeta de la Neața cu Răzvan și Dani s-a separat de tatăl copiilor ei. A început o luptă legală acerbă
Rusia se laudă că a păcălit armata ucraineană, i-a luat 100.000 de dolari...
Rusia se laudă că a păcălit armata ucraineană, i-a luat 100.000 de dolari și apoi i-a împușcat pe soldații Kievului care credeau că nu va trage nimeni în ei, în Gorlovka
Calvarul prin care trec angajații asiatici care lucrează în România. „Lucrăm 12-13 ore...
Calvarul prin care trec angajații asiatici care lucrează în România. „Lucrăm 12-13 ore pe zi și, dacă suntem norocoși, ne dă mâncare. Altfel, nu avem ce să mâncăm”