Sport

Adrian Mutu, atac la Edi Iordănescu pentru că l-a lăsat pe bancă pe Horațiu Moldovan. ”Are un an și ceva de când apără bine”

Ionuț Radu a debutat în naționala mare contra Finlandei. Adi Mutu nu agreează decizia selecționerului. L-ar fi vrut în poartă pe Horațiu Moldovan.
23.09.2022 | 23:07
Adrian Mutu atac la Edi Iordanescu pentru ca la lasat pe banca pe Horatiu Moldovan Are un an si ceva de cand apara bine
Adrian Mutu este nemulțumit că Horațiu Moldovan a fost lăsat pe bancă la meciul Finlanda - România. Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Portarul echipei Rapid, Horațiu Moldovan a fost păstrat pe banca de rezerve la meciul pe care România îl dispută în Finlanda, în Liga Națiunilor. Adrian Mutu nu e de acord cu decizia selecționerului.

Adrian Mutu: ”Horațiu Moldovan e cel mai constant”

Rapid e pe val în SuperLiga, iar rezultatele giuleștenilor se datorează în foarte mare măsură și lui Horațiu Moldovan. Portarul de 24 de ani este unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lui Adrian Mutu.

ADVERTISEMENT

A fost convocat de selecționerul Edi Iordănescu pentru meciurile pe care România le mai are de jucat în Liga Națiunilor, cu Finlanda, respectiv Bosnia Herțegovina, dar păstrat pe bancă la meciul din nordul Europei.

Tehnicianul Rapidului a reacționat când a văzut formula de joc a României și a atacat decizia lui Iordănescu junior. Antrenorul din Giulești este convins că elevul lui era cel mai îndreptățit să apere la Helsinki.

ADVERTISEMENT

”Speram să fie Horațiu Moldovan (titular – n.r.). În primul rând pentru că trece printr-un moment foarte bun şi nu de o lună sau două, ci are un sezon şi ceva de când apără la un nivel foarte înalt.

Cred că este portarul şi cu ştatele cele mai vechi la echipa naţionala mare. Ceilalţi doi sunt practic noi, chiar dacă Ionuţ Radu are un istoric la U21. Iată că în seara asta l-a preferat pe Radu (Ionuț Radu – n.r.), chiar dacă Horațiu e cel mai constant”, a spus Adi Mutu la Antena 1.

ADVERTISEMENT

Mutu: ”Meciul cu Finlanda e decisiv”

Golgheterul all time al României, Adrian Mutu, este de părere că o victorie a României în Finlanda este obligatorie pentru ca ”tricolorii” să depășească perioada mai puțin bună pe care o traversează.

Mai mult, Mutu consideră că meciul de la Helsinki este decisiv pentru naționala României, aflată în pericol să retrogradeze în al treilea eșalon în Liga Națiunilor.

ADVERTISEMENT

”Este un meci decisiv ţinând cont de faptul că, dacă nu câştigăm, ne luăm adio de la primele două locuri. Şi aşa, câştigând, depindem de jocul rezultatelor. Deci, ca să sperăm, trebuie neapărat să câştigăm şi să ne apropiem de cele două echipe, Bosnia şi Muntenegru, şi să sperăm la un egal între ele pentru a spera la locul 2.

Nu este bun (bilanţul lui Edi Iordănescu – n.r.), într-adevăr. Este o presiune mare pe umerii lui Edi de când a venit la echipa naţională şi în special la acest meci.

Chiar dacă avem un ascendent moral faţă de Finlanda, fiind echipa care nu ne-a învins niciodată, e o presiune mare. Nu depindem de noi, ci de jocul rezultatelor. Dar ca să putem spera, trebuie să câştigăm neapărat”, a comentat Mutu.

ADVERTISEMENT