Sport

Adrian Mutu, coleg la o clinică de reabilitare cu George Best: „El practic trăia acolo. Bea vin roșu în fiecare seară”. Video

Adrian Mutu (43 de ani) a povestit cum a ajuns să locuiască cu marele George Best la o clinică de reabilitare din afara Londrei, după scandalul „Cocaina”.
17.09.2022 | 13:10
Adrian Mutu coleg la o clinica de reabilitare cu George Best El practic traia acolo Bea vin rosu in fiecare seara Video
Adrian Mutu și George Best, Colaj Fanatik/Sursa Foto: Hepta/Fb: George Best
ADVERTISEMENT

Adrian Mutu e pe val la Rapid, iar antrenorul a rememorat momente memorabile din cariera sa.

Adrian Mutu, coleg de suferință cu George Best: „Eu eram tratat mai special, nu ca el care practic trăia acolo”

Adrian Mutu a dezvăluit în podcastul „Vreau să știu” cum a reușit să treacă peste scandalul „Cocaina” de la Chelsea. Mutu a vorbit despre Peter Kay, un om care l-a ajutat enorm și l-a adus la o clinică de reabilitare în perioada în care a avut probleme la Chelsea.

Din păcate a decedat între timp. Un expert în oameni. Eu eram tratat mai special, nu ca George Best care practic trăia acolo, pentru că era prieten foarte bun cu proprietarii”.

ADVERTISEMENT

Legenda fotbalului irlandez avea mari probleme cu alcoolul și a decedat la doar 59 de ani. Mutu a povestit cum trăia George Best acolo și ce tipuri de activități aveau loc la clinica de reabilitare: „Pe lângă Tony Adams mai erau doi proprietari. Aveai toate condițiile: yoga, sală, bazin. Aveai dimineața și seara întâlnire cu psihologul și în restul zilei aveai tot felul de activități. El stătea și cu soția sau prietena și nu urma niciun tratament. Mă întâlneam și cu el. Bea vin roșu în fiecare seară”.

„Briliantul” îi mulțumește și în ziua de azi lui Peter Kay, care a reușit să îi schimbe perspectiva asupra vieții: „A fost o experiență în care am reușit să mă cunosc foarte bine în înăuntrul meu și să îmi înțeleg sentimentele. Nu a fost în cel bun moment pentru mine, mai ales că nu am cerut eu să fiu acolo.

ADVERTISEMENT

Poate așa a trebuit ca să devin cine sunt acum. Eu treceam printr-un divorț și era ceva nou pentru mine. Nu eram deloc în cel mai bun moment, dar nici în cel mai rău”.

Adrian Mutu, suspendat 7 luni după scandalul „Cocaina” și dat afară de la Chelsea

Fostul mare atacant a fost concediat de londonezi și a primit o suspendare de șapte luni din partea Federației Engleze de Fotbal.

ADVERTISEMENT

A primit și o amendă de 20.000 de lire sterline. A revenit după suspendare pe 18 mai 2005 și a semnat cu Juventus Torino.

La Chelsea, Mutu a jucat 34 de meciuri și a reușit patru goluri. Avea un salariu anual de patru milioane de lire.

ADVERTISEMENT
Tags: