Sport

Adrian Mutu, dribling fin când a fost întrebat de penalty-ul victoriei din Rapid – CFR 2-1: ”E greu să-mi dau seama de la nivelul gazonului”

Adrian Mutu a evitat să-și dea cu părerea despre penalty-ul inventat de arbitrul Cătălin Popa și care a decis partida Rapid - CFR 2-1.
31.10.2022 | 00:10
Adrian Mutu dribling fin cand a fost intrebat de penaltyul victoriei din Rapid  CFR 21 E greu sami dau seama de la nivelul gazonului
Adrian Mutu a evitat să-și dea cu părerea despre penalty-ul inventat de arbitrul Cătălin Popa și care a decis partida Rapid - CFR 2-1. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a analizat faza și e de părere că nu ar fi trebuit să se acorde lovitură de pedeapsă la duelul dintre Burcă și Dugandzic.

Adrian Mutu nu a vrut să comenteze penalty-ul care a decis meciul Rapid – CFR 2-1

La finalul întâlnirii Rapid – CFR 2-1, din etapa a 16-a, prima a returului din SuperLiga, Adrian Mutu a vorbit despre sacrificiul arătat de jucătorii săi și nu a vrut să discute despre penalty-ul care le-a adus victoria giuleștenilor.

ADVERTISEMENT

”A fost un meci împotriva unei echipe puternice din punct de vedere fizic. Felicit băieții pentru că ne-am ridicat la nivelul lor, ne-am luptat pentru fiecare balon și cred că în seara asta am meritat victoria.

Era foarte greu să văd de la nivelul gazonului faza celui de-al doilea penalty. Eu mă bucuram și în același timp aveam emoții, pentru că era VAR-ul. Eu aș vrea să vorbesc despre jocul echipei mele, pentru că nu vreau să uitați că Rapid, în seara asta, a jucat foarte bine.

ADVERTISEMENT

A avut și ocazii importante de a majora scorul. Victoria a fost meritată. Cu ce rămân în seara asta este prestația excelentă a băieților mei. Mai sunt lucruri la care trebuie să lucrăm, ca întotdeauna”, a declarat Mutu.

Mutu și inspirația de a-l introduce pe Dugandzic

Întrebat cum e să-l învingă pe Dan Petrescu, tehnicianul giuleștenilor a ținut să-i ureze succes la meciul de joi cu Ballkani, decisiv pentru calificarea CFR-ului în faza următoare a Conference League.

ADVERTISEMENT

”Asta e viața antrenorilor. Sunt meciuri și meciuri. Azi eu sunt fericit, mâine poate fi el. Ceea ce vreau eu să îi spun lui Dan Petrescu e: baftă pentru joi, e un meci important pentru el și pentru fotbalul românesc.

Am fost inspirat și norocos cu introducerea lui Dugandzic. Am făcut schimbarea pentru că nu doream să-i menajez pe fundașii lor centrali, voiam să-i țin în priză, să nu vină peste noi.

ADVERTISEMENT

Cu siguranță, moralul este foarte bun. Am timp să mă gândesc de mâine la meciul cu FCSB. Azi, savurăm această victorie. Obiectivul nostru rămâne play-off-ul și vom vedea. Luăm meci cu meci, cred că toți băieții mei sunt cu picioarele pe pământ. Eu cred că cel mai important, în momentul ăsta, este ca băieții să fie sănătoși, să avem tot lotul valid”, a mai spus Mutu.

Săpunaru îl contrează pe Ion Crăciunescu

Nici căpitanul Rapidului, Cristi Săpunaru, nu a vrut să-și dea cu părerea despre penalty-ul primit de giuleșteni: ”Nu am văzut faza de la al doilea penalty, eram departe. La primul penalty, e vătămare corporală. Eu îl respect pe domnul Crăciunescu, dacă spune că n-a fost penalty… E penalty clar. Dăm și noi cu pumni, cu picioare și nu e penalty.

Nu ne-a fost frică, am jucat împotriva campioanei din ultimii cinci ani, nu împotriva unei echipe care nu știe să joace astfel de meciuri. Ei au avut ocazii doar din faze fixe, nu știu dacă au avut vreun șut pe poartă. CFR e o echipă puternică, experimentată. La golul lor, am pierdut marcajul și au dat gol, îmi fac mea culpa”.

ADVERTISEMENT