Fotbal intern

Adrian Mutu, emoţionat după calificare! Jucătorii au intrat peste el în conferinţă. Video

Adrian Mutu emotionat dupa calificare Jucatorii au intrat peste el in conferinta Video
ADVERTISEMENT

România U21 a reușit să se califice din nou la Campionatul European, după ce a remizat scor 1-1 cu Danemarca U21, iar Adrian Mutu i-a dedicat calificarea mamei sale.

Rodica Mutu, mama fostului atacant, își sărbătorește astăzi ziua de naștere, iar „Briliantul” a ținut să îi dedice succesul chiar în timpul interviurilor de după meci.

ADVERTISEMENT

România U21 a fost condusă pe stadionul Ilie Oană cu 1-0 după golul marcat de Laursen dintr-un penalty dictat eronat, însă Valentin Costache a egalat în minutul 72 și a adus calificarea „tricolorilor”.

Adrian Mutu, „bezele” în direct după calificarea la EURO: „La mulți ani, mamă!”

România U21 s-a calificat la EURO 2021, după ce în 2019 a făcut spectacol în Italia. Pe atunci cu Mirel Rădoi pe post de selecționer, România ajungea până în semifinalele competiției și atrăgea admirația suporterilor. După un an și jumătate de la performanța din Italia, România s-a calificat din nou la un turneu final, de acaestă dată cu Adrian Mutu pe bancă.

ADVERTISEMENT

„Briliantul” a obținut încă o performanță sub tricolor, după ce ca jucător a fost cel mai bun fotbalist al generației sale, iar după remiza decisivă cu Danemarca, scor 1-1, a ținut să dedice calificarea mamei sale, care își sărbătorește ziua de naștere în data de 17 noiembrie.

„Înainte de toate, vreau să transmit un mesaj. Aș vrea să îi dedic această calificare familiei mele, în special mamei, pentru că astăzi este ziua mamei. la mulți ani, mamă!”, a spus Mutu după meci, la ProX.

ADVERTISEMENT

La conferința de presă susținută la finalul partidei, jucătorii „tineretului” au intrat peste Adrian Mutu și au cântat alături de antrenorul lor.

Fostul mare atacant care a evoluat pentru formații precum Juventus, Inter Milano sau Chelsea, a vorbit și despre evoluția echipei sale în partida cu Danemarca și a ținut să atragă atenția asupra erorilor grave de arbitraj comise împotriva României la meciurile cu Ucraina, dar și contra danezilor.

ADVERTISEMENT

„Am stat bine cu tensiunea. Pe final, aveau o pasivitate ieșită din comun danezii, așa că am liniștit jocul, nu avea rost să ieșim. I-am așteptat să iasă, că se puseseră pe două lunii. Importantă e calificarea, obiectivul.  Este o calificare importantă pentru mine, ca antrenor, dar și pentru această generație cu fotbaliști de excepție. Veți vedea că ei vor forma, pe viitor, naționala mare. 

Ne-a ajutat Bosnia, dar arbitrul nu ne-a ajutat. Era păcat să pierdem calificarea cu penalty inventat în Ucraina și penalty inventat azi. S-a făcut dreptate, cu ajutorul lui Dumnezeu. Eu cred că, în afară de rezultat și de obiectivul calificării, băieții au demonstrat că joacă fotbal. Am dominat cap-coadă, ei nu cred că au ajuns de trei ori la poartă. I-a surprins cu atacanții laterali, băieții au jucat foarte bine tactic, sunt foarte fericit. Costache a făcut tot ce putea face, a înscris, a dat foarte mult, se dăruiește pentru echipă. Încet-încet, începem să îi formăm.

E puțin cam nasol fără suporteri, vă dați seama ce era aici, cu stadionul plin… La Euro o să reprezentăm fanii cu mândrie și cu onoare. A fost trist fără fani, trecem printr-o perioadă dificilă, important e că le-am putut oferi suporterilor o bucurie”, a mai spus Mutu.

Mesaje pentru Dennis Man și Mirel Rădoi: „El a făcut 10 puncte în campania asta!”

Adrian Mutu a ținut să mulțumească nu doar fotbaliștilor pe care i-a avut la dispoziție în meciul cu Danemarca, ci tuturor celor care au contribuit la punctele obținute de România pe parcursul campaniei de calificare la EURO 2021.

De asemenea, fostul atacant a subliniat meritul lui Mirel Rădoi, selecționerul care a fost pe banca „tineretului” înainte ca el să preia echipa și cel care a obținut jumătate dintre punctele pe care le-a adunat România. Mutu a transmis și un mesaj tricolorilor mari, înaintea duelului cu Irlanda de Nord, din Nations League.

„Mirel Rădoi a adus 10 puncte în această calificare, trebuie să îi mulțumim și lui. Băieții care au fost aici și ceilaltți care au contribuit, merită felicitați. Dennis Man mi-a trimis mesaje, a dat și el goluri, merită felicitat și el și ceilalți care au pus umărul la calificare.  Toată lumea este fericită.

Cu Irlanda, important e obiectivul. Ocuparea locului 2, să rămânem acolo, în cărți, asta contează. Le doresc baftă și sper să iasă totul bine!”, a mai spus Mutu.

ADVERTISEMENT
Tags: