Fotbal international

Cum l-a “forţat” Adrian Mutu pe Roman Abramovich să dubleze prima la un meci: ”A început să strige în vestiar!”

13.09.2019 | 20:37
Cum la fortat Adrian Mutu pe Roman Abramovich sa dubleze prima la un meci A inceput sa strige in vestiar

Fostul atacant Adrian Mutu i-a scos banii din buzunar patronului echipei Chelsea Londra, Roman Abramovich, după un meci câștigat în Champions League. Toată întâmplarea a fost povestită de fostul fotbalist englez Wayne Bridge, omul decisiv al respectivei întâlniri cu marea rivală Arsenal.

Adrian Mutu i-a scos banii din buzunar lui Roman Abramovich

În sezonul 2003-2004, Chelsea și Arsenal s-au întâlnit în sferturile de finală ale Champions League și după un 1-1 pe teren propriu, trupa lui Roman Abramovich a obținut o victorie istorică în deplasare cu 2-1. Wayne Bridge a fost decisiv pentru Chelsea la retur înscriind în minutul 87 golul calificării în semifinalele celei mai importante competiții.

”Eu nu marcam multe goluri, iar la final în vestiar atmosfera a fost de necrezut. A venit Roman Abramovich și toată lumea sărea în sus de fericire. La un moment dat, Adrian Mutu a strigat primă dublă, primă dublă, iar Roman a dat din cap aprobator și a spus de acord, vă dau primă dublă. Bonusurile noastre erau deja destul de mari, nu aveam nevoie de acea primă, dar el a făcut-o. Incredibil”, a povestit Wayne Bridge cum i-a scos Adrian Mutu banii din buzunar lui Roman Abramovich, conform The Sun.

Presa engleză a scris la acel moment pe acest subiect notând că Roman Abramovich le-a oferit jucătorilor o primă de 50.000 de lire sterline. Șocant pentru britanici a fost faptul că oligarhul rus a venit cu bani lichizi în vestiar și i-a împărțit fotbaliștilor. Adrian Mutu, care fusese titular la meciul tur, a rămas pe banca de rezerve la returul cu Arsenal.

Adrian Mutu sărbătorind un gol marcat pentru Chelsea Londra

Mutu a plecat de la Chelsea după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină

În faza semifinalelor, Chelsea Londra a fost eliminată surprinzător de AS Monaco, care apoi pierde finala cu FC Porto. Adrian Mutu a plecat cu scandal de la gruparea patronată de Roman Abramovich, el fiind depistat pozitiv cu cocaină la un control antidoping. Gruparea engleză încă se judecă cu fotbalistul și îi cere acestuia despăgubiri de 17,1 milioane de euro.

La începutul acestui an, la împlinirea a 40 de ani, Adrian Mutu a oferit un interviu de excepție pentru FANATIK în care a vorbit despre relația cu Chelsea. El a povestit că după plecarea sa de la formația londonezăp s-a întâlnit o singură dată cu patronul Roman Abramovich și s-au salutat reciproc.