Adrian Mutu la 40 de ani! Interviu-eveniment cu “Briliantul”: “M-am întâlnit cu Abramovici la Monaco!” Cum a reacționat miliardarul rus

A fost unul dintre marii fotbaliști pe care România i-a avut. Extrem de talentat și extrem de controversat. Un răsfățat al Divinității, înzestrat cu calități extraordinare, care putea atinge un nivel uluitor dacă viața personală nu ar fi fost presărată cu momente “picante” și, deseori, “amare”. Pe 8 ianuarie 2019, Adrian Mutu a împlinit 40 de ani și a acordat un interviu-eveniment pentru FANATIK.

Din liniștea frumuseților arabe, ajuns la maturitate, Mutu a vorbit despre „rănile” care i-au “schingiuit” pe alocuri cariera, despre reușitele extraordinare și despre planurile de viitor. Dobrin, Gică Hagi și Gigi Becali. Capello, Ianis Hagi și Roman Abramovici. Nu a ocolit nici un subiect și a răspuns direct, în stilul cu care pe timpuri “îndoia” apărările adverse din temuta cetate numită Il Calcio. Liniște, vorbește Mutu!

Adrian, cum se vede fotbalul din România de la distanță?
– Se vede așa cum e. Foarte controversat, cu multe opinii, cu multe contradicții. Sper ca în timpul cel mai scurt să avem un fotbal mai bun și să dăm jucători către echipa națională, pentru că asta e cel mai important.

Cum e viața printre șeici?
– Viața mea e cu echipa. Din când în când mai vine și șeicul pe la noi. În rest, totul e foarte liniștit. Antrenamente și familie. Nu prea ai ce face și dacă ai vrea. Fotbalul de aici e cam la același nivel sau, poate, pe alocuri peste cel din România. Mă refer la cel de prima ligă, nu la echipa olimpică, unde sunt eu… E adevărat că în această zonă se vine foarte mult pentru bani. Eu am ales această destinație pentru a căpăta experiență ca antrenor. Din ce știu eu de la Reghecampf, șeicii nu se bagă să impună jucători ca în alte părți. (n.r. râde).

Ai ajuns la 40 de ani. Ți-ai imaginat vreodată că ai putea face și altceva?
– Niciodată nu am vrut să mă desprind definitiv de fotbal, nu m-aș putea vedea făcând altceva. După ce m-am lăsat am avut o perioadă de tranziție, în care mi-a trebuit ceva timp să mă decid ce vreau să fiu. Am încercat și am ales să fiu antrenor, pentru că îmi place să fiu în miezul problemei. Nu știu dacă voi mai fi vreodată conducător, am învățat niciodată să nu spui niciodată.

“Gestul pe care l-am făcut când m-a schimbat Gicu Dobrin a fost un act de sinceritate”

Să vorbim puțin despre amintiri. Ai început la FC Argeș.
– A fost foarte frumos. Aveam o echipă bună, care juca des în cupele europene. Era un nivel foarte ridicat, eram între primele patru din România. Erau Barbu, Crivac, Vasile Popa, Gabi Dumitru, Ceaușu, Coman. Mulți jucători valoroși pentru campionatul nostru.

Multora le-a rămas în minte episodul acela cu Nicolae Dobrin, când ai refuzat să ieși.
– A fost un act de sinceritate la vârsta respectivă pentru că doream enorm să joc și nu aș fi ieșit în ruptul capului. În al doilea rând, Nicolae Dobrin era director tehnic, iar antrenor era Silviu Dumitrescu. Gestul meu l-am făcut mai mult către Silviu Dumitrescu, nu către nea Gicu Dobrin. E un gest care nu își avea poate rostul, dar aveam o dorință uriașă să evoluez, mai ales împotriva Stelei.

„Recunosc! Am fost stelist în copilărie, dar apoi mi-a intrat spiritul lui Dinamo în sânge!”

Ai ajuns la Dinamo. De ce nu ai ales atunci Steaua?
– Am plecat de la Pitești ca să vin la Steaua. Când am ajuns la București, la hotel, așteptam să semnez contractul cu Steaua. Pe la 12 noaptea m-am prezentat și pe la Rapid. Întrebați-l pe Giovani Becali, pentru că el știe toate tratativele pe care le-a purtat în acea noapte nebună. Când m-am trezit, mi-a zis: “Gata, hai că mergem la Dinamo!”. Eram sceptic la început. După ce am ajuns a fost mai ușor. Aveam o super echipă, care domina campionatul României. Acel spirit mi-a intrat și mie în sânge și am ajuns un fan al lui Dinamo.

Digisport.ro

Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,8 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei

Multă lume spunea că tu erai stelist în copilărie. Poate lămurești această dilemă.
(n.r. râde zgomotos) Nu e problemă. Recunosc! Când eram mic, țineam cu Steaua! Apoi, am jucat la Dinamo și am devenit dinamovist.

„Inter, un vis! Roberto Baggio m-a învățat să bat loviturile libere, iar Ronaldo, brazilianul, să driblez!”

A urmat Internazionale. Nu ai fost suficient de copt?
– O experiență extraordinară. Erau acolo Vieri, Roberto Baggio, Ronaldo brazilianul, Zanetti, Recoba, Zamorano, Laurent Blanc, Panucci, Peruzzi. Numai când ți-i spun acum și mi se face pielea de găină. Iar pe bancă era unul dintre cei mai mari antrenori din fotbal din toate timpurile, Marcelo Lippi. Mi-a plăcut enorm. Am stat 6 luni, am jucat 10 meciuri, dintre care 6 ca titular. Am dat două goluri în Cupă, mai frumos cel cu Cagliari, dar mai important cel cu Milan. Intrasem de 8 minute pe teren.

Cum erau acești fotbaliști uriași?
– Sunt niște băieți fenomenali, care încercau mereu să te ajute. Țin minte că am învățat cum să bat lovituri libere mai bine de la Roberto Baggio și să driblez mai bine, cu multe sfaturi, de la Ronaldo. Te susțineau mereu. A fost un vis. Ia acum un fotbalist tânăr și trimite-l să joace la Barcelona alături de Messi și Luis Suarez! Cam așa a fost pentru mine.

„Fără problemele personale, altfel stătea treaba la Chelsea!” Cum a dat nas în nas cu Abramovici la Monaco

Verona, Parma și apoi transferul uriaș la Chelsea.
– Suma de transfer la Chelesea este încă record pentru un fotbalist român! Cel mai mare transfer din toate timpurile! (n.r. râde din nou) Dacă nu aș fi trecut prin acele probleme personale, alta era treaba la Chelsea. Nu mă gândeam că sunt un rege când am ajuns în Anglia, dar știam ce fel de fotbalist sunt. Veneam după 22 de goluri în 36 de meciuri pentru Parma. Prindeam încredere în mine ca fiind un fotbalist de top al Europei. Fără acele probleme personale lucrurile ar fi stat altfel…

Te întreb direct: te-ai gândit vreodată că ai putea lua Balonul de Aur?
– Normal! Am fost în 2004 în Top 10, dacă țin bine minte, și am aspirat la acest vis. Am crezut în mine și am crezut că pot să iau Balonul de Aur. Cred că un fotbalist mare, care se respectă, își dorește să câștige tot ce e mai frumos și mai bun în acest sport, iar Balonul de Aur era un astfel de obiectiv. Nu știu ce ar fi fost dacă nu erau acele probleme, e greu de spus.

Cât de mare este regretul pentru că nu ai reușit acolo?
– Sincer, nu regret nimic. Sunt ceea ce sunt pentru că am fost ceea ce am fost! Am răspuns pentru ce am făcut. Iau totul cu înțelegere și cu dragoste și merg mai departe. În momentul acesta nu mai sunt persoana care am fost atunci. Nu voi lăsa vreodată să mă tragă înapoi și să îmi aducă aminte mereu de momentele urâte.

Ai fost unul dintre preferații lui Roman Abramovici? Ai mai discutat cu el după plecarea ta?
– O singură dată. Ne-am întâlnit la Monaco. Eu eram cu familia, dumnealui era cu familia lui. Ne-am salutat civilizat și atât. Indiferent de ce probleme au fost, am păstrat respectul. Nu avea sens să avem vreo discuție aprinsă. Eram doi oameni cunoscuți și am fi fost de râsul lumii. În rest, e normal ca el să își apere businessul lui, iar eu să mă apăr pe mine.

Meciuri jucate în secret la Juventus: “Capello știa să intre în mintea mea, să îmi dea aripi!”

Au urmat Juventus și Capello. Cum te-a primit Don Fabio?
– Foarte bine și m-a ajutat foarte mult. Veneam după acea perioadă de suspendare și organiza meciuri amicale, cu porțile închise și fără arbitri, doar ca să joc eu. Evoluam cu Ibrahimovic, cu Del Piero și cu Trezeguet. Îi sunt foarte recunoscător.

Era atât de dur pe cât părea din exterior?
– Nu era dur, era sever, dar avea o psihologie ieșită din comun, ca și Lippi. Probabil că acesta a fost atuul lor ca antrenori. Reușeau mereu să facă fotbaliștii să dea tot ce au mai bun pe teren. E un tip extrem de inteligent, care atunci când trebuia să fie intransigent, era intransigent. Dar știa cum să intre în mintea noastră și să ne dea încredere. Știa cum să ne motiveze și să ne dea aripi, cum să ne facă să ne depășim pe noi înșine!

“La Fiorentina am avut totul!”

A venit și ultimul mare capitol din cariera ta de fotbalist. Fiorentina lui Prandelli.
– Aici m-am simțit cel mai bine. Ajunsesem la o maturitate fotbalistică importantă și am întâlnit și oameni deosebiți. Atmosfera era superbă, lumea mă considera un jucător important. Nu degeaba m-au și premiat, alături de Batistuta, pentru că am fost cei mai buni atacanți din istoria clubului. Acolo am avut totul!

Erai un idol. Ți se spunea Il Fenomeno. Aveai probleme să ieși pe stradă din cauza fanilor?
– Niciodată! Eu nu m-am ferit de suporteri în oraș sau la restaurante. Erau foarte călduroși, foarte iubitori, dar păstrau și un respect mare. Mi-a plăcut întotdeauna, când eram fotbalist, să stau cu astfel de oameni și să fiu înconjurat de lume care mă apreciază. Noi, ca jucători, făceam ce făceam pentru a câștiga trofee și pentru a le aduce bucurii celor din tribune. Dacă respecți fotbalul și fotbalul te va respecta. Și în România mi s-a întâmplat de multe ori să întâlnesc oameni călduroși, de care îmi dădeam seama imediat că sunt fani de-ai mei și de-ai echipei naționale.

“Pentru români, generația lui Hagi și Popescu este de aur! Generația mea și a lui Chivu s-a descurcat cât de cât!”

Ai adus vorba despre echipa națională a României. Cum caracterizezi tu perioada petrecută sub tricolor și generația din care ai făcut parte?
– Noi am avut și o povară mai grea decât a actualei generații sau a celei care va urma. Noi veneam după Generația de Aur a României și la fiecare meci trebuia să demonstrăm că suntem la egalitate cu ei. Uneori am reușit, alteori nu. Tot timpul lumea ne critica și ne compara cu cei care au fost înaintea noastră. Cred că ne-am descurcat cât de cât, deși mulți nu au înțeles că România e România, nu e Spania sau Brazilia. Dacă stăm să ne gândim, în toată istoria noastră, am avut rezultate cu o generație și apogeul a fost un loc 6 la World Cup.

Răzvan Lucescu vorbea despre faptul că generația lui Hagi și Popescu a reușit o performanță mediocră în SUA, comparând-o cu rezultate similare ale unor țări africane.
– Am citit acel interviu. Nu vreau să îl contrazic pe Răzvan, dar eu am părerea mea. Noi o numim Generație de Aur pentru că este generația care chiar a reușit ceva dintre toate generațiile. Și ne referim la noi, la România, nu la țările din Africa sau din America de Sud. Din această perspectivă, generația lui Hagi și Popescu este cea mai bună până acum. O dovedesc rezultatele și parcursul jucătorilor de atunci. Așa, normal, dacă stăm să comparăm cu Germania sau Italia, acel rezultat e nimic! Pentru România, însă, e ceva!

“Gică Hagi a fost idolul meu! Mereu am vrut să fiu ca el, să joc la nivelul lui!”

Gică Hagi, nașul tău. Care este relația ta cu el?
– Foarte bună. Acum, sunt de ceva timp plecat, iar el este foarte ocupat la Viitorul. Ne auzim la telefon atunci când trebuie. A fost idolul meu, așa cum a fost idolul tuturor copiilor de vârsta mea, care s-au făcut fotbaliști. Întotdeauna mi-am dorit să joc la același nivel ca el, să ajung ca el. Vă las pe voi să spuneți cât am reușit să fac acest lucru. Cert este că suntem golgheterii all-time ai echipei naționale. Aș fi vrut să am șansa să mai joc și eu 50 de meciuri în plus, atât cât a avut el la prima reprezentativă. Probabil că aș mai fi dat 25 de goluri, dar măcar l-am egalat. Acum, sper să vină cineva din urmă și să ne depășească, dar să nu treacă prea mult timp…

Ai plâns la golurile lui Gică?
– Îi știu toate golurile de la națională, pe de rost! Nu am plâns când a marcat, am plâns când a pierdut România cu Suedia. Am fost fanul fotbalului românesc, sunt naționalist, patriot! Generația aceea m-a marcat, cu ea am crescut și de aceea spun că pentru noi, pentru români, e cea mai bună! Chiar dacă, sincer, cred că dacă ne avea pe mine și pe Chivu era și mai bună! (n.r. râde)

„Povara” lui Ianis Hagi și cum și-a luat un BMW X5 pentru că nu găsea taxi în București!

Ai spus că îți dorești ca tu și Gică Hagi să fiți depășiți. Poate fi Ianis Hagi cel care o face?
– Ianis e pe drumul cel bun, e foarte tânăr încă. Cred că poate deveni un jucător important al României. Presiunea pe el este foarte mare, fiind băiatul lui Gică. El, însă, e educat în stilul ăsta și știe ce îl așteaptă. Sper pentru el să poată să ducă această “povară”, de a fi băiatul lui Hagi, dar eu îl știu ca fiind un băiat foarte ambițios și poate să ne întreacă pe amândoi: și pe mine și pe taică-su!

Care a fost cel mai extravagant lucru pe care l-ai făcut cu banii?
– Pfff. (n.r. face o pauză) Păi, eram într-o dimineață și nu găseam nici un taxi. Eram cu mai mulți prieteni, la București. Venisem în vacanță, jucam în Italia. Am mers direct și mi-am cumpărat o mașină, un BMW X5! Eram tânăr pe atunci…

Apropo de investiții. Te-ai gândit vreodată să bagi bani într-un club din România? Rednic o face la Dinamo, Marica la Farul…
– Dacă aș avea suficient de mulți bani, poate. Ai nevoie de mulți bani. Bine, acum depinde și ce vrei. Așa, nu știu câți bani bagă Marica acolo. E un club de liga a doua, care a luat brandul și s-a unit cu primăria. El e un băiat deștept și știe mai bine, el este un businessman, nu cred că aruncă el așa cu banii! Nu vreau să vorbesc prea mult despre ceva ce nu știu. Dacă Becali spune că nu mai vrea să bage, dacă Negoiță nu mai bagă, dacă Rotaru este reținut în acest sens, de ce aș risca eu? E clar că trebuie să ai o avere importantă ca să ții un club de fotbal, să încerci să fii un Becali 2.

“Cu Gigi Becali trebuie să te adaptezi, să faci compromisuri!”

Ai amintit de Gigi Becali. Ai mai vorbit cu el? Știu că te-a vrut de mai multe ori la Steaua.
– Cu Gigi vorbesc de fiecare dată când ne întâlnim, avem o relație bună. El face ce crede el cu businessul pe care îl are, cu Steaua. Toată lumea spune “Gigi face, Gigi drege”, dar „Gigi face, Gigi drege” pentru că el are o echipă în care bagă milioane! Acum, cum o vede el, dacă e modul corect, nu trebuie să criticăm noi acest lucru. Dacă lui i se pare în regulă să procedeze așa, e alegerea lui.

Tu ai putea să lucrezi ca antrenor cu un patron ca Gigi Becali. Prietenul tău Nicolae Dică a fost dat afară pentru nesupunere.
– Nicu e prietenul meu, dar nu știu ce relație a avut el cu Gigi sau cât s-a băgat Gigi peste el. Ideea e că ai timp să îi antrenezi, să iei decizii, iar compromisuri se fac peste tot. Oriunde mergi, faci și compromisuri! Trebuie să știi să te adaptezi. Eu nu cred că un antrenor vine și îi spune direct unui patron „Joc așa pentru că așa vreau eu să joc!” și nu acceptă să discute! Sau uite, când am venit eu aici. Am spus că vreau să joc fotbal de tip european, că asta am făcut toată viața, dar apoi a trebuit să țin cont de cultura lor, de cum sunt învățați. Trebuie să te adaptezi!

Ultima întrebare. Unde te vezi la 50 de ani?
– Antrenorul echipei naționale! O să se supere nașul meu (n.r. Cosmin Contra) pe mine!

Cifrele lui Adrian Mutu

35 de goluri a marcat Adrian Mutu în 77 de meciuri la echipa națională a României

10 cluburi a avut Adrian Mutu în cariera sa, cele mai importante fiind Dinamo, Inter, Chelsea, Juventus și Fiorentina

22,5 milioane de euro a costat transferul lui Adrian Mutu de la Parma la Chelsea în august 2003

103 goluri a marcat Adrian Mutu în Serie A în 271 de partide disputate