Xian Emmers a deschis scorul pentru giuleșteni în minutul 75, cu un gol superb înscris cu călcâiul, iar Dragoș Grigore a majorat scorul două minute mai târziu.
Adrian Mutu a fost mulțumit după victoria obținută de Rapid în duelul cu Hermannstadt, felicitându-și jucătorii pentru felul în care au evoluat:
„Sunt meciuri și meciuri. Meciul de azi a fost pe un teren greu, a fost dificil pentru noi, pentru că suntem o echipă de posesie. S-a terminat bine, știam că vom da golul.
Hermannstadt juca pe contraatac, am avut puține emoții, dar am controlat meciul și am meritat victoria. Faza a fost frumoasă, execuția lui Emmers a fost frumoasă, iar el a făcut un meci extraordinar și a făcut o risipă mare de efort”.
„Am jucători de valoare și au demonstrat asta prin execuții și pase precise. Atunci când faci un joc ca al nostru și când întâlnești adversari care se închid, apar și riscuri.
Normal că rămânem cu doar doi fundași centrali și riști asumat să fi prins pe contraatac. Mă bucur pentru că am reușit să le oferim suporterilor un motiv de bucurie”, a continuat Adrian Mutu.
„Trebuie să fim precauți și pragmatici, pentru că fotbalul e imprevizibil și mai este mult de muncă. Mergem înainte, știm ce avem de făcut!”, a mai spus antrenorul Rapidului.
În urma victoriei, Rapid trece pe locul doi din SuperLiga 1, cu 28 de puncte acumulate în primele 14 etape, la două puncte distanță de Farul, lideul campionatului, care are un meci mai puțin jucat.
Până la pauza campionatului, care va fi produsă de Cupa Mondială din Qatar, Rapid va mai juca împotriva Dumbrăviței, în Cupa României, Farului, CFR-ului, FCSB-ului, Farului în Cupa României și Universității Craiova.