Fotbal intern

Adrian Mutu, principii ”tiki-taka” la naționala U21: ”Plecăm cu mingea de la portar”. Video

25.03.2021 | 18:04
Adrian Mutu principii tikitaka la nationala U21 Plecam cu mingea de la portar Video
ADVERTISEMENT

Portarul Andrei Vlad a explicat principiile după care lucrează selecționerul Adi Mutu la naționala U21 și ridică în slăvi execuția lui Andrei Ciobanu de la meciul cu Olanda.

”Tricolorii” au remizat 1-1 cu puternica reprezentativă a Olandei, după un gol superb reușit de Andrei Ciobanu din lovitură liberă.

ADVERTISEMENT

Pentru a spera la calificare, echipa noastră trebuie să învingă în următorul meci formația Ungariei în meciul care va avea loc sâmbătă, 27 martie, de la ora 19:00.

Principiile lui Adi Mutu la naționala U21, dezvăluite de Andrei Vlad

”Ciobi (n.r. – Andrei Ciobanu) a marcat la trei minute distanţă. Un gol extraordinar. Mai rar vezi asemenea execuţii. Bravo lui. Marius Marin este căpitanul nostru şi normal era să ne spună un discurs înainte ca să ne motiveze”, a declarat Andrei Vlad într-o conferință de presă.

ADVERTISEMENT

”Motivaţie oricum era în cadrul echipei. Nu cred că s-au schimbat foarte multe. Principiile sunt aceleaşi, plecăm cu mingea de la portar şi asta este foarte important. Meciul cu Ungaria pleacă de la 0-0, nu ştiu dacă suntem favoriţi, dar trebuie să câştigăm”, a spus portarul de la FCSB despre principiile lui Adrian Mutu la naționala U21.

Vlad a prins încredere de când e titular cert la FCSB

Andrei Vlad consideră că încrederea sa și evoluțiile din ce în ce mai bune se datorează faptului că joacă meci de meci la FCSB: ”Pentru noi este trist că nu avem suporterii alături de noi. Acum doi ani era altă atmosferă, dar trebuie să ne facem treaba.

ADVERTISEMENT

Noi în teren nu am simţit, dar e bine că am revenit repede în joc. Este important că joc la echipa de club meci de meci, asta se vede în jocul meu. Principiile sunt aceleaşi, plecăm cu mingea de la portar şi asta este foarte important”.

Selecționerul naționalei de tineret a României, Adrian Mutu, a luat decizii inspirate înaintea debutului ”tricolorilor” la Europeanul din Ungaria și Slovenia, una dintre acestea fiind numirea lui Marius Marin în calitate de căpitan al echipei. Fotbalistul de la Pisa a știut  să-și motiveze colegii, în vestiar.

ADVERTISEMENT

Startul naționalei U21 a României la Campionatul European a înregistrat audiențe spectaculoase, meciul cu Olanda de la Budapesta transmis de TVR a fost urmărit în medie de 768.000 de telespectatori, iar minutul de aur a fost la 22:21, când Andrei Ciobanu a marcat supergolul din lovitură liberă. Atunci TVR a avut un rating 5,6%, 986.000 telespectatori fiind în acel moment pe postul public.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 2,17 este cota pentru „ambele marchează și peste 2,5 goluri” la meciul Ungaria U21 – România U21. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: