Jucătorul în vârstă de 21 de ani nu a evoluat niciun minut în acest sezon din cauza unei accidentări la gleznă, însă el și-a pierdut locul de titular la campioana României încă din sezonul precedent din cauza evoluțiilor modeste.
Analizând situația lui Tavi Popescu la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, Adrian Mutu nu s-a ferit să arate cu degetul și către cei din staff-ul tehnic și administrativ al celor de la FCSB pentru forma slabă arătată de fotbalist în ultima perioadă.
”Problema mai mare e cu Tavi Popescu. Ce se întâmplă cu el? A plecat și Coman, a plecat toată lumea. În ultima perioadă ce se întâmplă? S-a mai și accidentat după aia. Gândește-te că Tavi Popescu a fost acolo, până să intre el să joace titular, l-au aruncat ușor, s-a adaptat.
Este vorba de a gestiona presiunea și nu numai el, pentru că el are o parte din vină e normal că e mai matur acum, dar are și club. Trebuia să-l gestioneze în altfel pe Tavi Popescu.
Poate mai puțină vorbă și mai puține laude despre el. Tu l-ai scanat puțin, știi care e profilul lui, știi ce, unde, cât merge și ajută-l pentru că este un bun la ce talent are”, a declarat Mutu, la FANATIK SUPERLIGA.
În urmă cu două săptămâni, liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, a anunțat la FANATIK SUPERLIGA că Octavian Popescu și-a reluat antrenamentele după accidentarea la gleznă, dar deocamdată se pregătește separat de restul lotului.
”Da a revenit la antrenamente, dar nu cu echipa. Face pregătirea la sală, pentru recuperare. Și el, și Pantea. Sunt amândoi la recuperare cu Ovidiu Kurti și atunci când vor fi apți vor intra în programul echipei.
Dar deocamdată sunt în recuperare. Tavi e tot la fel cum îl știm cu toții. Dar hai să ne aducem aminte de acum 20 și ceva de ani, de Neșu… Tot așa de slab era. Slăbuț și vânos. Și nu prea le era bine băieților când intra Neșu”, a spus Mustață.
Și tot la FANATIK SUPERLIGA, Vivi Răchită a decretat faptul că Tavi Popescu nu va mia fi titular la FCSB nici după ce se va reface, deoarece în poziție de Under 21 se va merge pe varianta Alexandru Musi.