Multe guri rele au criticat decizia lui Laurențiu Reghecampf de a accepta oferta de a antrena „Real Madrid” al Africii. Adrian Mutu este de o altă părere și i-a luat apărarea colegului său de breaslă.
Laurențiu Reghecampf a semnat cu Al-Hilal Omdurman, echipă din Sudan supranumită „Real Madrid al Africii”. Mai multă lume a comentat negativ decizia fostului antrenor de la FCSB și Craiova, spunând chiar că e un lucru rușinos faptul că a ajuns să antreneze în țări al căror fotbal nu are o vizibilitate atât de mare pentru zona europeană a fanilor „sportului rege”.
Adrian Mutu, care de-a lungul carierei de fotbalist a ales, la rândul său, destinații mai „exotice”, precum India, i-a luat apărarea lui „Reghe”, în direct la FANATIK SUPERLIGA:
„Nu cred că e nimic penibil. Exagerările astea nu își iau rostul. Nimeni nu știe situația lui Laurențiu din orice punct de vedere. Doar el poate explica de ce a făcut această alegere, dar, din câte spui tu, s-a dus la cea mai bună echipă de acolo. Să muncești nu este penibil și nu este rușinos.
Eu nici nu știam că Laurențiu a plecat acolo. El știe mai bine de ce, dacă i-au dat o grămadă de bani îți dai seama că poate alege și asta. (n.r. – Are primă 1 milion de euro) Cred că e destul de greu să câștige Cupa Campionilor Africii, dar nu e imposibil.
Eu nu știu cum e fotbalul în Sudan, dar bănuiesc că nu e ușor nici acolo. Dacă e o echipă bună, care joacă în Liga Campionilor, e o scenă importantă. Dacă e Real Madrid al Africii, îți dai seama că e o echipă mare. Acum nu știu ce e prin țara aia, am înțeles că e război civil”, a spus Adrian Mutu, în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA.
Laurențiu Reghecampf s-a simțit neîndreptățit după ceea ce i s-a întâmplat la fosta sa echipă de pe continentul african, Esperance Tunis. „Reghe” calificase echipa în sferturile Ligii Campionilor Africii, însă a fost demis fără vreun motiv concret.
De această dată, tehnicianul român vrea să-și ia revanșa în cea mai tare competiție intercluburi a Africii, iar pentru acest lucru și-a asigurat și o primă consistentă. Reghecampf a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, că un eventual triumf în Liga Campionilor Africii i-ar aduce în buzunar o sumă „cu șase zerouri”.