News

Adrian Năstase: “Nu există o linie de demarcație clară între AUR și PSD”

Adrian Năstase, fostul prim-ministru al României, a analizat joi mai multe aspecte de pe scena politică, declarând: "nu există o linie de demarcație clară între AUR și PSD"
08.07.2021 | 21:55
Adrian Nastase Nu exista o linie de demarcatie clara intre AUR si PSD
ADVERTISEMENT

În urmă cu câteva luni, Năstase a fost extrem de critic la adresa Dianei Șoșoacă, senatoare aleasă pe listele AUR, spunând că nu agreează deloc stilul ei politic.

Fostul prim-ministru a declarat în urmă cu câteva săptămâni că i-au fost fabricate dosare pentru a fi scos de pe scena politică, iar cei care le-au judecat erau numiți de fostul președinte, Traian Băsescu.

ADVERTISEMENT

Adrian Năstase: “Nu este o linie de demarcație clară între AUR și PSD”

“Nu există un protocol de colaborare între partidele din opoziție. Ar putea să existe un protocol pentru colaborare parlamentară. AUR încearcă să ia voturi din zona PSD, PSD încearcă să ia din zona AUR.

Linia de demarcație între cele două nu este foarte clară, nemaiexistând nici foarte multă ideologie în cele zone. Sunt lucruri pragmatice, bătălia se duce pentru imagine. 

ADVERTISEMENT

Aici eu cred că are nevoie PSD de o recalibrare ideologică, de o așezare mai clară în acest sens, apropo de LGBT și voturile date la Bruxelles pe o linie de valori pe care noi, în Europa estică, o înțelegem mai greu.

Eu cred că PSD ar trebui să meargă mai mult pe o zonă suveranistă în condițiile în care UE își schimbă configurația și interesele.

ADVERTISEMENT

PSD este încă în situația de neclaritate, de incertitudine și ar avea nevoie de aceste lucruri. Eu am sentimente amestecate față de Viktor Orban, m-am bătut cu el pe mai multe teme.

Mi s-a părut extraordinară opțiunea liberalilor referitor la națiune și patriotism de a-l pune pe Fabian Gyula ca Avocat al Poporului.  Un tip cu care nu am o problemă, dar susține idei secesioniste, ca mulți alții și nu poți sa îl pui să cenzureze ce face Parlamentul”, a declarat Adrian Năstase la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Năstase, despre candidatul PSD la prezidențialele din 2024: “Geoană este una dintre variante”

Rolul liderilor partidelor nu este să fie fotografi și să vadă cine are mai multă susținere într-un anumit moment.

Ei trebuie să se gândească cum să meargă să recruteze un candidat, să îl creeze în următorii ani, să gestioneze această poveste în condițiile în care partidul trebuie să ajungă de la patru milioane la șase milioane de voturi.

Degeaba iei pe cineva care în PSD are o anumită simpatie, Mircea Geoană este una dintre variante. În PNL sunt foarte mulți care vor dori să candideze la acest moment, probabil că vor căuta un candidat comun, dacă vor mai fi împreună cei din coaliție”, a adăugat fostul prim-ministru.

 

ADVERTISEMENT