News

Adrian Năstase contrazice concluziile raportului GRECO și vorbește despre „anomaliile” din sistemul juridic

10.07.2019 | 13:12
Adrian Nastase contrazice concluziile raportului GRECO si vorbeste despre anomaliile din sistemul juridic

Fostul premier Adrian Năstase a comentat raportul GRECO publicat marți de Ministrul Justiției și prin care se cere ca secția de investigare a magistraților să fie desființată. Năstase este de părere că fiecare țară are dreptul la propriul sistem juridic și că nu este de acord cu concluziile luate de raportorii europeni care au spus că serviciul este o anomalie.

Adria Năstase, despre raportul GRECO privind anomaliile din sistemul juridic

„În recentul raport GRECO (Convenţia a fost ratificată de România în timpul guvernului PSD pe care l-am condus), se consideră că Secţia specială pentru magistrati «este o anomalie». Din câte ştiu, în spaţiul Consiliului Europei nu există reguli comune în domeniul justiţiei. Există unele valori, principii dar nu reguli juridice care să stabilească unitar configuraţia institutiilor juridice sau categoriile de infracţiuni sau pedepsele pentru acestea. Mai mult, state importante din Consiliul Europei nu sunt părţi la această convenţie – Germania, Marea Britanie, Rusia. În aceste condiţii, în domeniul justiţiei este firesc să se manifeste specificitatea fiecărei ţări, tradiţiile, imperativele reglementării în anumite perioade istorice.

Oare PNA-ul nu a reprezentat o «anomalie» din punctul de vedere al practicii instituţionale europene (doar Spania mai avea un astfel de mecanism)? Sau DNA/Macovei-Băsescu? Sau ANI? Ar trebui desfiinţate? Protocoalele SRI-Ministerul Public nu reprezintă anomalii? Există cumva «anomalii bune» şi «anomalii rele»?”, a notat Adrian Năstase.

Adrian Năstase a vorbit despre raportul GRECO *foto: hepta.ro
Adrian Năstase a vorbit despre raportul GRECO *foto: hepta.ro

Adrian Năstase spune că deciziile CCR sunt „anomalii”

Fostul premier s-a luat și de deciziile CCR, care la rândul lor pot fi numite anomalii: „Se vorbeşte adesea despre «rule of law». Unii traduc această sintagmă prin «stat de drept», alţii prin supremaţia legii – dar este vorba, în esenţă, despre legea internă care trebuie respectată. Există opinii după care şi deciziile CCR – doar în anumite cazuri – sunt anomalii. Sigur, atunci când există şi interese sau «bună înţelegere» a marilor puteri contează mai puţin astfel de decizii şi se pot adăuga unele «erate» la acestea (vezi situaţia de la Chişinău). Recent, la Consiliul Europei, s-a revenit la decizia de suspendare a dreptului de vot al Rusiei de după operaţiunile din Ucraina şi Crimeea, deoarece – probabil – cuantumul cotizaţiei Rusiei era mai important decat abuzurile invocate”, arată Adrian Năstase.

Totodată, Adrian Năstase susține că era nevoie de existența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, “devoalarea abuzurilor din perioada «Republicii procurorilor»”. “Este clar, că în anumite etape, în fiecare ţară, unele institutii juridice sunt necesare si trebuie infiintate. In alte perioade, altele trebuie să corecteze anumite abuzuri. In opinia mea, după devoalarea abuzurilor din perioada «Republicii procurorilor», era necesar un mecanism care să vegheze, pe de o parte, la independenta magistratilor, dar si la responsabilitatea lor in ceea ce priveste actul de justitie”, a scris Năstase.

Ministerul Justiţiei a publicat, marţi, cele două rapoarte GRECO la adresa României. Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a transmis că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureştiului de a desfiinţa Secţia specială de investigare a magistraţilor.