Adrian Păunescu ar fi împlinit 79 de ani. Amintirile duioase ale fiului său, Andrei: „Tata nu mergea la chefuri și a fost un singuratic!”

Buletin de știri, tipic Cenaclului Flacăra: Astăzi, la 79 de ani de la naștere, Adrian Păunescu ESTE. Fiul poetului, artistul și jurnalistul Andrei Păunescu, oferă un dar dublu. Amintirea memoriei… prezente a tatălui său și poveștile duioase care ne dezvăluie secretele omului care se bucura să primească „obiecte de scris ieftine”, dar nu bea alcool aproape nici la petreceri, iar „găștile care îi făceau cu ochiul” îl lăsau total dezinteresat.

Andrei Păunescu: „Lui Adrian Păunescu îi plăcea să facă spectacol la aniversări. Știa că pierderea timpului în cârciumi înseamnă cărți și cântece puține”

Ziua de naștere a unui poet se petrece în… fiecare zi. Dacă nu ar fi plecat într-o stea, Adrian Păunescu și-ar fi sărbătorit cei 79 de ani pământeni, pe care i-ar fi împlinit astăzi, alături de prieteni, de artiști și de „neartiști”, dar mai ales lângă familia pe care și-a creat-o. Fiul său, Andrei, dezvăluie o latură mai puțin cunoscută a personalității lui Adrian Păunescu. Cea a sărbătoritului cutreierat de obsesia rostului său, a funcției creative, ca să ne exprimăm… „păunescian”.

„Zilele de naștere se petreceau în modul specific lui Adrian Păunescu. Nu exista vacanță, ruptă de muncă. La aniversări, cea mai mare bucurie a sa era să facă spectacol, să cheme prieteni, artiști, ziariști și scriitori și să-și continue treaba. Inclusiv în familie, cu invitații, cu rudele și cu prietenii, la spectacole, la radio sau în Parlament, tata își ducea menirea mai departe”, și-a început povestea Andrei Păunescu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Ca orice artist, Adrian Păunescu a fost un personaj atipic. Dincolo de geniul incontestabil, a avut un magnet a cărui forță de atracție părea să impună apropiaților săi un vaccin împotriva oboselii. E greu să respiri lângă un asemenea om, dar viața de familie – la care se referă Andrei – poate îmbrăca o mulțime de forme.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

„Noi nu am avut parte de un program de viață separat, de tipul „mergem la serviciu și apoi ne relaxăm acasă”, ori „ne ducem la muncă și apoi, în vacanță”. Pentru un om, aceasta este și o șansă uriașă, ca pasiunea să devină muncă, dar este, în același timp și un lucru dificil. Uneori, era sufocant să trăiești lângă un om care se simțea dator să muncească și mereu considera că odihna este aproape o vinovăție”, a continuat fiul poetului.

Am aflat de la interlocutorul nostru că „Adrian Păunescu nu bea și a învățat de foarte tânăr că viciile, pierderea timpului prin cârciumi înseamnă cărți și cântece mai puține. N-a băut niciodată…”

Poetul s-a lăsat de fumat într-un campus american, în perioada „Flower Power”

Deși Bachus ar părea zeul „de suflet” al multor artiști, iată că, din nou, Adrian Păunescu s-a dovedit, iarăși, un tip „diferit”. Glumind un pic, „repetabila povară” l-a făcut să ocolească acest „loc comun”, ca să parafrazăm titlurile unor volume de versuri, scrise de el. Am aflat, însă, că, în tinerețe, Adrian Păunescu a fost un fumător înrăit. Cum s-a lăsat de acest „sport”? Am avut parte de o surpriză…

„Adrian Păunescu nu a fost un băutor, dar a fumat până la vârsta de 27 de ani, când, în timp ce era în SUA, s-a lăsat. Și a renunțat nu de la trei țigări sau de la un pachet pe zi…”, avea să ne povestească Andrei.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

„Termometrul” mirării a urcat la alte cote, atunci când am aflat că „tata fuma patru pachete pe zi și s-a lăsat dintr-o dată! A stins țigara și a spus că nu mai fumează. Culmea, fenomenul s-a petrecut pe când se afla într-un campus studențesc american, iar el, în plină epocă Flower Power, hippie, a decis să se lase de fumat, într-o secundă!”.

Fiul poetului spune că tatăl său avea alt „viciu”. Viața lângă el era o muncă permanentă, dar o muncă aflată în cadrul unei pasiuni: „Nu era un serviciu care te scârbește, ci era ceea ce, de fapt, ar trebuie să trăiască orice om. Pasiunea să-i devină muncă, iar munca să-i devină pasionantă”.

A fi „dincolo” de categoria, fie ea și artistică, în care ești „încartiruit”, nu reprezintă un semn de renunțare la identitate, ci vocația de a fi „altfel”, fără a face un slogan din asta.

Un cadou la sărbătoarea de 55 de ani: Căsuța mocănească înobilată de pașii lui Avram Iancu

Pentru că ne aflăm într-o zi aniversară, iar acest fenomen nu are legătură cu metafora, ci cu faptul că Andrei Păunescu nu este arhivarul unei opere literare, ci custodele unei emoții și al unei stări de spirit, curiozitatea ne-a împins să pătrundem mai adânc în viața de familie a poetului. Undeva, în București, în apropierea Grădinei Icoanei, „sufletul păunului”, despre care vorbește bardul din Bârca în versurile sale, pompa un alt tip de „adrenalină”, în zilele de sărbătoare.

L-am întrebat, așadar, pe Andrei, ce dar i-a făcut tatălui său, din primii bani pe care „juniorul” i-a câștigat. „Noi nu ne formalizam cu cadouri. Dacă veneam cu o linie melodică și scriam un cântec, era de ajuns. Sigur că, în perioada copilăriei și a adolescenței mele, tata știa că noi avem nevoie de tot ceea ce le trebuie tinerilor. Ne îmbrăca, ne oferea tot ce avem nevoie…” a povestit continuatorul fenomenului „Cenaclul Flacăra”.

Și pentru că tatăl său l-a învățat să nu se formalizeze, Andrei a continuat, cu nostalgie în glas: „Pot, totuși, să-ți vorbesc despre un cadou foarte frumos pe care i l-am făcut în momentul în care a împlinit vârsta de 55 de ani. Am cumpărat de la o femeie în vârstă, dintr-o localitate aflată în Munții Apuseni, o căsuță și o curticică”.

„Respectiva doamnă nu a vrut să vândă unor străini de la Budapesta, care îi tot dădeau târcoale, și a dorit să ofere acea gospodărie unui patriot român. Eu i-am făcut tatălui meu acel cadou, o casă mocănească și o curticică în care se spunea că a intrat și Avram Iancu. L-am dus acolo și i-am făcut această surpriză!”, a detaliat fiul poetului.

Povestea căsuței a continuat, dar urmarea nu este la fel de fericită. „Culmea, deși în actul de donație scria clar că este cadoul fiului Andrei, către tatăl, Adrian, acum, căsuța aceea este dorită de cineva care a intrat în familia noastră și dorește să pună mâna pe acea proprietate… Repet, scrie clar că este cadoul meu pentru tata și acum mi s-ar fi cuvenit mie. Dar asta este o altă poveste, un subiect prea dezbătut despre familia Păunescu… Acest moment s-a petrecut destul de târziu în viața mea, dar a fost vorba despre un cadou foarte important”, a conchis Andrei.

Și totuși, o gospodărie săracă, în care s-au auzit pașii lui Avram Iancu, refuză să fie un obiect. Este o complexitate care ține de înăuntrul „eului”.

„Mi-a cerut să-i cumpăr pixuri „grase”, să stea bine în mână. Nu-i plăceau stilourile scumpe!”

Adrian Păunescu se „specializase” în surprize. În anii ’80, l-a adus pe Nichita Stănescu pe scena Cenaclului Flacăra, unde l-a sărbătorit cu ocazia zilei de naștere. A fost una dintre reprezentațile de referință ale spectacolului – maraton și, în același timp, o bucurie neașteptată pentru Nichita, care aproape că rămăsese chiar… poetul „Necuvintelor”. Mai târziu, Păunescu, „omul orchestră”, l-a surprins pe Hagi și apoi pe noi toți, reușind să-l readucă pe Gică la Națională. Dar Adrian Păunescu se dădea în vânt după surprize?…

„Într-adevăr, îi plăceau surprizele, mai ales cele aproape copilărești. Spre exemplu, se bucura să primească pixuri frumoase. Era topit după instrumente de scris. Era un sac fără fund… Dacă își putea cumpăra zeci, sute de pixuri, era mai fericit decât dacă trebuia să schimbe mașina”, s-a amuzat Andrei.

Am aflat și că Adrian Păunescu nu era pretențios la capitolul vestimentație. Purta încălțăminte comodă, hainele lejere, „de bun simț” și era foarte pasionat de aceste pixuri. Nu era neapărat „topit” după ceasuri, deși avea câteva exemplare frumoase. După ce Andrei a crescut și a început să meargă singur în străinătate, în calitate de jurnalist sau de turist, își întreba părintele ce să-i cumpere. Răspunsul era același: Era… fanatic după pixuri!

„Asta se întâmpla mai ales dacă plecam în SUA. El trăia cu amintirea anilor ’70 și avea reperul american. Când am fost acolo, mi-a cerut să-i cumpăr niște pixuri „grase”, să stea bine în mână… Nu-i plăceau stilourile scumpe, ci pixurile ieftine și zdravene. Era un om foarte modest în privința acestor pretenții care astăzi se numesc „fițe” sau „lux”. Îl bucurau lucrurile comode și familiale”, a dezvăluit Andrei.

Pe Adrian Păunescu îl mulțumea să stea într-o bucătărie de țară sau într-o casă prietenească, alături de ai săi, iar oamenii să vorbească, „să reproducă atmosfera bucătăriei din copilăria de la Bârca, alături de părinți, de prieteni, cu flecăreală și cu intimitate”…

„O gașcă în care era prezent Adrian Păunescu ar fi devenit o forță”

La zilele de naștere ale lui Adrian Păunescu participau personaje din toate zonele vieții artistice, politice și nu numai. Și totuși, secretul său este abia acum dezvăluit…

„Pe canalul meu de pe youtube am publicat sărbătorirea zilei lui din anul 1991, când a împlinit 48 de ani. La respectiva aniversare au venit oameni politici, ziariști, scriitori și muzicieni. Nu pot afirma că era un tip izolat, dar nici un om căruia îi plăcea să-i intre pe ușă o mulțime de oameni. Aveam câțiva prieteni adevărați, care nu făceau neapărat parte din lumea artistică”, a început intervievatul nostru.

Continuarea a fost pe măsură: „Tata n-a fost foarte simpatic în aceste găști care apar în lumea literară sau în cea jurnalistică. Nu se ducea să bea cu unii și cu alții, nu mergea la chefuri. În ciuda aparențelor, a fost un singuratic și i-a plăcut această cale. Acest lucru i-a stârnit și antipatia multor colegi, pentru că ei și l-ar fi dorit drept parte din găștile respective. O gașcă în care era prezent Adrian Păunescu ar fi devenit o forță. El a preferat prietenia oamenilor simpli și, în general, munca pe cont propriu, e adevărat, cu nenumărați colaboratori”.

Ion Iliescu, Adrian Cioroianu, Nicolae Văcăroiu, printre invitați și ospitalitatea lui Marius Tucă

Adrian Păunescu și-a sărbătorit ultima zi de naștere în curtea casei sale, din strada Dionisie Lupu. Petrecerea s-a transformat, ca de fiecare dată, în Cenaclu și a durat până noaptea, târziu. Printre cei care au venit să-l felicite s-au numărat politicieni, scriitori, jurnaliști, lume pestriță. Prieteni. Adrian Cioroianu, Ovidiu Ioanițoaia, Antonie Iorgovan și Nicolae Văcăroiu au fost doar câțiva dintre invitații familiei Păunescu…

Și totuși, nu acesta era stilul sărbătoritului, iar fiul său a explicat: „Probabil, având sentimentul că timpul trece și că trebuie să asculte și de cei din jur, care îi spuneau să-i lase pe alții să-i fie oaspeți de ziua sa, tata a făcut câteva aniversări, fie în curte, fie la un local bucureștean care îi aparținea lui Marius Tucă. Acolo se întâlneau politicieni din partide diferite, dar care discutau omenește, polemic, nu înjurându-se”.

„Puteau participa, deopotrivă, liberalul Cioroianu și Ion Iliescu. Puteau fi prezenți cântăreți de muzică populară și rockeri. La fel, „lupi tineri” din presă și seniori, din garda veche, academicieni, dar și copii de la țară pe care Adrian Păunescu îi nășise… Ăsta era el! Punea preț pe valoare și pe sinceritate, nu pe apartenența politică sau culturală”, a continuat Andrei.

Se pare, însă, că a existat și un revers al medaliei: „Sigur, de multe ori, Adrian Păunescu a fost credul, naiv, iar cei din jur i-au exploatat prietenia și și-au văzut interesul. Apoi, fie l-au abandonat, fie l-au uitat, dar nici măcar din cauza asta nu se supăra. Îl întrebam de ce nu poartă nicio ranchiună, pentru care motiv îi iartă și pe cei care i-au greșit de mai multe ori și spunea așa: „Pentru mine, contează valoarea și talentul oamenilor. Caracterul e problema lor!”

Prietenia dintre Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor, un mit destrămat

La final, l-am întrebat pe Andrei Păunescu ce dorește să adauge, cu ocazia zilei de naștere a tatălui său. Surprinzător sau nu, partenerul nostru de discuție a dorit să insiste pe relațiile apropiate ale poetului cu anumite personaje din epocă. Și cum nu se putea altfel, am asistat la dezlegarea unui nou mister…

„Vreau să precizez ceva important, legat de prieteniile lui Adrian Păunescu. Imediat după moartea lui, dar și cu câțiva ani înainte, când Corneliu Vadim Tudor făcea afirmații de tipul „prietenul, amicul meu Adrian Păunescu”, mulți au crezut că dacă ei se găseau cumva de aceeași parte a zonei politice, a patriotismului și a naționalismului care nu permite niciun fel de sincopă, oamenii au crezut că au fost și prieteni”, ne-a destăinuit interlocutorul nostru.

Imediat, Andrei a punctat: „Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor n-au fost prieteni! Noi n-am făcut niciodată vreo vacanță alături de familia lui Vadim, iar aceasta din urmă a fost o singură dată la noi acasă, complet întâmplător. Nici noi nu am fost acasă la Vadim. A existat această impresie falsă, că ar fi fost prieteni. Nu au fost și nu spun asta ca pe un lucru bun sau rău. Este doar o precizare…”

„Cea mai mare apropiere față de familia lui Vadim Tudor a constat în faptul că ambele sale fiice mi-au fost studente, în ani diferiți, la jurnalism, iar eu le-am tratat ca pe oricare dintre colegii lor, cu note mici și cu note mari. Vadim nu mi-a dat niciodată telefon să mă întrebe de ce i-am dat notă mică sau de ce nu i-am dat notă maximă uneia dintre fetele sale”, a încheiat Andrei Păunescu.

Poetul, ca o liră, dintr-o stea. În loc de epilog.

Indiferent de mituri, fie ele destrămate sau nu, Adrian Păunescu rămâne mereu surprinzător. Este o „fântână” continuă, deloc… „somnambulă”.

Fie că versurile sale ne urcă în tâmple, în arcade și coboară direct în piept, fie că un fel de lavă acută a amintirilor ne este oferită drept… dar, la ceas aniversar, de către fiul său, Andrei, poetul coboară dintr-o stea și redevine o liră.

Pe Adrian Păunescu e gingaș să-l iubești. Dacă, totuși, îți este un pic anevoios, atunci, oricum, este maiestuos să-l respecți.