Sezonul acesta este extrem de captivant în SuperLiga, iar componența finală a play-off-ului, respectiv play-out-ului continuă să fie imprevizibilă. Adrian Porumboiu a spus în direct situația pe care o vede la final de sezon regulat.
Pauza de iarnă s-a încheiat, iar echipele din România și-au încheiat cantonamentele. După amicalele disputate și antrenamentele efectuate, cluburile din SuperLiga sunt gata să lupte din nou pentru obiectivele pe care le au.
Deja s-a consumat o etapă din acest an, cea cu numărul 22, în care au existat surprize precum eșecul FCSB-ului cu 0-1 în fața lui FC Argeș. Adrian Porumboiu a vorbit despre situația din campionat și i-a ironizat pe campionii României.
„Se poate întâmpla orice. FCSB nu joacă ca să spui neapărat că pot intra. Ei zic că iau și campionatul, dar ei trag pentru locul 7. Dacă vorbim de începutul acestui campionat, nu am fost niciodată un admirator al echipei Dinamo, dar la ce joacă acum este o plăcere. Au cel mai bun antrenor din acest moment din România, Kopic.
Mi-e greu să spun cine va fi în play-off. Craiova are multe puncte în față, e pe primul loc, are un lot foarte bun. Sunt echipe bune. Îmi pare rău de Botoșani că a pierdut și că cei din conducerea lor au acceptat să joace meciul în care nu se vedea nimic… Iar acum, pe patinoar, la Miercurea Ciuc.
E un campionat în care, mai ales prima parte, în care nimeni nu e sigur. Primele 3 sunt sigure de play-off, restul sunt în sala de așteptare. Cele care sunt dedesubt și trebuie să urce, e destul de greu…”, a spus inițial Adrian Porumboiu.
Adrian Porumboiu a vorbit ulterior despre numele echipelor cu șanse să intre în play-off, după părerea sa. Formația pe care a ținut să o laude cel mai mult a fost chiar revelația FC Argeș, nou-promovata care s-a ținut tare până acum, mai ales cu granzii SuperLigii.
„Mi-e greu să mă pronunț. Și CFR are șanse, au echipă bunicică, Oțelul e foarte bună, UTA are posibilități, FCSB, trebuie mai multe fapte decât vorbe… Se joacă, cu cât este mai încins, cu atât este mai dramatic și mai frumos acest campionat.
FC Argeș sunt dați de mulți că nu ar avea șanse. Nimeni nu observă că FC Argeș are un antrenor, care după părerea mea, este următorul după Kopic. Este foarte bun, știe jocul foarte bine, se apără, contraatac perfect… nu dați deoparte FC Argeș, eu cred că se vor califica!, a mai spus fostul arbitru român.
După ce i-a menționat pe Zeljko Kopic, de la Dinamo, și pe Bogdan Andone, de la FC Argeș, Adrian Porumboiu a completat top 3 al antrenorilor din România, în prezent, cu Leo Grozavu, care face, de asemenea, senzație cu FC Botoșani.
„Între Gâlcă și Grozavu… 5 clase peste, Grozavu. Și așezarea în teren, și tot! Asta este părerea mea!”, a concluzionat fostul arbitru și patron de club în fotbalul românesc, la FANATIK SUPERLIGA.