Război total Porumboiu - Dragomir: "M-a tâlhărit la drumul mare!"

Dumitru Dragomir, Adrian Porumboiu, LPF

Dragomir îl atacă pe Adrian Porumboiu pentru că l-a tradat la alegerile pentru LPF. Răspunsul e pe măsură!

Dumitru Dragomir a vorbit din nou despre felul în care a pierdut şefia Ligii Profesioniste de Fotbal, în 2013. Dragomir afirmă că a fost dezamăgit cel mai mult de Adrian Porumboiu, omul pe care şi-ar fi pariat întreaga avere, însă care "l-a trădat". 

"Cel mai mult m-a dezamăgit Porumboiu. Mi-aş fi dat toată averea pentru faptul că nu mă trădează, dar m-a curăţat! Ceilalţi m-au avertizat înainte. Măcar «Pinalti» Ştefan şi Gigi Becali mi-au zis înainte că nu mă vor vota, pe Negoiţă îl înţeleg, căci frac-su este în PSD”, a afirmat Dragomir pentru Libertatea.ro.

Adrian Porumboiu: "Ce, eram masochist să-l votez?"

Fostul finanţator al FC Vaslui a răspuns acuzaţiilor, tot pentru sursa sus citată. Porumboiu îl acuză pe Mitică pentru faptul că echipa sa ar fi pierdut de două ori campionatul din cauza fostului şef al LPF. 

”Şi eu i-aş fi dat lui Mitică toată averea, dacă nu pierdeam două titluri de campion cu el preşedinte la ligă! I-a fost frică de CFR şi a decis rejucarea meciului dintre Oţelul şi Pandurii. Caz unic în lume. Ce, eram masochist, să-l votez, deşi Vaslui a pierdut două campionate, iar comisiile erau la ligă? M-a tâlhărit la drumul mare! Şi el, şi Mircea Sandu. Vaslui, deşi are o echipă trăsnet, nu avea voie să ia campionatul. Mitică unde era atunci? Se afla în concediu de maternitate, nu era la ligă?", a spus Porumboiu.