Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Adrian Porumboiu, discurs devastator, cu o zi înainte de alegerile FRF: „Ceaușescu – Burleanu reales! Niște ipocriți, are dreptate Gigi Becali”

Adrian Porumboiu a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Răzvan Burleanu, care ar urma să fie reales în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal.
17.03.2026 | 22:30
Adrian Porumboiu discurs devastator cu o zi inainte de alegerile FRF Ceausescu  Burleanu reales Niste ipocriti are dreptate Gigi Becali
Adrian Porumboiu a lansat un atac extrem de dur la adresa președintelui FRF, Răzvan Burleanu. FOTO: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Aflat la conducerea FRF din 2014, Răzvan Burleanu se pregătește pentru al patrulea mandat în fruntea Federației, alegerile fiind programate miercuri, 18 martie. Fostul mare arbitru Adrian Porumboiu l-a „desființat” pe șeful FRF și a afirmat că Adunarea Generală la care acesta ar urma să fie reales nu este regulamentară.

Adrian Porumboiu, atac devastator la adresa lui Răzvan Burleanu

Răzvan Burleanu ar urma să își înceapă cel de-al patrulea mandat în fruntea FRF, singurul său contracandidat pentru funcția de președinte fiind Ilie Drăgan. Adrian Porumboiu e convins că actualul șef al Federației va câștiga un nou mandat, însă fostul mare arbitru susține că Adunarea Generală nu va fi regulamentară, deoarece în statutul FRF nu este prevăzută posibilitatea ca președintele să aibă patru mandate.

ADVERTISEMENT

„Mâine este Adunarea Generală a FRF pentru a stabili noul președinte. Noul președinte va fi, ca la al 13-lea Congres, Ceaușescu-Burleanu reales. Dar, dacă electorii sunt bărbați și nu sunt gâze, pot face treaba asta. Numai că Burleanu nu a avut suficientă minte să își pregătească acest al patrulea mandat. Părerea mea e că mâine, orice s-ar întâmpla, nu pot avea loc alegerile. Ei trebuiau să prevadă în statut că are voie la al patrulea mandat.

Dar trebuiau să anunțe și nu au făcut-o. Ei mâine ce fac? I-au chemat în seara asta, la o friptură, la o țuică și mâine vor să facă o Adunare Generală care să aprobe al patrulea mandat. După care, să îl aleagă pe noul Ceaușescu, pe Burleanu. E ridicol. (n.r. e regulamentară Adunarea Generală?) Nu, cum să fie? Statutul poate să fie contestat în 15 zile, nu poți la o oră să faci treaba asta. Dar ei vor putea, pentru că pot face orice”, a declarat Adrian Porumboiu în exclusivitate pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Adrian Porumboiu i-a dat dreptate lui Gigi Becali

Fostul patron al clubului FC Vaslui a apreciat inițiativa lui Gigi Becali de a contesta alegerile de la FRF. „Vor fi alegeri mâine, vor face un simulacru de Adunare Generală și vor spune ‘Ura, ura, ura’ și ăia vor bate din palme. Mai sunt și oameni serioși, dar nu-i mai văd nici pe ăia.

ADVERTISEMENT

(n.r. Gigi Becali a declarat că Mihai Stoica va merge la Adunarea Generală și va vota împotriva lui Răzvan Burleanu, iar FCSB va merge la TAS și va contesta alegerea lui Burleanu) Are dreptate, dacă iau mâine vreo hotărâre, poți contesta în termen de 15 zile, dar atât de multe calcă ei în picioare și atât de isteți se cred… Sunt niște ipocriți, care nu au ce căuta acolo. Mă deranjează că foști mari fotbaliști, oameni de calitate, se gudură pe lângă un neica nimeni”, a spus Adrian Porumboiu la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Ce a provocat reacția dură a lui Adrian Porumboiu la adresa lui Răzvan Burleanu

Atacul visceral al lui Adrian Porumboiu a sosit ca o replică la afirmaţia preşedintelui FRF, care l-a caracterizat pe Istvan Kovacs drept „cel mai bun arbitru român din istorie”. „Eu nu am treabă cu nimeni, nu reacționam, putea să își facă 20 de mandate, până în anul 3050, mumificat, să facă o Adunare Generală și să prindă în statut că trebuie să fie și mumificat 1000 de ani, să rămână președinte.

Nu mă interesează. Problema este alta: că a avut obrăznicia să jignească o școală de arbitri și niște arbitri impecabili. Trei vârfuri mari a avut arbitrajul românesc: Andrei Rădulescu, Nicolae Rainea și Ioan Igna”, a declarat acesta. Ion Crăciunescu a reacționat la rândul său, în exclusivitate pentru FANATIK, după afirmația surprinzătoare a lui Răzvan Burleanu.

ADVERTISEMENT

Adrian Porumboiu, ATAC FĂRĂ PRECEDENT înaintea ALEGERILOR FRF: “SĂ FIE REALES 1000 DE ANI"