Adrian Porumboiu a comentat faptul că FC Botoșani a ratat accederea în play-off-ul din SuperLiga, în condițiile în care echipa finanțată de Valeriu Iftime se afla la un moment dat într-o postură excelentă pentru atingerea acestui deziderat.
De asemenea, fostul patron de la FC Vaslui a spus că regretă această situație în care a ajuns Iftime și chiar l-a compătimit pe acesta pentru investițiile sale semnificative care iată că nu au dus la un rezultat notabil în acest sezon.
„Da, din punctul meu de vedere și al lui Valeriu, este o mare dezamăgire. Stai o perioadă destul de lungă pe primul loc, cu gândul clar că prinzi play-off-ul, că poți prinde cupe europene, și deznodământul a fost cel care a fost. E greu de comentat starea pe care o ai.
E un om care investește în fotbal din bani personali și pe urmă când va trage linia nu îi va rămâne decât un singur cuvânt sau câteva cuvinte: ‘am fost un prost’. Asta este viața, aceasta e situația. Sunt multe lucruri care conduc către astfel de atitudine.
Mie îmi pare rău de Valeriu, să știți că e un om super, super ok, un om drept, un om corect. Dar de multe ori aceste atribute nu sunt calități pentru un posibil campion”, a spus Adrian Porumboiu la FANATIK SUPERLIGA.
Fostul mare arbitru a scos în evidență cu această ocazie și un aspect foarte interesant vizavi de Grozavu, chestiune care poate chiar a contribuit de altfel într-o anumită măsură la această despărțire:
„Și eu am avut, a fost antrenor și la Vaslui cu Viorel Moldovan. Pentru mine a fost o surpriză, la toate jocurile îl vedeam agitat pe bancă, era ca argintul viu. Și la un moment dat a capotat, s-a așezat pe bancă și a rămas acolo. Pentru mine a fost un deja-vu.
Mi l-am amintit pe Șumudică la meciul cu Fenerbahce, după ce am făcut 1-1 acolo, am egalat la 1 la Piatra Neamț, apoi, când a ratat penalty N’Doye, s-a așezat pe bancă, era obosit. Nu s-a mai sculat de pe bancă, ne-au dat 4 până la urmă.
Așa și cu Grozavu. L-am văzut parcă deja pierdut în ițele astea așa de încurcate ale fotbalului și ale fotbaliștilor români. Dar asta a fost să fie. Antrenorul e un factor decident în momentele cheie. Atunci îi vezi calitatea, îi vezi intervențiile pe care le are. Nu vorbim de antrenori în pijamale, vorbim de antrenori-antrenori”.