Adrian Porumboiu împlinește pe 27 septembrie 70 de ani. Din care 20 de ani în arbitraj, 14 la Liga 1, 11 la nivel internațional.
A fost apoi observator de arbitri atât pe plan intern, cât și și internațional, președintele Comisiei Centrale de Arbitri, patron de echipă de Liga 1 timp de 10 ani, la SC Vaslui, până la retragerea din fotbal, în 2013.
Adrian Porumboiu este un interlocutor cu mult umor, dar și cu multă prudență în tot ceea ce spune. Precaut, își cenzurează gândurile și nu spune nimic cu ce ar putea fi „agățat” într-o polemică nefavorabilă.
FANATIK l-a contactat pe fostul mare arbitru și acesta a deschis „sertarul” cu amintiri dintr-o viață dedicată în majoritate fotbalului, dezvăluind, în exclusivitate, aspecte neștiute din cei 70 de ani pe care îi sărbătorește pe 27 septembrie.
La fel ca și „geamănul” Ion Crăciunescu. Dar asta-i o altă poveste, a unei vechi prietenii, destrămate absurd. Și trist…
Cum se vede viața de la înălțimea de 70 de ani?
– N-am luat înălțime (râde), sunt la același nivel… Greutate am mai luat (râde), fac eforturi să o dau jos, am dat jos șase kilograme și am pus șapte la loc… (râde)
Și cum le dați jos?
– Greu… (râde) Alerg… Îmi place să alerg… Plus sală, bicicletă, bandă, între patru și șase kilometri în fiecare zi. Acum, de exemplu, sunt la masaj… încălzirea înainte de „meci”. (râde)
De ce v-ați făcut arbitru, domnule Porumboiu?
– Îmi doream să devin antrenor încă de când jucam, dar m-am accidentat la genunchi… aveam 26 de ani… și am făcut școala de arbitri, mi-a plăcut din ce în ce mai mult, am ars etapele rapid, doi ani la județeană, doi ani Divizia C, doi ani Divizia B, la 34 de ani am debutat în Divizia A.
Mai țineți minte primul meci arbitrat?
– La județ? Am început cu o bătaie… (râde)
Dată sau luată?
– Nici dată, nici luată… că m-am apărat bine… (râde) …de, ca la țară… era o toloacă, tundeau gazonul vitele când mâncau iarba… (râde) Ehee, am făcut stagiu la țară, n-am trecut ca gâsca prin apă… Am făcut arbitraj ca la carte, am început cu bețișoare și cârliguțe, ca în clasa întâi.
Și n-ați mai luat bătaie…
– Ei nu… Am luat odată o bătaie în… două reprize! (râde). A început la Suceava… Nea Nicu Rainea era la centru, eu la tușă… jucau cu Gloria Buzău… 0-0 până în minutul 89-90… au dat gol sucevenii, eu am ridicat fanionul pentru offside, nea Nicu nu m-a văzut și a validat golul.
Eu am rămas cu steagul sus, m-a observat și el și a anulat golul. Doamne, ce bătaie a urmat! Ca-n „Șapte păcate”! Și pe culoar, spre vestiare ne-au tocat, noroc că aveam steagul și am mai parat loviturile.
Abia ne-au scos cu o mașină de la stadion și ne-au dus să luăm trenul de la Pașcani. Acolo, în gară, a urmat „secondo tempo”… (râde) O bătea unul pe una și eu cu nea Nicu ne-am băgat s-o salvăm. Iar ăia au uitat de bătaia lor și au sărit amândoi pe noi! Facerea de bine…
Să trecem la amintiri mai puțin dureroase… Primul meci în Divizia A care a fost?
– ASA Târgu Mureș – Jiul, în 1984. Și ca să vezi o similitudine, dacă îl întrebi pe Crăciunescu, o să-ți spună tot ASA Târgu Mureș – Jiul…
Că n-o fi același…
– Nu e același… (râde) Nu, nu e același… El a debutat cu un an sau doi înaintea mea. Dar tot la un ASA Târgu Mureș – Jiul!
Și primul meci internațional? Vi-l mai aduceți aminte?
– Normal, Genclerbirligi Ankara cu Dinamo Minsk… Minsk-ul era pe atunci în URSS… Meci din Cupa UEFA.
Ce vă pare rău că nu ați făcut până acum, domnule Porumboiu?
– Dacă am un regret, este pentru ceva ce am făcut, nu ce nu am făcut. Îmi pare rău că m-am băgat să fac echipă la Vaslui. Nu știam peste ce dau… Nu știam că intru în cazanul cu smoală în care se zvârcoleau dracii în voie (râde). Până la urmă nu ești om dacă nu faci și prostii (râde).
În mintea mi-am zis că fac ceva pentru Vaslui, pentru că oamenii aveau nevoie de așa ceva, m-am bucurat atunci, dar am pățit-o rău până la sfârșit…
Mi-aduc aminte un meci cu FCSB… Gigi Becali trebuia să intre prin spatele tribunei oficiale, cu mașina… am știut de treaba asta, nu pot să spun că n-am știut… și nu i-au dat voie bodiguarzii să intre…
Eu, ca să se umple stadionul, am dispus la peluza dinspre tabelă să fie intrarea liberă. Când am plecat de acasă la meci, soția mi-a spus „Ești cam agitat… Ce-ți trebuie ție nebunia asta?”, și eu i-am zis „Pentru Vaslui o fac, că merită vasluienii echipă. Zona asta, mai săracă, este mereu comentată negativ și merită o bucurie, pentru oamenii de aici fac treaba asta”.
Am plecat, am ajuns la stadion… Între timp, Gigi, nervos că nu l-au lăsat să intre cu mașina, a sărit gardul prin spatele peluzei… bine că n-a rămas spânzurat pe gard (râde)… și a ajuns în fața peluzei. Iar „invitații” mei pe gratis au început „Be-ca-li! Be-ca-li!”, completat cu înjurături la adresa mea, toți deveniseră brusc steliști… (râde) Gigi a mai sărit niște garduri în stadion și a ajuns la „oficială”…
Ne-a bătut cu 3-0, am ajuns acasă amărât și soția zice „Bravo, ce mult te iubesc vasluienii tăi! Nu-mi vine să cred ce mult te iubesc… că s-a auzit în tot orașul cum te înjurau!”. Acum o povestesc ca o nostimadă, dar atunci… nu mă întreba, îmi venea să mănânc pietre de nervi… (râde)
Ce ați schimba dacă ați putea în cariera dumneavoastră de arbitru?
– Este cea mai frumoasă parte și cea mai curată activitate a vieții mele și nu aș avea ce să schimb.
Ce meci vă bântuie amintirile și de ce?
– Nu mă bântuie nicio amintire legată de vreun joc, atâta timp cât nu am absolut nimic pe conștiință.
Cum ați caracteriza într-un cuvânt arbitrajul românesc actual?
– Excelent la nivel internațional, mediocru la nivel național.
Ce arbitru român vă place cel mai mult?
– Laurențiu Feșnic. Deși ar mai trebui să ridice ștacheta, nu să o coboare și ar mai trebui, din când în când să-l urechez… Virtual, evident!
Ce părere aveți despre revenirea suporterilor în tribune?
– Eu zic să fie lăsați pe stadion suporterii care au mers și merg la toate meciurile, se știu între ei cei care fac și deplasări cu echipa, mai mulți de o mie nu cred să fie la nicio echipă.
Cu o condiție: clubul organizator, în cazul unor incidente sau a nerespectării distanțării sociale, să fie sancționat dur. Cu respectarea tuturor regulilor impuse de autorități, eu nu văd nicio problemă în reîntoarcerea suporterilor pe stadioane.
Fotbalul este viață, viață este și la terase, și la cinematografe, și în școli, și pe plaje, ori dacă acolo s-a dat voie, nu înțeleg de ce pe stadion, în aer liber și incomparabil mai mult spațiu care să asigure distanțarea socială, nu se lasă spectatori.
Cum ați proceda dumneavoastră dacă ați fi „la butoane”, cum se spune?
– Nu pot să spun cum aș proceda că nu sunt!
Ar trebui oprit fotbalul din cauza creșterii masive a cazurilor de infectare cu coronavirus?
– Nu, viața ar trebui să meargă mai departe, respectând cu strictețe normele sanitare impuse de specialiști.
Cartea preferată din copilărie?
– „Unsprezece”, de Eugen Barbu.
Cartea pe care ați reciti-o oricând cu plăcere?
– „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu. Dragoste absolută, justiție absolută, adevăr absolut… Și citate pot să dau din ea…
Teatru sau film?
– Film.
Filmul preferat?
– Lista lui Schlinder. (soția se aude pe fundal „De ce nu alegi un film de-al lui Corneliu?!” – fiul, regizor cu peste 20 de premii la festivaluri din întreaga lume, începând cu prestigiosul Festival Internațional de Film de la Cannes)
Actrița/actorul preferați?
– Catherine Deneuve și Liam Neeson.
Sportul preferat exceptând fotbalul?
– Fotbalul! (râde) Dar poți nota și tenisul.
Idolul în arbitraj?
– Nicolae Rainea.
Campionatul preferat?
– Premie League, Anglia.
În ce țară v-ați simțit cel mai bine?
– Franța.
Activitatea de relaxare preferată?
– Alergare… acum ușoară (râde) (Soția: „Adică un fel de mers!”)
Muzica preferată?
– Toate genurile: ușoară – Mirabela Dauer, populară – Sava Negrean Brudașcu, lăutărească – Romica Puceanu.
Cântărețul preferat? Că pe doamne mi le-ați spus…
– Cântărețul preferat e… doi! (râde) Aurel Tămaș și Nelu Vlad. Lista poate continua cu toți cei care sunt valoroși.
Mâncarea preferată?
– Paste și pește.
Băutura preferată?
– Vin roze sec de Averești.
Marca de mașină preferată?
– Mercedes.
Ce mașină aveți?
– Mercedes. …Că Porsche-ul nu se pune… (râde)
Mare sau munte
– Munte.
La mulți ani!
– Să fim sănătoși!