Fotbalul românesc trece printr-un nou episod scandalos legat de arbitraje. Adrian Porumboiu a urmărit tot ce s-a întâmplat până acum și nu s-a mai putut abține. Tiradă în direct a fostului arbitru FIFA la adresa CCA.
Finalul sezonului regular din SuperLiga a conținut mai multe meciuri care, după fluierul final, s-au lăsat cu polemici pe seama arbitrajului. Cel mai recent exemplu este partida Farul – CFR Cluj 1-2.
Adrian Porumboiu a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA și a ținut să își exprime părerea despre arbitrajul românesc. Fostul mare „cavaler al fluierului” a mărturisit că arbitrii au fost cei care au stabilit de cele mai multe ori cine a câștigat titlul, cine a retrogradat, precum și întreg clasamentul.
„E un subiect pe care vreau să îl expun despre arbitri. Vreau să fac o precizare fermă. De când nu mai susțin financiar FC Vaslui, nu am niciun fel de simpatie cu o altă echipă. Aici, în zonă, am simpatizat efortul financiar făcut de Valeriu Iftime la FC Botoșani, dar de susținut, nu susțin nicio echipă.
Pentru mine este greu de înțeles faptul că au fost jocuri în care arbitri FIFA trebuiau să fie delegați la meciurile cele mai importante din acest campionat. Nu s-a întâmplat asta, iar motivul invocat de CCA a fost că aveau meciuri în Golf, pe baremuri mai mari decât în România. Ori, pentru CCA, primordial pentru un arbitru, ca să fie FIFA, sunt jocurile din campionatul intern.
Nu mi-a plăcut și nu îmi place că nu sunt analize obiective asupra unor faze eronat aplicate de către arbitri. Acest lucru a creat o mare, mare îmbulzeală, cu ghilimele, în clasament. Dar, fac o precizare, am fost arbitru și am avut echipă de fotbal și pot spune cu certitudine că foarte multe campioane, retrogradate și ierarhii s-au stabilit prin arbitrii care n-au arbitrat ce trebuia să arbitreze. Ierarhiile în clasamente au fost determinate indiscutabil de către erori. Cele umane sunt acceptate în arbitraj, dar erorile care au fost la unii arbitri nu au fost umane. Atunci, te întrebi… De ani de zile, cele mai mari intervenții s-au făcut prin arbitri!”, a spus inițial Adrian Porumboiu.
Deciziile de arbitraj de la meciul de la Ovidiu nu i-au scandalizat doar pe cei din partea Farului, ci și pe Adrian Porumboiu. Fostul arbitru român a fost șocat de explicațiile oferit de Kyros Vassaras, șeful CCA.
„Analiza pe care trebuia să o facă domnul Vassaras, de ce îmi pun întrebarea doar la meciul Farul – CFR? Au fost atâtea meciuri în care s-a greșit flagrant într-o direcție sau alta. Să spunem că așa sunt recomandările FIFA este eronat. Recent, a fost un scandal în Italia după Inter – Juventus iar președintele Comisiei de Arbitri a intervenit și a spus că arbitrul respectiv a greșit.
În România, toți cei care au fost șefi la CCA s-au ferit să aibă acea obiectivitate privind deciziile eronate, pentru că: ei i-au delegat. Lui Vassaras îi vine foarte greu să explice de ce nu a delegat un arbitru FIFA. A delegat un arbitru… nu e de FIFA. Nu am nicio problemă cu acel arbitru, dar s-a dovedit că nu are capacitatea să ia niște decizii. Vassaras, vrem, nu vrem, tot din Balcani vine, nu e un occidental convins. Și ce face el? Vine să dreagă busuiocul, cum? Să vină în fața opiniei publice și minte cu nerușinare că acea fază, când un jucător lovește cu capul în plină figură un adversar, și spune că trebuia să dea un corner că i-a atins 3 fire de păr apărătorului respectiv. Greșit!
Arbitrul trebuie să sufere consecințe, la fel și cei din VAR care nu l-au atenționat. Dacă tu ca șef CCA vii și te oprești asupra acestui meci și le ignori pe celelalte unde au fost greșeli tot la fel de mari, înseamnă că avem de-a face cu o stare care nu este acceptată în niciun fotbal din lume. L-am vorbit de bine în ultima perioadă pe domnul Vassaras, dar când văd comportamentul lui și cum tratează anumite faze de joc superficial și fără suport regulamentar, oricine care a jucat fotbal și a fost câteva zile arbitru își dă seama că acea lovitură cu capul în plină figură nu poate fi altceva decât un penalty!
Dacă tu vi și spui că a fost corner în loc de penalty, atunci vorbim de altceva sau omul are o impresie prea bună despre el și îi consideră pe toți ceilalți proști… Am avut o reacție virulentă în presă când am văzut comunicatul lui Vassaras. Am zis că e o greșeală, nu mi-a venit să cred. Prima reacție a fost să cred că este inteligență artificială”, a mai spus Porumboiu.
Adrian Porumboiu a mai spus pe final că, în prezent, pregătirea arbitrilor din România este una care lasă de dorit, iar CCA nu procedează corect în privința instruirii acestora după cele mai noi reguli și standarde internaționale.
„Instruirea arbitrilor români la ora actuală, după opinia mea, este modestă. Deși se prezintă fazele și UEFA, FIFA vin cu filmulețe care explică fiecare fază, ori CCA îi convoacă o dată la începutul turului sau returului fără să aibă analize periodice asupra acestor faze în care arbitri să fie îndrumați să respecte toate noutățile impuse internațional”, a mai spus Adrian Porumboiu la FANATIK SUPERLIGA.