Adrian Porumboiu s-a retras din lumea fotbalului de câțiva ani buni și a rămas apropiat de religia ortodoxă. Fostul conducător al formației FC Vaslui a dezvăluit că bunul său prieten, Gigi Becali, l-a lăudat și felicitat pentru efortul depus în ridicarea unei noi catedrale.
În cadrul unui interviu realizat de către jurnalistul FANATIK, Cristi Coste, fostul patron al vasluienilor a vorbit pe larg despre noua sa biserică ctitorită în orașul natal, o investiție ce trece de pragul sumei totale de 4 milioane de euro.
Realizată din fonduri proprii și din buna sa inițiativă, catedrala lui Adrian Porumboiu poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și a fost sfințită oficial la data de 10 noiembrie, de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
“A fost totul în regulă, foarte clar, n-a venit niciun politician. M-a întrebat părintele care sunt regulile, n-a venit niciun politician, trebuia să-l caut cu lupa pe acela care merita să vină la așa ceva!
I-aș fi chemat pe ăia care au făcut treburi, dar trebuia să mă gândesc la alte lucruri rele și atunci i-am lăsat în plata Domnului pe fiecare și eu îmi văd de treaba mea. Sunt foarte mulțumit, foarte fericit și asta este situația”, a precizat Adrian Porumboiu.
Întrebat dacă a avut intenția de a fi pictat în interiorul bisericii, așa cum au procedat și alți oameni de afaceri ori personalități din România, Porumboiu a răspuns direct și fără ezitare.
“Nici vorbă! Nu sunt un sfânt, n-am cum, oricât ar fi cineva de valoros tot n-ar putea să gândească ca să fie pictat într-o biserică. Mi s-a propus această variantă, însă am refuzat-o din start!”
Ex-finanțatorul clubului FC Vaslui a mai recunoscut că unul dintre puținele apeluri telefonice pe care le-a primit sub formă de felicitare a venit chiar de la amicul său din fotbal, Gigi Becali, patronul FCSB și care l-a amenințat în direct pe Dan Șucu de la Rapid.
La slujba de sfințire a noului lăcaș de cult a fost prezent, printre alții, și Valeriu Argăseală, unul dintre oficialii clubului roș-albastru, dar și fost coleg de breaslă cu Adrian Porumboiu, care a tras concluziile după incidentele de la România – Kosovo din luna noiembrie.
“A fost Argăseală, a venit la sfințire, a fost Patrițiu Abrudan… M-a sunat Gigi și m-a felicitat, am discutat mai multe… A făcut o recomandare și i-am spus: ‘Gigi, asta e pentru tine, eu încă sunt tânăr, nu se pune problema!’
Nu mă așteptam să primesc niciun telefon. Am făcut atâta bine în zona asta și mă rog, de la un cap la altul, dar niciodată n-am făcut bine cu gândul că cineva mă va suna și-mi va mulțumi”, a dezvăluit Porumboiu, în interviul ce a putut fi urmărit în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA de vineri, 6 decembrie.