Adrian Șut a părăsit cantonamentul FCSB-ului din Antalya, deoarece gruparea „roș-albastră” a ajuns la un acord cu Al-Ain, formație din Emiratele Arabe Unite, pentru transferul său. În timp ce acesta se afla la aeroport, mai mulți jurnaliști români au încercat să-i ia un scurt interviu, însă polițiștii și personalul de la aeroport nu au permis acest lucru.
Jurnaliștii români au fost prezenți la aeroport în momentul în care Adrian Șut se pregătea să plece din Turcia și au dorit să îi ia un interviu fotbalistului după ce FCSB a ajuns la un acord cu Al-Ain pentru transferul său. Polițiștii prezenți la aeroport nu au fost de acord însă și chiar au bruscat reporterul PRO TV.
Aceasta l-a rugat pe internaţionalul român să transmită un mesaj celor de la FCSB, iar Adrian Șut a apucat să spună câteva cuvinte. „Le mulțumesc că mi-au oferit șansa să joc la echipa la care doar visam să joc de când eram mic. Le doresc succes, a fost o plăcere și o onoare să joc pentru echipă”, a spus acesta, conform imaginilor publicate de sport.ro.
În timp ce Șut oferea această declarație, agentul de pază de la aeroport a bruscat-o pe jurnalistă și a pus mâna în fața camerei, afirmând că aceștia se aflau în „airport area”, sugerând clar faptul că filmările nu ar fi permise în această zonă. Transferul lui Adrian Șut la Al-Ain a fost anunțat de echipa FANATIK aflată în Antalya.
Al-Ain este cea mai titrată echipă din istoria Emiratelor Arabe Unite, fiind de 14 ori campioană pe plan intern. Gruparea a cucerit în două rânduri și AFC Champions League, cea mai importantă competiție inter-cluburi din Asia. După ce în sezonul trecut a terminat pe locul 5, gruparea antrenată de sârbul Vladimir Ivic este lider în stagiunea actuală.
Adrian Șut, care și-a trecut numele pe o listă impresionantă de jucători vânduți de FCSB în străinătate, va deveni al treilea fotbalist român din istoria lui Al-Ain. Primul a fost Vali Badea, care a semnat cu gruparea din Emirate în februarie 2011, însă s-a despărțit de echipă după doar 6 partide jucate în patru luni.
În vara aceluiași an, cu Al-Ain semna Mirel Rădoi, care avea să rămână la echipă timp de trei sezoane, perioadă în care a cucerit două titluri, o Supercupă și o Cupă a Președintelui. De-a lungul anilor, pe banca echipei s-au aflat trei tehnicieni români: Ilie Balaci (noiembrie 1998 – mai 2000), Anghel Iordănescu (martie 2001 – ianuarie 2002 și iunie – noiembrie 2006) și Cosmin Olăroiu (iunie 2011 – iulie 2013).