FCSB a câștigat pe terenul lui Qarabag, scor 3-2, în runda cu numărul 7 a fazei grupei principale a UEFA Europa League. Adrian Șut a fost căpitan în locul lui Darius Olaru și a marcat de două ori pentru „roș-albaștrii”.
După partida din Azerbaidjan, Adrian Șut a analizat jocul campioanei României și a oferit motivul pentru care FCSB a intrat mai greu în meci.
„Cred că toată echipa a făcut un meci foarte bun. Nu sunt omul meciului, pentru că toți am făcut sacrificii și, împreună, am reușit să câștigăm. Sunt mândru și fericit. Mă bucur că am putut să obținem victoria într-un meci important.
Cred că am intrat pe teren mult prea motivați și ne-am dorit să dovedim că suntem foarte buni. Din această cauză au apărut greșelile de la începutul meciului.
Poate că ne-am pus singuri o presiune mult prea mare. Da, am revenit de fiecare dată, știm că suntem puternici. Avem încredere în toți colegii și suntem convinși că putem câștiga împotriva oricărui adversar”, a declarat Adrian Șut.
La golul de 3-2, Adrian Șut s-a ciocnit cu un adversar și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ambele reușite i le-a dedicat tatălui său trecut în neființă în luna octombrie a anului 2024.
„Nu am reușit să văd al doilea gol. Primul a fost o fază bine executată de Tănase, iar eu mă bucur că am fost la locul potrivit. Nu am lucrat în mod special fazele fixe, dar le-am analizat și am știut ce probleme au adversarii. Colegii mi-au spus că am marcat la faza celui de-al doilea gol.
Îi dedic acest gol tatălui meu, care nu mai este printre noi, și familiei mele. Sunt foarte emoționat. Așteptam acest moment de mult timp și mă bucur că, în sfârșit, a venit”, a mai declarat Adrian Șut, după Qarabag – FCSB 2-3.
Adrian Șut a vorbit și despre calificarea în „optimile” Europa League după ce FCSB a luat toate cele trei puncte pe terenul lui Qarabag. El nu exclude posibilitatea ca FCSB să aibă un parcurs fabulos și să ajungă în finală.
„Nu ne gândeam că vom ajunge pe locul 6, dar ne doream acest lucru și am muncit pentru el. Pot spune că este un loc meritat. Am făcut meciuri mari în Europa.
Mai avem meciul cu UTA, pe care trebuie să-l câștigăm în campionat, iar apoi ne vom bucura de meciul cu Manchester United. Este un meci important pentru noi. Vom juca împotriva unor fotbaliști mari, dar vrem să demonstrăm că putem lupta de la egal la egal cu ei.
Nu știu dacă trebuie să schimbăm ceva. În Europa, am stat foarte bine și foarte compacți, iar acesta cred că a fost punctul nostru forte.
Luăm fiecare meci pe rând, dar ne dorim să mergem cât mai departe. Dacă se poate, chiar să ajungem în finală și să o câștigăm”, a mai declarat Adrian Șut, după Qarabag – FCSB 2-3.