Adrian Șut a reușit performanțe senzaționale în cariera sa de când a venit la FCSB, iar prestațiile solide din SuperLiga României au atras și convocarea la naționala României. Mijlocașul defensiv speră ca în curând să prindă un transfer în străinătate.
FCSB este principala favorită la câștigarea titlului în SuperLiga României, fiind pe locul al doilea în play-off, la egalitate de puncte cu Universitatea Craiova. Campioana en-titre a avut un parcurs senzațional și pe plan european, acolo unde a jucat până în optimile Europa League.
În acest sezon, gruparea roș-albastră i-a pierdut pe Mihai Lixandru și Darius Olaru, dar Adrian Șut a reușit să suplinească cu brio absența acestora, fiind un adevărat coordonator al echipei antrenate de Elias Charalambous.
Cu cinci selecții la naționala României, Adrian Șut a oferit un interviu pentru presa din Polonia cu privire la obiectivele sale personale din fotbal, iar acesta a explicat că unul dintre marile vise este un transfer în străinătate, la un club de top.
Adrian Șut a vorbit despre plecarea de la FCSB și într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, oferit înaintea meciului cu Rapid, din sezonul regulat al SuperLigii României.
„Desigur, fiecare jucător vrea să facă următorul pas în carieră și să confirme. În primul rând, află dacă poate face față și la un nivel superior. Acesta este și unul dintre obiectivele mele.
Dar până atunci, trebuie să fiu 100% concentrat aici și să dau totul pentru a ajuta echipa să câștige un alt titlu. Sper să devin un jucător obișnuit în echipa națională și să mă calific la Campionatul Mondial de anul viitor.
În afară de asta, scopul meu este să performez foarte bine în meciurile viitoare pentru a atrage un transfer în străinătate la un nivel superior”, a declarat Adrian Șut, potrivit Transfery.
FANATIK a anunțat în exclusivitate faptul că Adrian Șut nu va fi disponibil pentru meciul cu Dinamo, câștigat de FCSB cu scorul de 2-1. Mijlocașul român a fost în Serbia la celebra Marijana Kovacevic și în ciuda faptului că aceasta l-a tratat, a resimțit dureri în ziua meciului.
El va reveni în lotul roș-albaștrilor pentru partida cu Universitatea Cluj, programată pe data de 5 aprilie, pe Arena Națională din București. 45 de meciuri a jucat Adrian Șut în acest sezon pentru FCSB. 3 goluri și 6 pase decisive a reușit acesta pentru campioana din SuperLiga.