Sport

Adrian Șut, mesaj emoționant înainte de derby-ul FCSB – Rapid: „Ai plecat mult prea repede dintre noi”

Drama prin care trece Adrian Șut continuă. Fotbalistul FCSB-ului a postat un nou mesaj emoționant după moartea tatălui său
26.10.2024 | 12:33
Adrian Sut mesaj emotionant inainte de derbyul FCSB  Rapid Ai plecat mult prea repede dintre noi
Mesajul emoționant al lui Adrian Șut înaintea derby-ului cu Rapid. Sursa Foto: Sport Pictures.
ADVERTISEMENT

FCSB are probleme în ceea ce îl privește pe Adrian Șut. Moralul jucătorului a fost puternic afectat după ce și-a pierdut recent tatăl. Fotbalistul bucureștenilor a postat un nou mesaj emoționant în amintirea părintelui său.

Adrian Șut, mesaj emoționant înainte de derby-ul FCSB – Rapid

După derby-ul câștigat cu Dinamo (2-0), zâmbetul de pe chipul lui Adrian Șut s-a preschimbat în lacrimi de tristețe. Fotbalistul a aflat că tatăl său a murit și a fost nevoit să plece la Oradea pentru a-și conduce părintele pe ultimul drum.

ADVERTISEMENT

Deși au trecut câteva zile, durerea din sufletul jucătorului nu poate fi stinsă atât de ușor. Șut a postat un nou mesaj emoționant pe rețelele sociale, în amintirea tatălui său trecut la cele veșnice.

„Ai plecat mult prea repede dintre noi”

„Tati, Ai plecat mult prea repede dintre noi, ai lăsat o durere pe care nu o pot descrie în cuvinte, ai fost sprijinul și puterea noastră. Ne-ai învățat ce înseamnă să lupți până la capăt și să nu renunți niciodată.

ADVERTISEMENT

Chiar si in aceste momente dificile ne-ai oferit o lecție importantă. Știu că de acolo de sus vei veghea asupra noastră și ne vei ghida la fiecare pas. Te vom iubi veșnic!”, a fost mesajul atașat de Șut fotografiei de la nunta jucătorului, pe contul său de Instagram.

ADVERTISEMENT

Adrian Șut a fost sunat personal de Gigi Becali

Adrian Șut a ratat meciul FCSB-ului de joi seară cu Rangers din Europa League. Fotbalistul a fost contactat ulterior de Gigi Becali, patronul său cerându-i să vină înapoi la echipă pentru a se pregăti de derby-ul cu Rapid.

ADVERTISEMENT

„Gigi Becali a pus mâna apoi pe telefon, l-a sunat pe Șut, și-a cerut scuze pentru toată situația, i-a transmis condoleanțe și i-a spus ‘Te rog, vineri să fii la antrenament și să mă ajuți la meciul cu Rapid’”, a dezvăluit moderatorul Cristi Coste, la FANATIK SUPERLIGA.

Șut este o piesă de bază în primul „11” al celor de la FCSB, echipă pentru care joacă din anul 2019. În cele 19 meciuri pentru FCSB în toate competițiile în acest sezon, el a oferit trei pase decisive.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 25 de ani, Adrian Șut este cotat de către Transfermarkt.com la suma de 2,7 milioane de euro. Din totalul celor 151 de prezențe în tricoul FCSB-ului, mijlocașul central a marcat 11 goluri și a furnizat 7 pase de gol.

1,87 este cota oferită de BETANO pentru victorie FCSB în meciul cu Rapid
Tags: