Sport

Adrian Vasile este optimist înaintea partidei România – Norvegia: „Ne vom stoarce toate resursele de energie în acel meci”

Pentru naționala feminină de handbal a României urmează meciul cu Norvegia la CM din Spania, care va avea loc marți, iar antrenorul Adrian Vasile garantează că jucătoarele vor da totul pe teren.
06.12.2021 | 08:16
Adrian Vasile este optimist inaintea partidei Romania  Norvegia Ne vom stoarce toate resursele de energie in acel meci
ADVERTISEMENT

Naționala feminină de handbal a României a câștigat primele două meciuri la Campionatul Mondial din Spania, cu Iran și Kazahstan, dar urmează un meci foarte dificil, cel împotriva Norvegiei, care va avea loc marți.

Adrian Vasile: „Cu Norvegia vrem să scoatem tot ce este mai bun din noi”

Cred că ce încercăm să facem este să validăm de la zi la zi și evident că meciul este acea probă a lucrurilor pe care încercăm să le construim în echipă. Am avut un obiect foarte clar în acest meci și l-am atins.

ADVERTISEMENT

Aș zice că prestația este una corectă în acest moment, împotriva acestui adversar. Obiectivul cu Norvegia este să intrăm pe teren și să scoatem tot ce este mai bun din noi. Este singura dorință.

Norvegia este una dintre acele echipe de top care trebuie bătute întotdeauna. Încerci tot timpul să detronezi echipele care sunt în top. Norvegia este campioana europeană, este următorul nostru adversar, și ne vom stoarce toate resursele de energie în acel meci”, a declarat antrenorul Adrian Vasile.

ADVERTISEMENT

Jucătoarele să fie pregătite 100% pentru meciul cu Norvegia, susține Adrian Vasile

Tehnicianul este de părere că prestația de până acum a naționalei este corectă. „Ar putea să fie niște lucruri la finalizare despre care o să vorbesc cu jucătoarele. Pe de altă parte, este greu cu Iran și Kazahstan să înțelegem care este niveloul lor și al noastru, pentru că este, totuși, o diferență mare între echipe.

Tot ce contează acum pentru mine și pentru echipă este să intrăm, pe teren cu Norvegia și să fim 100 % pregătiți. Ce o să se întâmple în următoarele partide nu pot să spun acum. Din experiența pe care o am la un turneu final știu că toate detaliile contează.

ADVERTISEMENT

Trebuie să trăiești în prezent, trebuie să fii foarte corect ancorat în prezent. Pentru noi, prezentul spune că peste două zile jucăm cu Norvegia și pentru asta trebuie să ne pregătim”, a detaliat el.

Adrian Vasile afirmă că Norvegia nu-și surprinde adversarii

Adrian Vasile susține că naționala Norvegiei nu are cum să surprindă România, deoarece practică un handbal simplu. „Modul în care Norvegia gândește handbalul este foarte simplu, îl arată de fiecare dată. Nu vezi surprize în jocul lor. Sunt precum o mașinărie care face lucrurile pe care tu le știi.

ADVERTISEMENT

Tocmai de aici vine și puterea lor, pentru că Norvegia nu surprinde adversarii, ci face lucrurile la care jucătoarele sunt foarte bune. Așa că noi trebuie să ne pregătim cu lucrurile pe care le știm despre ele și în niciun caz pentru vreo surpriză.

Ne bucură prezența suporterilor României. Sperăm ca la meciul cu Norvegia să fie fie și mai mulți. Este o adevărată bucurie să vezi și să simți încurajările din tribune. Ne bucurăm că și noi am putut să întoarcem toată atenția și dragostea.

Mai avem meciuri de jucat, așa că îi așteptăm ca să fim de la meci la meci tot mai mulți și să ne bucurăm de România”, a încheiat el.

Naționala se va bate de la egal la egal cu Norvegia, susține Cristina Laslo

Portarul Cristina Laslo a recunoscut că naționala a intrat mai greu în meci, dar pe parcurs și-a găsit ritmul. „Este destul de greu să joci împotriva unei echipe despre care nu știi cum face următorul pas, care nu are niciun plan tactic, deși ne-am pregătit.

Iar asta s-a văzut la noi în atac. Ne-a fost dificil să ne adaptăm, dar până la final ne-am atins obiectivul, să luăm mai puțin de 18 goluri și ne așteaptă un meci greu, dar vom juca de la egal cu Norvegia.

Pentru noi, Campionatul Mondial a început încă de la reunire. Ne-am propus să simțăim atmosfera de meciuri, chiar dacă nu am avut amicale. Eu zic că am crescut în aceste două meciuri.

Iar fetele care nu au mai jucat la vreun Campionat Mondial, trebuie să experimenteze acest debut și să simtă aceste emoții, chiar dacă am întâlnit echipe nu foarte valoroase. Și eu am trecut prin ele și este important să faci pașii aceștia”, a spus portărița.

Cristina Laslo este conștientă că va fi greu cu Norvegia dacă se va rata mult

Cristina Laslo simte că echipa este pe drumul cel bun și jucătoarele sunt din ce în ce mai bine. „Ce pot să vă asigur este că ne vom bate și cu Norvegia de la egal la egal. Dacă putem să mergem de pe locul 1 mai departe, o vom face.

Ne vom gândi la următoarele partide după meciul cu Norvegia. Important este ce ne-am propus noi și cum ne simțim în ziua meciului.

Contra Norvegiei nu va fi atât de atât de ușor dacă ratezi. Cred că acolo va fi cheia. Sunt mulțumită de atac, de faptul că fiecare jucătoare își asumă responsabilitatea șutului și a acțiunilor.

Cred că trebuie să mai lucrăm la continuitatea acțiunilor și la răbdarea pe faza de atac. Cred că alta este motivația în fața unor adversari mai puternici. La fel și concentrarea în situațiile de ‘1 la 1’. Contra Norvegiei nu ne vom permite să ratăm atât de mult”, a mai spus ea.

Debutanta Daciana Hosu se referă la meciul cu Norvegia ca la o luptă

Pentru Nicoleta Dincă nu contează că a marcat 6 goluri, ci faptul că a câștigat echipa. „Este o victorie importantă pentru noi și sperăm ca, de la meci la meci, să să avem evoluții cât mai bune și să aducem victorii.

Urmează un meci foaret greu și dorim să aducem un plus de la partidă la partidă, așa că împotriva Norvegiei să arătăm și mai bine ca astăzi. Suntem o echipă tânără, dar sper ca, încet-încet, să fim tot mai unite”, a precizat ea.

Debutanta Daciana Hosu nu se aștepta să joace. „A fost o surpriză și penjtru mine, dar mă bucur enorm de mult. A fost debutul meu la națională și cred că este cel mai frumos debut al meu pe care puteam să-l am vreodată.

O să ne pregătim cât putem de bine pentru meciul cu Norvegia și o să mergem la luptă. Ne simțim foarte bine. Din păcate avem începuturile de meci mai grele, dar sper să le diminuăm cu timpul și să avem o evoluție mult mai bună.

Noi suntem bătăioase și cred că o să le facem față norvegiencelor. Cu publicul alături m-am simțit de parcă aș fi jucat în România. Le mulțumim suporterilor că sutn alături de noi și îi așteptăm la toate meciurile”, a declarat ea, după meci.

ADVERTISEMENT